Începutul

13 februarie 2018   Tema săptămînii

Eram studentă la Facultatea de Engleză a Universității din București la mijlocul anilor ’60, cînd orientarea României spre o politică mai independentă în cadrul blocului sovietic a dus la o oarecare deschidere spre Occident și implicit la o ușoară liberalizare a constrîngerilor ideologice care marcau învățămîntul românesc. Noi, studenții de la engleză, am fost printre primii beneficiari ai acestei deschideri, cu precădere în zona relațiilor româno-americane.

Pînă în 1960, în condițiile întețirii Războiului Rece, Catedra de engleză oferise doar sporadic cursuri de literatură americană, pentru ca mai apoi ele să dispară cu totul. În cei cinci ani de studiu programa prevedea un singur curs din aria americanisticii, mai precis a literaturii americane, fie că era vorba de o selecție pe criterii ideologice a cîtorva scriitori de orientare marxistă, precum Albert Malz, Michael Gold și Howard Fast (curs prof. Clinca 1952-1954), fie cursuri generale pînă la sfîrșitul secolului al XIX-lea, cu accent pe poezie (curs prof. Levițchi 1955-1957) sau pe proză (curs prof. Cartianu 1958-1961). Deschiderea despre care vorbeam a făcut însă posibilă o intensificare a schimburilor academice cu America, promovate la noi pe scară redusă încă din 1960, prin lansarea programului Fulbright subvenționat de guvernul Statelor Unite. Începînd cu 1963, odată cu sosirea la București a prof. Thomas Amherst Perry, primul lector Fulbright de limbă și literatură americană, urmat în fiecare an de cîte un alt bursier Fulbright, americanistica revine timid printre disciplinele de predare sub forma unor cursuri, e drept, opționale, ținute de aceștia pentru studenții anului III-IV. Așa se face că primul și singurul curs de literatură și cultură americană care ni s-a oferit în anii studenției, pentru cei care au dorit să-l frecventeze, a fost cel ținut de profesorul Ralph Aderman de la Universitatea din Wisconsin, Milwaukee. Era un opțional de literatură și cultură americană din secolul al XIX-lea – secol agreat de autoritățile române, dar era de fapt mult mai mult decît atît. Pentru cei cîțiva studenți care ne-am înscris la curs, profesorul Aderman însemna contactul direct cu America, cu valorile și tradițiile ei, cu ce însemna să gîndești și să trăiești liber, fiindcă prelegerile și discuțiile care le însoțeau treceau mult dincolo de limitele secolului al XIX-lea și ne aduceau adesea în prezent, chiar dacă de cele mai multe ori comparațiile cu prezentul nostru românesc rămîneau nespuse. Acest prim contact direct cu America avea să-mi schimbe viața, să-mi incite imaginația și să-mi direcționeze cariera spre domeniul pînă atunci necunoscut nouă, al studiilor americane, pe care profesorul Aderman ni-l prezenta drept o cucerire a educației liberale, menit să explice America și experimentul construcției sale democratice – un domeniu al interdisciplinarității ri-dicat pe pilonii literaturii, istoriei și sociologiei, dar deschis oricărei abordări venite din perspectiva altor discipline.

Mai tîrziu, după ce am devenit eu însămi membră a Catedrei de engleză, două stagii de cercetare în Statele Unite mi-au permis o explorare în profunzime a domeniului și mi-au întărit convingerea că el trebuie și poate fi introdus și la noi.

Dacă în Statele Unite instituționalizarea studiilor americane a început încă din anii 1930, iar după cel de-al Doilea Răz-boi Mondial procesul a luat amploare, această arie disciplinară fiind introdusă în mai toate marile universități din Occident, în majoritatea țărilor est-europene inițierea unor asemenea programe s-a produs pe parcursul tranziției post-comuniste, ele fiind percepute drept un semn și o cale de liberalizare, democratizare și modernizare.

În mod firesc, Catedra de engleză era locul cel mai potrivit pentru a pune bazele studiilor americane, dar așa cum aveam să descopăr curînd, drumul spre instituționalizare s-a dovedit a nu fi deloc ușor. Majoritatea obstacolelor se aflau în interiorul sistemului de învățămînt superior bazat pe o tradițională „osificare“ departamentală, care cu greu permitea existența unui program în esență inter/multi-disciplinar. Restricții de ordin bugetar și administrativ, lipsa resurselor, dificultatea asigurării unui corp didactic specializat și în bună măsură rezistența disciplinelor tradiționale în fața noilor veniți au fost tot atîtea obstacole. Unele au fost depășite, altele persistă încă.

În 1993, cu sprijinul prof. Emil Constantinescu, pe atunci rector al Universității din București, mai tîrziu președinte al României, am reușit să introducem la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine programul de studii americane pe care îl proiectaserăm ca o a doua specializare la nivel de licență. Era o premieră națională. Doi ani mai tîrziu, am inaugurat la facultatea noastră un masterat de studii americane cu durata de un an și un Centru de Studii Americane, al cărui director am avut onoarea să fiu. Instituționalizarea începea să se extindă prin înființarea unor masterate de studii americane la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iași (1995) și la Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca (1997), urmate de masteratele lansate în 2004-2005 la Universitatea de Vest din Timișoara și la Universitatea „Ovidius“ din Constanța. Un pas însemnat pe calea instituționalizării s-a făcut la Universitatea din București începînd cu anul academic 2004-2005, cînd Centrul de Studii Americane a inițiat primul program de licență cu specializarea „Studii americane“, acreditat de Ministerul Educației Naționale. Modelul a fost urmat de Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iași, Universitatea „Ovidius“ din Constanța, Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu și Universitatea „Transilvania“ din Brașov.

Nu încape îndoială că programele de studii americane au jucat un rol important în reforma curriculară de după 1989 nu numai prin caracterul lor inter-, multi- și transdisciplinar, dar și prin aceea că au introdus, pe lîngă studiul limbii și literaturii, o serie de arii de studiu deloc sau mult prea puțin explorate în facultățile cu profil filologic, care aveau menirea să pregătească absolvenți pentru o piață a muncii remodelată de diversificarea și reconfigurarea cunoștințelor, precum și de efectele economiei de piață și ale globalizării. Printre acestea s-au numărat studii feministe și de gen, studii etnice, studii media și de film, cultura populară, cultura nativilor americani, cultura afro-americană, cultura corporatistă. Structurat în trei module: cultură și valori, istorie și politică, societate și comunicare, programul de la București s-a dezvoltat rapid datorită faptului că flexibilitatea lui ne-a permis să apelăm la colegi din varii domenii precum istoria, sociologia, științele politice, filozofia, dreptul, jurnalismul, artele vizuale, filmul și marketingul, a căror cercetare viza mai mult sau mai puțin și arealul american, să beneficiem din plin de prezența bursierilor americani Fulbright afiliați cu Universitatea din București, dar în același timp să ne formăm propriii specialiști prin doctorate în studii americane și specializări în Statele Unite, în primul rînd prin intermediul burselor Fulbright acordate cetățenilor români.

Și iată că mă întorc la contribuția inestimabilă pe care programul Fulbright și implicit Ambasada SUA au avut-o și o au în inițierea, proliferarea și consolidarea studiilor americane din țara noastră și în afirmarea unei comunități dinamice de americaniști români. Cu greu aș putea exagera importanța misionariatului căruia i s-au dedicat lectorii americani și familiile lor în anii dictaturii comuniste și ai Războiului Rece, cum tot cu greu aș putea exagera sprijinul pe care cei mai mulți alumni Fulbright, întorși acasă, au continuat să ni-l acorde în plan profesional și personal, împărtășindu-ne din experiența lor și onorîndu-ne cu prietenia lor și cu atașamentul față de valorile culturii și spiritualității românești. Acestor oameni, în mod special memoriei profesorului meu Ralph Aderman, și tuturor celor care le-au urmat pînă în ziua de azi, le adresez și pe această cale profunda mea recunoștință. 

Rodica Mihăilă este prof. emerit de literatură și studii americane la Universitatea București și director executiv al Comisiei Fulbright România.

Mai multe