"În Moldova, Ucraina, Georgia, se pot schimba multe peste noapte "
- interviu cu Nicu POPESCU, analist la Institutul UE pentru Studii de Securitate, Paris -
Aţi fost, în 2010 şi apoi parţial în anii care au urmat, consilier pentru afaceri europene al premierului moldovean. Povestea a început în perioada de optimism de după 2009. Acum, uitîndu-vă înapoi, cum este? Cum se vede din interior?
S-au realizat multe. Evident, orice nouă guvernare – că e vorba de Tony Blair, Nicolas Sarkozy sau Alianţa pentru Integrare Europeană în Moldova – vine pe un val de optimism şi aşteptări uneori exagerate. Să realizezi anumite lucruri concrete, uneori, este mai dificil decît crezi, dar, mai ales, durează mai mult decît ţi-ai fi închipuit. Viteza lentă de mişcare este, uneori, cea mai frustrantă cînd ai voinţă politică, ai pornit carul, şi tot durează. De pildă, am pornit din 2010 discuţiile despre liberalizarea pieţei de transport aerian, ca să deschidem piaţa pentru low-cost-uri, şi abia în septembrie 2013 va avea loc prima cursă low-cost de la Chişinău. Sau conducta de gaz Iaşi – Ungheni, sînt doar 20 şi ceva de kilometri, dar durează vreo patru ani pînă să ajungi la faza de a începe construcţia.
Unde a fost problema de fond cu această lentoare? Lipsă de voinţă? Capacitate administrativă? A fost şi UE de vină?
Explicaţiile sînt multiple. Uneori, există blocaje politice, deseori exacerbate de o guvernare în coaliţie, dar, de cele mai multe ori, birocraţia se mişcă înce. Pentru semnarea acordului de liberalizare a transportului aerian au trecut vreo nouă luni de la finalizarea negocierilor. Între timp, Comisia mai atacase Consiliul UE la Curtea Europeană de Justiţie pe nişte chiţibuşuri juridice legate de procedura de decizie privind semnarea unor acorduri internaţionale. Şi Acordul de Asociere UE – Moldova a fost deja finalizat şi urmează a fi parafat abia în toamnă, însă semnarea propriu-zisă va avea loc abia la anul. Problema e că, în democraţiile instabile din Europa, într-un an se pot schimba foarte multe – guverne, orientări geopolitice. Uitaţi-vă la Georgia. Şi, pînă nu ai semnat acest acord, el nu leagă mîinile guvernelor de pe urmă.
Este aici un fel de diferenţă de viziune istorică? Două sisteme care funcţionează cu motoare diferite? Pe de o parte – o elită în Moldova, care are sentimentul unor ferestre de oportunitate înguste, ce se pot închide repede. Şi, deci, acţionează oarecum grăbit, disperat. De cealaltă parte – UE, care funcţionează greoi, încet, dar sigur. Aceste două sisteme par a nu se înţelege unul cu altul. Semnarea, de pildă, a Acordului de Asociere, la Vilnius, era aşteptată cu disperare la Chişinău; pentru negociatorii de la Bruxelles, părea un detaliu tehnic, iar motivul oficial al faptului că e parafare (nu semnare) ar fi că e nevoie de traduceri şi legal screening (analiză juridică). Îmi vine să zic: „Dom’le, cu Rusia la uşă şi Uniunea Euroasiatică în facere, chiar e nevoie de luni de zile pentru analiză juridică?“ Greşesc?
Ştiţi gluma că, în politica externă, scopul tău e să supravieţuieşti pînă în secolul următor, iar în politica internă, scopul e să supravieţuieşti pînă vineri după-amiază. Statele UE sînt, în mare parte, state consolidate, care îşi pot permite să gîndească în termeni de decenii. Dar în Moldova, Ucraina, Georgia, se pot schimba multe peste noapte. O criză a gazului, nişte tensiuni în zona de conflict, o cădere de guvern şi, în cîteva luni, s-a şi schimbat cursul unei întregi ţări. UE a negociat ani de zile, cu administraţia portocalie, Acordul de Asociere şi Zona de Liber Schimb, dar şi Ucraina, şi UE nu s-au prea grăbit, parţial din cauza poziţiilor protecţioniste în negocieri, ca să vină apoi Ianukovici la guvernare şi întreg procesul să fie îngheţat după arestarea Iuliei Timoşenko. Şi, pentru că au ratat atunci acea fereastră de oportunitate, şi UE, şi Ucraina caută acum, disperate, soluţii inventive pentru a ieşi din blocaj.
Poate Estul să pregătească sau să conducă un răspuns comun adecvat al UE?
Nu cred că UE trebuie să-şi formuleze politicile ca răspuns la ceva. Indiferent de ce face Rusia, UE e interesată de a avea o relaţie politică şi economică cît mai apropiată cu majoritatea statelor din Parteneriatul Estic. Iar iniţiativa rusă este mai degrabă un fel de alarmă că viteza de mişcare a UE în Est contează foarte mult şi că nu te prea poţi relaxa dacă vrei să mai ai interlocutori care au libertatea de a lua decizii suverane pe chestiuni strategice.
Cîtă vreme mai are Moldova libertatea de a lua decizii suverane pe chestiuni strategice? Mă refer la toată această campanie din Moldova privind aderarea la uniunea vamală cu Rusia.
Moldova nu este întru totul suverană să ia decizii strategice, în special în materie de securitate. În mod evident, mă refer la existenţa conflictului transnistrean şi la prezenţa militară rusă, care limitează anumite opţiuni strategice pentru Moldova, mai ales în relaţia cu NATO. În materie de aderare la UE, lucrurile sînt ceva mai simple, dar nu cu mult. Chiar dacă asocierea la UE şi crearea unei zone de schimb cu UE se mişcă înainte, asigurarea securităţii energetice a Moldovei ar fi şi un subiect extrem de sensibil în relaţiile cu Rusia. Dar, evident, nici o ţară nu îşi poate schimba peste noapte constrîngerile strategice în care operează. Acestea pot fi schimbate doar treptat şi Moldova a făcut, cred, în ultimii ani, nişte paşi enormi în direcţia consolidării propriului coridor de manevră strategică, prin apropierea de UE.
Şi ruşii preferă drumuri şi spitale europene
Aici parcă iar mi se par două lumi diferite, în ce priveşte strategiile de cîştigare a populaţiei. Rusia promite nişte chestiuni foarte simplu de înţeles: gaze ieftine, festivaluri cu fanfara Armatei Roşii, de pildă. Omul simplu înţelege clar. Că nu se alege cu mare lucru din promisiuni, asta e altceva, dar promisiunea în sine e lesne de înţeles. UE oferă asistenţă şi reforme instituţionale care vor produce efecte indirecte şi pe termen lung. Adică, de pildă, un Consiliu al Concurenţei funcţional la Chişinău va avea un impact major asupra vieţii omului simplu, dar el nu va simţi asta direct. Practic, sînt două modele diferite de adresare faţă de populaţia din Moldova. Cine cîştigă pe termen lung? Sau: ne permitem să aşteptăm acest termen lung?
E ca în politica internă din majoritatea statelor UE. Populiştii de dreapta sau de stînga promit lucruri clare, dar nu neapărat realizabile. Iar partidele politice responsabile au un discurs plictisitor, dar deseori singurul responsabil. Da, pentru UE este mai greu să se prezinte ca singurul model de dezvoltare atractivă, atît din cauza crizei economice care a subminat încrederea în soluţiile economice oferite de UE, cît şi din cauza faptului că Rusia, dar şi state precum Azerbaijanul sau Kazahstanul au avut o creştere economică destul de mare în ultimul deceniu, iar criza economică s-a făcut resimţită mai puţin decît în UE. Cu toate acestea, e clar că orice ucrainean, georgian sau chiar rus preferă drumuri europene, nu euroasiatice, spitale europene, nu euroasiatice, poliţie europeană, nu euroasiatică. Şi o bună parte din oferta UE are şi ea o tentă accesibilă cetăţeanului de rînd. Călătoriile fără vize în UE, accesul companiilor aeriene low-cost, chiar abţibilduri cu steagul UE pe troleibuzele din Chişinău, cumpărate din asistenţa europeană, sînt şi ele un mesaj direct adresat populaţiei şi pe înţelesul tuturor.
Cine sînt suporterii aderării la Uniunea Euroasiatică din Moldova? Ultimele sondaje îi arată mai mulţi de 50%. Şi există o suprapunere de procente – oameni care doresc şi în UE, şi în UEA. Cine, deci, sînt euroasiaticii din Republica Moldova?
Unul dintre proverbele cele mai populare în Moldova e: „Capul tăiat, sabia nu-l taie.“ Alt proverb la fel de popular e că „mielul blînd suge de la două oi“. Ambele proverbe explică, în mare parte, esenţa atitudinii populaţiei Moldovei faţă de procesele geopolitice din regiune. Republica Moldova îşi doreşte să fie în relaţii bune cu toată lumea. Mai greu e cînd eşti forţat să alegi – sau una, sau alta. Însă cînd elitele moldoveneşti se trezesc în această situaţie – practic, întotdeauna, alegerea este făcută nu în favoarea Rusiei. Pînă şi Voronin a refuzat semnarea Memorandumului Kozak, în 2003. În ultimii ani, sprijinul pentru UE a scăzut, în Moldova, de la 65-70% la vreo 50%. Această tendinţă se datorează atît crizei din UE, faptului că o anumită dezamăgire faţă de guvernarea actuală se suprapune un pic şi pe imaginea UE, dar şi din cauza faptului că, pînă în 2009, Partidul Comunist avea un discurs formal proeuropean iar, prin acest fapt, duceau cu ei o bună parte a populaţiei în aceeaşi direcţie. Astăzi, discursul opoziţiei comuniste este mai degrabă proestic, şi acest lucru a afectat şi el o parte din susţinătorii comuniştilor care erau, formal, proeuropeni, acum cîţiva ani, dar acum nu mai sînt.
Eu încă mai văd la Chişinău panourile cu „Spre Europa, spre un viitor decent“ şi îmi aduc aminte că Voronin le-a pus acolo. E important ce spuneţi – că în momentul în care o alegere este forţată, elita moldovenească alege nu în favoarea Rusiei. Reorientarea lui Voronin de acum e şi ea temporară? Va continua direcţia UE, dacă revine la putere?
Ca preferinţe de politică externă în Moldova – există două feluri de politicieni: unii sînt proeuropeni şi alţii îşi doresc să fie în relaţii bune şi cu Rusia, şi cu UE – să stea pe două scaune, cu alte cuvinte. În spaţiul postsovietic, această politică se cheamă „multivectorială“. Dar, cu excepţia unor forţe marginale, practic nici o forţă politică serioasă nu este prorusă. Nici măcar comuniştii. Acelaşi lucru este valabil, în mare parte, şi în cazul Ucrainei şi Georgiei. Există proeuropeni, există forţe care îşi doresc să navigheze prudent între Rusia şi UE, dar nu există o masă critică de forţe ferm proruse.
Cînd va intra în UE, Republica Moldova va fi reunită cu Transnistria sau fără? Vă întreb pentru că, în urmă cu vreo zece ani, aţi scris o lucrare în care făceaţi o paralelă între Cipru şi Transnistria. Sînt convins că, la un moment dat, va fi nevoie de nişte referendumuri paralele în Moldova şi în Transnistria, privind viitorul. Ar putea fi aderarea la UE factorul care poate desface nodul trasnistrean, într-o direcţie sau alta?
Nu ştie nimeni răspunsul la această întrebare. Putem vorbi doar de tendinţe. Iar tendinţa actuală este că Rusia îşi consolidează şi mai mult prezenţa în Transnistria, iar Moldovei continuă să îi pese – dar mai puţin ca altădată – de Transnistria. Moldova îşi doreşte şi integrare europeană, şi reintegrare cu Transnistria, însă, dacă va fi pusă să aleagă între una şi alta, cred că integrarea europeană este mai importantă pentru un număr din ce în ce mai mare al cetăţenilor, iar în rîndul elitelor politice, această tendinţă este şi mai accentuată.
a consemnat Cristian GHINEA
Foto: Ciprian Ciucu