În plin soare, ne uneşte Dumnezeul păcii

Creştinismul şi iudaismul seamănă ca doi fraţi. Dacă credinţa s-ar putea reduce la o listă de „items“ (ceea ce ar putea părea vulgar unora, dar şi extrem de interesant altora), atunci am vedea că 95% dintre punctele care, însumate, alcătuiesc credinţa creştină şi credinţa iudaică sînt comune. Credem, împreună, într-un singur Dumnezeu, acela care a făcut perfect lumea, acela care a alungat pe Adam şi Eva din Rai, inaugurînd, astfel, istoria omenirii, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacob, care a dat lui Moise legile, Cel care a dat lui David curaj şi talent, iar lui Solomon înţelepciune. Creştini şi mozaici, privim spre viitor cu aceleaşi convingeri: Mesia va veni la sfîrşitul vremii şi va judeca viii şi morţii, credem în aceeaşi eshatologie şi în acelaşi scenariu apocaliptic. Ne uneşte, esenţial, convingerea că Mesia va veni. Ne deosebeşte, doar, credinţa noastră, a creştinilor, că Mesia a mai venit o dată. Sigur, veţi spune, amănuntul că noi aşteptăm cea de-a doua Lui venire, iar evreii prima Lui venire este atît de important încît face diferenţa între două lumi. Şi aşa este. Dar corpul credinţelor comune este, totuşi, enorm. Chiar şi aşa, cu acest fond religios devălmaş, ştim bine că istoria relaţiei dintre iudaism şi creştinism nu a fost deloc lină. Antisemitismul creştinilor a fost şi, într-o oarecare măsură mai este, impedimentul principal. Trecînd inexplicabil cu vederea faptul că Dumnezeu, cînd s-a întrupat, a ales să apară ca evreu, creştinii au exersat toate atitudinile negative posibile faţă de evrei, de la aprehensiuni şi glumiţe răutăcioase, la represiune şi Holocaust. După 2000 de ani, însă, lucrurile par a se fi aşezat în­tr un făgaş normal. În plan politic, faptul că singura ţară din Orientul Mijlociu în care democraţia – produsul high end al civilizaţiei creştine – există trainic este Israelul ne spune, încă o dată, cît de compatibile sînt produsele civilizaţionale ale creştinismului şi iudaismului.

La Festival, dezbaterea „Migraţia religiei sau religia migraţiei“ a avut loc sub un soare intens, printre ruinele de pe Traseul celor trei fortificaţii, pietre vechi şi coline blînde, înierbate. Moderată de Teodor Baconschi, discuţia a avut doar doi protagonişti: pe ÎPS Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, şi pe ES Rafael Shaffer, Rabinul României. Ascultînd vocile molcome şi atît de personale ale celor doi înalţi prelaţi, am avut, nu doar pentru o clipă, senzaţia că sînt undeva pe malul estic al Mediteranei – ţinutul de unde au pornit să cucerească lumea toate cele trei monoteisme. Deşi confirmase participarea, ES Muftiul Iusuf Murat, Şeful Cultului Musulman, a anulat în ultimul moment. Astfel, experienţa neplăcută a revistei noastre cu Muftiul Iusuf Murat continuă. Confirmarea şi, ulterior, neparticiparea despre care aflăm în ultima secundă este, pare-se, un mod de a fi al Muftiului. În absenţa sa, creştinul şi evreul au oferit imaginea unei înţelepciuni senine şi reconfortante pentru mirenii adunaţi în faţa lor, îngrijoraţi de efectele migraţiei islamice asupra civilizaţiei europene. Se simţea, desigur, îngrijorarea celor doi prelaţi pentru evoluţia celui de-al treilea monoteism, dar era o îngrijorare învelită, cum ziceam, în înţelepciune. Încrederea în forţa regeneratoare a culturii iudeo-creştine a Europei, apelul la moderaţie (din partea Rabinului) şi la iubire a celuilalt musulman (din partea Mitropolitului), dar şi îndemnul de a evalua mereu tradiţia cu ochiul proaspăt, al contemporanului (din partea Rabinului) şi de a nu uita nici o clipă de identitatea creştină a Europei (din partea Mitropolitului) au constituit, să zic aşa, partea pozitivă a discuţiei. Nu au lipsit, desigur, criticile la adresa societăţii europene actuale, radical decreştinate/secularizate nu doar ca urmare a unui anumit trend intelectual, ci şi ca urmare a politicii deliberate a statelor. La un moment dat, a apărut întrebarea: ce e de făcut, pentru că populaţia europeană scade şi trebuie să muncească cineva ca să poată fi acoperite pensiile în viitor? O întrebare care se tot pune. Soluţia general acceptată în minţile tuturor liderilor europeni este aceea că trebuie să primim imigranţi, că asta e. ÎPS Andrei a formulat, însă, o soluţie mult mai la îndemînă: ce ar fi să facem copii? Aşa cum musulmanii sau africanii fac copii. Politica statelor europene, însă, defavorizează familia tradiţională, cea prin care omenirea se înmulţeşte natural. Atacul virulent al statelor la valorile tradiţionale ale căsătoriei şi familiei, concomitent cu lamentaţia aceloraşi state referitoare la declinul demografic, este cea mai bună dovadă a confuziei axiologice pe care o trăim. Demografia nu este legată de bani, aşa cum am crede, de vreme ce natalitatea pare a fi invers proporţională cu PIB-ul/locuitor, ci de valori.

Cît despre islam, notez, doar, că ÎPS Andrei s-a declarat sceptic cu privire la compatibilitatea acestei religii cu democraţia şi a formulat unele soluţii cu privire la felul în care am putea administra valul migrator actual, în vreme de ES Rafael Shaffer s-a declarat optimist în privinţa permeabilităţii islamului la democraţie, admiţînd în acelaşi timp că nu are nici o soluţie în faţa actualei crize a migranţilor.

Altfel, pe parcursul dezbaterii, secundă de secundă, am avut convingerea că Dumnezeul păcii era acolo, cu noi, şi că nimic rău nu ni se putea întîmpla.

Foto: M. Oculeanu