Înapoi în provincie?
Am fost de mai multe ori la Sibiu anul acesta. Bineînţeles, cea dintîi "manifestare culturală" care mi-a atras atenţia a fost spectacolul zonei centrale a oraşului: pieţele şi clădirile renovate exprimă acum, în sfîrşit, ceea ce trebuie să fie o urbe veche care şi-a păstrat viaţa comunitară. Şi nu e vorba doar de aspectul "pur" decorativ, de faţade şi ornamente, ci şi de funcţionalitatea spaţiilor şi a străzilor, care îţi lasă plăcerea de a descoperi, în ungherul vreunei curţi interioare, cîte o firmă, un atelier, o galerie, o cafenea nouă. Aşa am descoperit, de pildă, lîngă Biserica Evanghelică, librăria-cafenea "Erasmus" (www.buechercaffe. com) ori, intrînd printr-o poartă din aceea "încărcată de trecut", clubul Imperium, unde am ascultat în septembrie o bună trupă de jazz, în care s-a integrat pentru vreo două piese şi Walter Famler, scriitor şi jurnalist cultural vienez, pasionat de Iuri Gagarin şi... baterist de jazz. În septembrie, cînd am participat la o reuniune a revistelor culturale din Europa, manifestările prilejuite de capitala culturală erau încă în plină desfăşurare, oraşul era plin de străini perfect "integraţi în peisaj", spaţiile de cazare erau rezervate pe mult timp înainte, erau aşteptate alte cîteva evenimente şi nume mari. În noiembrie, ceva din freamătul acela se potolise. Trecuse, ce-i drept, şi sezonul turistic, iar programul cultural părea să-şi tragă un pic răsuflarea în aşteptarea finalului glorios. N-am "prins", în zilele acelea de toamnă tîrzie, nimic "major" - nici vreun concert în Piaţa Mare, nici expoziţia vreunui artist cu renume, nici spectacole de artificii. Erau doar programele culturale "obişnuite"; dar tocmai asta mi s-a părut interesant: ce oferă capitala culturală europeană "în mod normal", cînd în program nu apar nici nume răsunătoare, nici vreun show spectaculos. Erau "Zilele filmului israelian", expoziţiile permanente de la Brukenthal şi de la Muzeul "Astra", o expoziţie a artiştilor locali în holul mare al Primăriei, Cinemateca "Astra Film", un colocviu despre "experienţa Eului în literatura europeană" şi altele. Mergînd acolo pentru a mă documenta în vederea realizării acestui număr de revistă, şi nu pentru vreun eveniment anume, am descoperit ceea ce poate oferi Sibiul "în mod curent". Nu e deloc puţin şi, mai ales, e ceva cu stil şi cu pregnanţă. Căci una dintre expoziţii era despre "Modelul Brukenthal" (adică "tiparul" cultural al Sibiului), altele (de fotografii) arătau ceva din spiritul transilvan, instituţiile culturale îşi ţineau spectacolele curente ş.a.m.d. Cred că aici se află unul din cîştigurile anului 2007: dincolo de marile festivaluri, concerte şi spectacole, a ieşit în evidenţă capacitatea unui oraş de a-şi valorifica toate resursele, toate spaţiile culturale (de la marile muzee precum "Brukenthal" sau "Astra" pînă la cele mai mici săli de expoziţie), de a revigora entităţi locale (precum Academia Evanghelică ori diverse asociaţii culturale), de a imagina proiecte. Eu nu aş evidenţia în primul rînd - cum a făcut ministrul Culturii - creşterea numărului de turişti străini şi impactul economic pozitiv asupra localităţii, ci faptul că evenimentele culturale "au scos oamenii din case", că artiştii şi operatorii culturali au dat viaţă comunităţii. Oameni cu "antecedente internaţionale" Renovarea Centrului istoric a fost primul succes vizibil al capitalei culturale europene. "În doi ani şi jumătate chiar s-a făcut foarte mult faţă de deceniile trecute, cînd nu s-a mişcat nimic în oraş înspre bine. Nu ştiu dacă se putea face mai mult... Asta nu înseamnă că a fost şi suficient ce s-a făcut, de unde şi destule neplăceri: gara neterminată, locuri de cazare insuficiente, lipsa clădirilor pentru evenimente culturale cu un număr mare de spectatori: cinema, teatru, operă" - spune Dumitru Budrala, directorul Astra Film. Iar arhitectul Gabriel Roşca atrage atenţia asupra unei "caracteristici" naţionale - lucrul în mare viteză, pe ultima sută de metri: "Sigur că statutul de capitală culturală a accelerat procesul şi a transferat importanţa spre amenajarea părţii Ťvizibile» a Centrului istoric - faţadele Pieţei Mari, Pieţei Mici şi pietonalului N. Bălcescu, lucrări finanţate de către Ministerul Culturii şi executate în mare viteză la finele anului 2006 şi în prima jumătate a anului 2007". Dar atît s-a putut face. Şi, dacă Sibiul nu era desemnat capitală culturală europeană, probabil că în gară - a cărei "nedesăvîrşire" nemulţumeşte pe mulţi - renovarea nici n-ar fi început... Oricum, oraşul era mai degrabă nepregătit, la nivelul infrastructurii, pentru astfel de manifestări; şi Constantin Chiriac, directorul Teatrului Naţional "Radu Stanca", remarcă lipsa unei "clădiri de teatru care să răspundă cerinţelor secolului XXI şi valorii Teatrului Naţional ŤRadu Stanca»; nu există o sală pentru spectacole de operă, o sală pentru congrese internaţionale". Probabil că şi din acest motiv au fost valorificate spaţii neconvenţionale - au fost organizate expoziţii şi spectacole în curtea interioară a Primăriei, s-au redeschis mici săli ale comunităţii saşilor ori ale Bisericii Evanghelice, au fost dinamizate diverse "colţuri de oraş" în aer liber etc. Şi totuşi, oraşul avea o anume anvergură internaţională şi înainte de 2007. Constantin Chiriac organizează de ani buni un Festival Internaţional de Teatru şi a iniţiat o bursă de spectacole (singura din Europa de Est); calitatea spectacolelor de teatru prezentate anul trecut şi a companiilor străine prezente la Sibiu (sînt multe şi spaţiul e restrîns, se găsesc pe www. sibiu2007.ro, cu fotografii cu tot) se datorează în primul rînd "polului" de prestigiu creat de festival. Cu siguranţă, deschiderea internaţională mai veche a teatrului a asigurat un bun punct de plecare pentru manifestările anului 2007. Care, între altele, au concentrat energiile cîtorva prestigioşi oameni de teatru (regizori, scenografi, muzicieni, actori) - Sibiul a fost singurul loc din lume unde, pe parcursul unui an, spectatorii au putut întîlni "semnăturile" lui Andrei Şerban, Silviu Purcărete, Helmuth Sturmer, Vasile Şirli, Lia Manţoc, Alexandru Dabija, Mihai Măniuţiu, Maria Miu, Marian Râlea (asta ca să nu pomenim decît cîţiva protagonişti). Ce stagiune permanentă poate aduna la un loc atîta lume bună? Astra Film Fest, care şi-a cîştigat un meritat prestigiu, a reprezentat un alt punct tare al capitalei culturale: "Dimensiunea internaţională a festivalului exista, într-adevăr, încă din 2000. Să ne amintim că Astra Film a fost primul eveniment de acest tip care atrăgea încă de atunci public din afara României" - spune Dumitru Budrala. Iar programele speciale care au dat culoare ediţiilor trecute ("Balcanii", "Romii", "Rusia postcomunistă") au avut de fiecare dată o deschidere pe deplin conectată la temele de dezbatere europeană. Cîte evenimente, atîtea păreri? Într-o astfel de suită de manifestări, cu mii de evenimente, se pune problema proporţiilor. Dumitru Budrala e nemulţumit de extinderea prea mare a termenului "cultură": "M-a surprins de multe ori cum cultura, în sensul european al termenului, alunecă în cultura de masă. Multă zarvă, multă muzică rock şi chiar şi raliuri de motociclete s-au desfăşurat la Sibiu în numele culturii... Au fost foarte puţine evenimente cinematografice. În rest se poate vedea din programul capitalei culturale care domeniu a fost cel mai bine reprezentat (şi favorizat, şi ca suport financiar)". Constantin Chiriac exprimă o certitudine: "Teatrul, spectacolele de stradă şi muzica au fost majoritare şi au avut cel mai mare impact". Gabriel Roşca observă, de asemenea, o predominanţă a "evenimentelor care au Ťieşit în stradă»: Festivalul de Teatru, manifestările din Piaţa Mare". Mircea Stănescu, artist grafic şi secretar general de redacţie al revistei Euphorion, propune o "ordine a reprezentativităţii, cantitativă şi subiectivă desigur: artificii, spectacole pirotehnice, performing arts, muzică, film, foto/multimedia, arte plastice, literatură, arhitectură/city planning, patrimoniu, interdisciplinaritate, altele... (verificabil în numărul de pagini alocat fiecărui domeniu în calendarul bianual SCCE 2007)". Dan Tomozei, jurnalist sibian, crede că au fost prea multe programe axate pe cultura saşilor, ceea ce n-ar mai corespunde stării demografice şi culturale actuale a oraşului şi a zonei. Gabriel Roşca, în schimb, nu vede o problemă în asta: "Caracterul multicultural a existat, este firesc ca legăturile istorice cu spaţiul german să aibă o pondere importantă în manifestări". Iar Constantin Chiriac consideră că spaţiul germanic a fost prea puţin reprezentat: "În opinia mea au fost prea puţine evenimente din spaţiul germanic în raport cu parteneriatele şi legăturile existente în aceste ţări, dar programul multicultural a fost unul echilibrat". Ce rămîne Asupra beneficiilor însă mai toată lumea e de acord: "Prezentarea concretă a unor posibilităţi este cred cel mai mare avantaj al capitalei culturale" (Gabriel Roşca); "În mod cert Sibiul se constituie astăzi într-un studiu de caz pentru România şi Europa, prin felul în care o comunitate poate fi reabilitată din toate punctele de vedere printr-un dat cultural" (Constantin Chiriac); "imagine, infrastructură renovată, intrarea într-un circuit cultural şi turistic internaţional; să vedem însă ce va rămîne în anii următori" (Dumitru Budrala). Deocamdată, prin ceea ce a demonstrat anul trecut, Sibiul pare hotărît să nu fie, în nici un caz, nici în viitor, o "provincie culturală românească".