În desfătarea sindrofiei...

De la Crăciun la Bobotează, Țările Române se cufundă în sărbătoare. Timpul este ritmat de aromele fripturilor cu mult usturoi şi cimbru, de cîrnaţii perpeliţi pe grătar, de baclavalele îndulcite cu miere, de parfumul busuiocului din pămătuful popilor, de clopotele ce vestesc bucuria Naşterii Domnului, de generozitatea domnilor şi galantomia boierilor, de clinchetul săniilor ce zburdă prin tîrguri, de foşnetul rochiilor de bal şi de sunetele asurzitoare ale pistoalelor ce alungă fantomele trecutului.

De la Crăciun la Bobotează, lumea petrece după gust, după obicei şi obiceiuri, după pungă. Mare trecere au vizitele de curtoazie şi urările prilejuite de marea sărbătoare a Crăciunului şi de intrarea într-un nou an. În jurul acestei petreceri se adună o serie de cuvinte pentru a descrie plăcerea unei anumite stări, a unui anumit gest, a unui anumit timp pierdut în uitarea de sine: desfătare, zăbavă, eglendisire (cu forma englendisire), taifas, proscali, mosafiri şi mosafirlîc, ziafet, sindrofie, care rezistă doar pînă la apariţia balului masche şi a lui Momolo.

Preumblarea pe la casele prietenilor şi rudelor este o plăcere prea mare pentru a fi oprită de vremea rea sau de oboseala drumurilor lungi. Medicul Constantin Caracaş a scris cît sînt de aşteptate aceste vizite, cînd boieri şi cucoane, cu „costume strălucite, cu şaluri scumpe şi pietre preţioase“, se urcă în trăsuri „frumoase şi scumpe“ şi pornesc „în vizite de felicitare“.

Mosafirlîcul se transformă în adevărate agape bahice, în „carnavalul“ (Lăsata Secului) dinaintea Posturilor mari. Cu acest prilej, boierii se adună unii pe la alţii, se aşază pe covoare şi petrec mîncînd şi bînd pînă se termină totul de prin cămară, mu­tîndu-se apoi la altă gazdă şi, uite aşa, se petrec pînă la ziua pentru a intra în post. Manolache Drăghici, cronicar moldav, născut la început de secol XIX, descrie astfel acest tip de petrecere: „în carnaval nici o adunare cît de mică nu să face la dînşii (boieri – n.n.) fără masă, apoi după ce mînca ave de lege să se pue bărbaţi însuraţi pe un covor la pămînt, şi să înceapă la vutcă, cu care se vesele, cîntînd ţigani pînă să deşerta toate beşicele de nectaru gazdii, şi de multe ori din o adunare trece la alta, mergînd la cine învita dintr’înşii ori pe jos seau cu trăsurile şi cu ţiganii după dînşii pe uliţă; cînd să întîmpla a să sfîrşi vutca boerului de gazdă mai timpuriu şi le rămînea vreme de pitrecere pînă în ziuă“.

Aşadar, după lungul post al Crăciunului, petrecerea se reia din agapele vutcilor de la Lăsata Secului. Doar că, acum, petrecerea îmbracă o dimensiune publică şi oficială, mai ales în marile oraşe, unde tonul este dat de clopotele bisericilor şi de viorile lui Ludovic Wiest. Cu alai mare, domnul se pogoară la biserică pentru a asculta cu evlavie slujba, după care dă tonul petrecerii şi, mai ales, deschide baierele pungii, instituind generozitatea. Se împart cu largheţe caftane şi pomeni, mălai şi plăcinte pentru boieri scăpătaţi, slugi domneşti, săraci şi betegi, obraze de cinste şi cucernicii părinţi. Boierii nu se lasă nici ei mai prejos, miluindu şi rudele sărace şi eternii calici de pe la uşile bisericilor.

Fenomenul este descris în detalii odată cu apariţia gazetelor, pentru că, dincolo de orgoliile obrazelor de cinste de a-şi vedea numele la gazetă, se adaugă şi fascinaţia pentru astfel de „novitale“. Albina Românească descrie „petrecerea“ primei zile din anul 1838 astfel: „în ziua Anului Nou s-au făcut prezentaţia la curte; după urările ce au îmfăţoşat Înălţimii Sale înaltul Cliros şi acii întîi dregători ai Statului, un cliros a[l] Seminarului de la Socola a rostit un cuvînt analog cu acest prilej“. Mihail vodă Sturdza, domnul Moldovei, îşi petrece prima zi a anului primind vizite şi cadouri de la „corposul academic“ şi de la Şcoala de fete. Pînă la Bobotează, vodă se pierde în astfel de petreceri (trîmbiţate prin intermediul gazetei), mergînd la slujbele religioase, primind diferitele „corpuri“ civile şi militare, oferind medalii, ordine, decoraţii, „mile“ şi gratificaţii instituţiilor apărute odată cu modernitatea.

Între caftanele lui vodă Caragea şi gratificaţiile lui vodă Sturdza nu sînt nici măcar două decenii – puţin, aţi crede, dar suficient pentru românul mare consumator de noutăţile Europei. De la porcul din bătătură, tăiat de tot creştinul de sărbătoarea Crăciunului şi devorat în liniştea casei, se alunecă spre frenezia pregătirilor şi vînzoleala cumpărăturilor: „Bucureşti, luni în 24 ale acestia (decembrie 1845) pe toate uliţele cele mari ale capitalei era o îmbulzeală de cară cu feluri de producte, cu făină de grîu şi mălaiu, rîmători şi felurimi de păsări… în piaţă era o sumă de cari cu peşte proaspăt… jimbla şi pîinea au fost cu îndestulare pînă seara“. După îndestularea norodului, vodă deschide public petrecerea prin participarea la slujbă: „marţi, la 7 1/2 ceasuri dimineaţa, vuetul clopotelor ne-au vestit ziua Naşterii Domnului şi Mîntuitorului Nostru Isus Hristos. La Sfînta mănăstire Sărindar se adunase Excelenţele lor domn[i]i miniştri, toată boerimea, Ştaful domnesc şi ostăşesc; la 7 şi trei sferturi a sosit şi Prea-Înălţatul nostru Domn Stăpînitor care fu întîmpinat la uşa sfintei biserici de Prea Sfinţia Sa părintele arhiereu Nifon… au fost ţeremonie mare la palatul tronului“, scrie Vestitorul Românesc. După închiderea ceremoniei oficiale, balurile încep: „Bucureşti, joi în 27 ale aceştii luni (decembrie) a fost cel întîiu bal masche, în sala dumnealui Ieronim Momolu. Sala este pregătită şi decorată prea frumos; iluminatul cu lumînări de ceară, muzica cîrmuită de capelmanul Vist, care ne făgăduieşte cele mai frumoase valţuri şi mazurci. Bofetul s-au împodobit cu cele mai frumoase zaharicale de Paris“.

Petreceţi şi vă bucuraţi! 

Constanța Vintilă-Ghițulescu este cer­cetătoare la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“.

Foto: wikimedia commons