„În locul lui Juncker, n-aş mai dormi în următoarele luni“ - trei întrebări pentru Armand GOŞU

Există sancțiuni economice ale UE împotriva Rusiei și tot felul de „contre“ reciproce. UE e în război cu Rusia? Că despre pace și înțelegere nu pare a fi vorba...

Da, există sacțiuni economice împotriva Federației Ruse decise la începutul verii 2014 de UE după anexarea Crimeei și destabilizarea sud-estului Ucrainei, regiunilor Donețk și Lugansk, de către Moscova. Dar asta nu înseamnă război în înțelesul clasic, de conflict armat. Totodată, nu se poate afirma că între UE și Rusia ar domni „pacea și înțelegerea“. Deși, dacă i-am întreba pe greci, italieni, spanioli sau francezi vom avea surpriza – pentru noi, cei din Estul Europei – să întîlnim mulți avocați ai Rusiei. Experiența istorică a acestor națiuni nu înregistrează momente tensionate în relația cu Rusia. Kremlinul, sigur, e un loc exotic, dar e mai degrabă pozitiv, prietenos. În Țările Baltice, Polonia, România, și ele membre UE, Rusia e văzută alt­fel, prin prisma experienței istorice dramatice a acestor popoare, Rusia imperială și apoi URSS fiind puteri agresoare, ale căror acțiuni politice au provocat multă suferință, oprimare națională, subdezvoltare. Dacă esticii simt respirația Kremlinului în ceafă, după anexarea Crimeei, vesticii sînt mult mai relaxați atunci cînd vorbesc despre Rusia. Pentru că nu se simt amenințați de ea. Cu toate acestea, atunci cînd Putin a călcat linia roșie în Ucraina, țările occidentale cele mai influente în UE au susținut adoptarea unui pachet de sancțiuni împotriva Rusiei.

Pentru majoritatea balticilor și polonezilor, Rusia a declanșat războiul împotriva Vestului, numai că Occidentul nu prea înțelege ce se întîmplă, e „prostuț“, inadecvat în reacții și profund infiltrat de KGB. Funcționează obsesia că liderii occidentali întotdeauna au trădat țările din Europa de Est, chiar înainte de Ialta și Malta, deci vor trăda și acum, așa că noi, esticii trebuie să fim vigilenți. În ce-i privește pe vestici, nu-i nici un război cu Rusia, ci doar sancțiuni economice, pe care unii le vor cît mai repede ridicate, ca să-și reia exporturile, temîndu-se că o să piardă uriașa piață a Federației Ruse.

De partea cealaltă, la Moscova, lucrurile se văd la fel de nuanțat. Pentru diplomația rusă, prioritare sînt relațiile bilaterale, cu fiecare stat membru UE în parte, și nu relațiile cu UE, ca atare. Una este abordarea în relația bilaterală cu Italia, Franța, Spania și cu totul alta în relația cu Polonia sau România.

Există o diferență fundamentală, totuși. Presa din țările membre UE este liberă. Pluralismul opiniilor este debordant, sînt comentatori care vorbesc despre un război hibrid declanșat de Rusia împotriva Occidentului, alții neagă, există o dezbatere autentică în diversele media din UE. Spre deosebire de acestea, în mass-media importante din Rusia, mă refer la televiziunile care fac audiență, toate controlate de stat, linia editorială este foarte războinică. Pentru jurnaliștii de aici, pentru realizatori, comentatori, războiul Rusiei cu Occidentul a început. Pentru victoria Rusiei, poporul – se înțelege – trebuie să jertfească ceva din libertatea sa, deci să accepte restrîngerea libertăților civile, să renunțe la cașcavalul olandez supus sancțiunilor, să renunțe la concediile din Italia, Franța, chiar și la cele din Turcia. Asistăm la o modificare de contract social în Rusia lui Putin. Dacă, în 2000-2008, rușii au acceptat restrîngerea drepturilor civile în schimbul creșterii nivelului de trai și al bunăstării (PIB-ul Rusiei a crescut cu 40% în contextul menținerii unui preț ridicat la petrol și gaze), astăzi rușilor li se cere să jerfească drepturile civile pe altarul războiului împotriva Occidentului. O uriașă mașină de propagandă lucrează sub deviza „Totul pentru front, totul pentru victorie!“. Numai că nu se prea vede linia frontului. Iar adversarul lipsește din tranșee, e ocupat cu altceva. În schimb, se văd frigiderele tot mai goale ale rușilor și cifrele tot mai îngrijorătoare ale bugetului federal, în contextul menținerii prețului scăzut la barilul de petrol.

Anne Applebaum spune că rezultatele referendumului din Olanda arată în ce măsură Rusia influențează alegerile din vestul Europei. La ce să ne mai așteptăm din partea Rusiei?

Anne Applebaum are desigur dreptate, grupurile minoritate agresive, bine organizate, pot deturna evoluțiile politice într-un sens dorit de Rusia sau alți actori interesați. În acest caz particular, însă, n-aș vedea numaidecît influența Rusiei în referendumul din Olanda. O să l citez aici pe Jonathan Eyal, care, într-o analiză Chatam House, scria că referendumul n-a fost atît despre Ucraina, ci „it was a proxy for the future of the Netherlands within the EU“. Nici măcar nu cred că referendumul poate influența politica Bruxelles-ului față de Ucraina, guvernul olandez promițînd că va identifica o soluție la această situație. Tehnic, Acordul de Asociere cu Ucraina este „temporar“ în vigoare, chiar dacă nu-i aprobat de toate cele 28 de state, pentru că altfel nu s-ar fi putut acorda credite și ajutoare Ucrainei. Și va rămîne „temporar“ în vigoare și pe mai departe.

Concluziile după acest referendum sînt dramatice și ele nu se referă la relația UE – Ucraina, ci la însuși viitorul Uniunii. E un semnal de alarmă, încă unul, pentru lipsa de viziune a guvernului Rutte, care a folosit referendumul pentru a mai da drumul la presiunea anti-UE și anti-establishment din societatea olandeză. Ce s-a întîmplat în această campanie electorală pare să confirme ieșirea dezbaterii despre viitorul UE (care e văzută de majoritatea populației drept un monstru birocratic) de sub influența clasei politice și a mainstream-ului. Și aici intră în scenă grupurile minoritare, despre care vorbea Applebaum, care se dovedesc decisive, și rețelele sociale care pot mobiliza sute de mii și milioane de oameni. Inițiativa organizării acestui referendum a aparținut unui site satiric, GeenStijl; partidele politice, dreapta naționalistă sau stînga socialistă, s-au implicat abia în a doua parte a campaniei pentru referendum. Un alt lucru observat în Olanda este abandonarea luptei de către partidele democratice, pro-europene, de centru dreapta sau centru stînga. Singuri, social-liberalii de la D66, aflat în opoziție, s-au implicat în campania pentru referendum, susținînd acordul cu Ucraina. Nu trebuie neglijat, dar nici exagerat, impactul referendumului din Olanda asupra celui din Marea Britanie. Pe scurt, e mai puțin despre relația Ucraina-UE și mai mult despre UE însăși. În locul lui Juncker n-aș mai dormi în următoarele luni, măcar pînă la Brexit. Junker pare că începe să semene tot mai mult cu Kerenski.

Situația din Ucraina nu prea mai „ține prima pagină“ în ultima vreme. Încă un „conflict înghețat“? Trebuie să ne obișnuim cu gîndul că noi, europenii, vom trăi permanent printre „conflicte înghețate“ și insolubile?

Nu folosesc conceptul de „conflicte înghețate“ din cauza faptului că situația pe teren e foarte diferite între Nagorno-Karabah, Abahzia, Osetia de Sud, Transnistria, ceea ce noi numim generic „conflicte înghețate“. Sînt prea diferite între ele, rolul jucat de Rusia în generarea și menținerea acestora e destul de diferit. Prefer să discut fiecare caz în parte. În Ucraina conflictul e departe de a fi înghețat. Acum cîteva zile citeam că au murit în lupte cîțiva soldați, alți zeci au fost răniți. Asta se întîmpla doar într-o zi. Despre ce îngheț poate fi vorba? Atunci cînd Ucraina și-a mai făcut loc pe prima pagină, aceasta nu mai e ținută de dramele umane din Donbass, nici de morți și răniți, ci de baletul diplomatic în jurul Minsk 2. Unii se luptă să omoare acordul, alții să-l țină în viață. Cei care vor să-l țină în viață văd diferit operaționalizarea lui. În linii mari, sînt două poziții deocamdată ireconciliabile. Moscova insistă ca Donbass-ul să primească statut special, confirmat în viitoarea Constituție a Ucrainei, deci o confederalizare sau măcar o federalizare, și abia mai apoi Kievul să reia controlul asupra graniței ruso-ucraine din Donețk și Lugansk. Mai mult, diplomația rusă acuză Ucraina că întîrzie să îndeplinească obligațiile asumate prin Minsk 2, motiv pentru care Occidentul ar trebui să ridice sancțiunile impuse Rusiei. La rîndul său, Kievul cere mai întîi restabilirea controlului Ucrainei asupra frontierei comune cu Rusia, pentru a bloca transferul de oameni și tehnică de luptă de la armata rusă către separatiștii pro-ruși din Donbass. Vorbim de sute de km de frontieră care sînt controlați de separatiștii din Donbass și de grănicerii ruși. Berlin și Washington refuză deocamdată să discute perspectiva ridicării sancțiunilor, cerînd îndeplinirea obligațiilor asumate prin Minsk 2, cu tot ce prevăd acestea, inclusiv schimbul de prizonieri. Sau organizarea de alegeri locale, asupra cărora Moscova și Kiev nu reușesc nicicum să se pună de acord. Cine are drept de vot? Doar cei care încă locuiesc în Donbass? Sau și refugiații din alte colțuri ale Ucrainei? Separatiștii și Moscova vor să limiteze votul refugiaților, ceea ce ar asigura controlul asupra procesului electoral, pînă în faza finală, de numărare și comunicare a rezultatelor. Kievul insistă ca și milioanele de refugiați să voteze, ceea ce ar scoate o bună parte a electoratului de sub controlul administrației separatiste. Berlinul a venit și el cu un plan care leagă desfășurarea alegerilor locale de reluarea controlului Kievului asupra frontierei ruso-ucrainene, încercînd să rezolve două prevederi ale Acordului Minsk 2 într-o singură zi. Pentru a obține sprijinul Rusiei pentru acest proiect, Berlinul flutură perspectiva ridicării sancțiunilor împotriva Rusiei sau măcar a atenuării lor.

La deblocarea procesului Minsk 2 ar putea contribui decisiv recenta demisie a premierului Iațeniuk și formarea unui nou guvern, în frunte cu Vladimir Groisman, actualul președinte al Radei Supreme și apropiat al președintelui Poroșenko. Îndepărtarea lui Iațeniuk ar putea face posibile unele concesii în raporturile cu separatiștii, fără de care Minsk 2 nu ar mai putea avansa.

Armand Goșu este conferențiar dr. la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, expert în spațiul ex-sovietic.

Foto: adevarul.ro