„În România, cea mai bine plătită meserie e cea de guru“
- interviu cu Vladimir BRILINSKY, administratorul cetăţii Sarmizegetusa Regia -
Se tot vorbeşte de spritualitate dacică. Ce înseamnă, de fapt, aceasta?
Sînt cîteva pensiuni în această zonă în care se fac cursuri de spiritualitate dacică. De fapt, de şarlatanie dacică. Pentru că izvoarele pe care le avem sînt nu puţine, ci foarte puţine.
Cine sînt cei care au venit şi continuă să vină să se împărtăşească, fiecare în felul său, din această spiritualitate?
Unii sînt de neînţeles. Concluzia e că e o şarlatanie. Sînt cel puţin 40 de deviaţii. Fiecare şi-a creat şcoli. În ’95, vine aici MISA, cu Bivolaru, şi face o spirală uriaşă, cu 3000 de oameni. Din MISA se desprind două grupări: Societatea Română de Radiestezie şi Fundaţia Sf. Apostol Andrei. Fiecare cu cîte un conducător. Pentru că de acolo, ca şi din hidră, se nasc alte şapte capete. De ce? Pentru că, în România, cea mai bine plătită meserie este cea de guru. Spui o poveste frumoasă, o-nveţi bine, scrii o carte, ca-n puşcărie, şi-ţi găseşti urgent cîteva zeci sau cîteva mii de credincioşi. Fiecare are teoria lui, căci nu prea seamănă două între ele. Ne rugăm, fiecare. Dar cum ne rugăm: unii în poziţia lotus, alţii în pielea goală, alţii în picioare, în fund, fiecare ajunge să venereze acest loc, ca pol energetic al României – de unde se poate colecta foarte multă energie. Şi dacă este energie, foarte bine, dacă ştim ce-i aia.
Pe vremea cînd nu era pază oficială, cum aţi apărat monumentul de neaveniţi?
Vine secta lui Claudian şi spune: dacă în noaptea de solstiţiu sau în cea de echinocţiu este lună plină şi procreezi un prunc, pe altarul de andezit, el va fi noul Iisus. Trei dintre secte au muşcat teoria asta. Niciodată nu a fost lună plină la echinocţiu, dar lună plină în sine a fost. Veneau fraţii la antrenament, şi enoriaşii, stăteau la izvor şi mergeau doi cîte doi la altar şi făceau copiii… Atunci m-am dus eu la librărie şi mi-am cumpărat un pistol cu bile mici. Cum erau bălării pe vremea respectivă, stăteam pitit şi trăgeam. Pînă cînd am luat bătaie de vreo două ori… Apoi mi-am cumpărat o puşcă cu bătaie mai lungă, tot cu biluţe, şi nu mă mai dibuiau. N-am mai luat bătaie.
Aveţi şi alte poveşti?
Vine vindecătoarea Maria, de pildă. A venit cu enoriaşii ei, toţi bolnavi, pe care-i vindeca. Cum îi vindeca? Cu un laptop, în mijlocul soarelui de andezit, pe care cînta
de Ravel. Şi ea, cu mîinile întinse, se făcea că ia fiecare organ în parte şi spunea: „Intru-n corpul vostru, îl tai, îl ard, îi redau vigoarea şi supleţea“. I-am spus: „Vă rog să coborîţi de pe monument“. A zis: „Nu vreau“. „Atunci, să puneţi zece bărbaţi în faţă“, i-am zis. „Că-n femei nu dau. Am o bîtă, de care nu mă despart niciodată.“ S-au dat jos, nu au avut curajul să se bată.
Practic, aţi apărat cetatea de-a dreptul fizic…
Acum nu mai e nevoie. Dar douăzeci de ani am apărat-o. Mi-au dat şi blesteme. Cuvintele de ordine erau: „E Brilinsky aici?“ Acum, de cînd s-au reglementat lucrurile, aceste practici, prin regulamentul de vizitare, sînt interzise. Discutăm de un monument înscris în lista patrimoniului UNESCO: în muzeu nu te duci să faci copii, nici să spargi piatra din altar, s-o mărunţeşti pe altă piatră şi s-o împarţi enoriaşilor să şi-o bage-n corp într-un ritual ultrasofisticat, cu un foc în mijlocul Templului Mare Circular. Ei nu înţeleg că istoria se schimbă, exploatăm acest loc asemenea Stonehenge-ului. Acum, dacă vin şi mai încearcă aşa ceva, iau amendă.
Ştiu că distrugerile au început din vremea lui Ceauşescu, înfocat susţinător, altfel, al aceleiaşi spiritualităţi…
Cea mai tristă poveste a Sarmizegetusei e din 1976, cînd tovarăşul Nicolae Ceauşescu a dorit să o viziteze, şi atunci tovarăşa Suzana Gâdea a considerat că acest Mare Templu de Calcar, al lui Burebista, pentru că arată atît de urît şi de dizgraţios, trebuie să dispară, şi în locul lui să-i facă pistă de aterizare tovarăşului. Şi s-a luat de acolo tot ce însemna plintă şi a fost aruncat în vale, de către soldaţi. Făcînd o anchetă, ca jurnalist, în anii ’90, am dat de respectivii soldaţi, vînători de munte din Brad. Care ne-au zis da, noi am aruncat plintele şi am făcut pariuri pe pachete de ţigări a cui plintă se duce mai jos în vale… Şi s-a turnat apoi o şapă de beton, pe care urma să aterizeze elicopterul lui Ceauşescu. Acesta, pînă la urmă, nu a mai venit, din cauza unei aşa-zise ameninţări cu iradierea, pentru că un pic mai jos existau mine de uraniu. Şi locul a rămas mutilat. Din ’93 am făcut primul scandal cu refacerea lui. Nu s-a reuşit nimic, atunci, şi abia pe vremea lui Caramitru la Cultură s-au alocat bani. Dar banii au ajuns la o firmă de partid, şi aici s-a făcut un kitsch ordinar. Este ridicat cu 80 de centimetri peste nivelul lui, pentru că şapa n-au putut s-o evacueze, au pus doar pămînt peste ea. Au adus ce a mai rămas din plinte.
Care este opinia dumneavoastră despre spiritualitatea locului şi despre toate aceste teorii?
Cred că aici a fost templul neamului românesc. Cred că avem voie să ne rugăm aici. Dar nu pe monumente. De-aia am pus băncuţe peste tot. Spiritualitatea dacilor, de la Zamolxe la Deceneu, sigur că exista. Romanii au venit aici să o distrugă. Pentru a nu se recrea polul de putere spirituală în Sarmizegetusa. Două lucruri au distrus romanii în expansiunea lor: Templul din Ierusalim şi Sarmizegetusa Regia. La fel de importante din punct de vedere cultural.
Există mulţi dacomani, dacopaţi… Sînt congrese de dacologie. Puţinătatea descoperirilor arheologice nu dă, însă, nimănui dreptul să spună care-i adevărul absolut.
a consemnat Iaromira POPOVICI
Foto: D. Drăgoi