În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă ai, să zicem, 100.000 de euro și vrei ca de banii aceștia să îți iei acum și un apartament în centru, și o mașină nemțească de lux, s-ar putea să ai ceva probleme. Ori apartamentul din centru o să fie de 20 mp, categoria a treia și cu baie la comun, și așa poți să îți iei un Audi Q nu-știu-care; ori îți iei un apartament într-o zonă nu foarte departe de centru, lîngă București, cu două sau trei camere, 70 mp, dar trebuie să te rezumi la o mașină mai ieftină, cu motor mic, sau la un hîrb la mîna a paișpea. Totul depinde de stilul de viață pe care vrei să îl ai sau să îl afișezi. Ori așa, ori altminteri. La fel este și cu politicile publice, mai ales cu politica de mobilitate/transport/trafic. Trebuie să faci alegeri. Planifici bugetul și proiectele, în valoare de sute de milioane de euro pentru 1) a pregăti toată infrastructura pentru transportul cu auto individual sau 2) îți propui să schimbi comportamentul de mobilitate al oamenilor investind masiv în transportul comun și alternativ.
Să detaliez... Vorbim despre investiții de sute de milioane, chiar miliarde, care trebuie planificate și executate pe parcursul a 8-10-12 ani de zile. Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru transportul cu autovehiculul personal, adică pentru mașini, prin politici de „fluidizare a traficului”, atunci vei aloca bugetul unor proiecte de lărgire a tramei stradale, pentru a adăuga noi benzi de circulație, vei face parcări multe în Centru și peste tot, pe care nu le vei taxa corespunzător și sistematic, vei face poduri, pasaje, străpungeri, prelungiri și penetrații, semaforizare „inteligentă” etc. Plus că vei impune dezvoltatorilor ca la fiecare nou apartament construit să facă minimum un loc de parcare și încă 20% pentru vizitatori. (Construirea unui loc de parcare în parcările supraetajate costă astăzi între 15.000 și 20.000 de euro, amortizarea unei astfel de investiții publice fiind o inepție din punct de vedere economic.) Reducem spațiul verde pentru a face loc parcărilor de reședință. În fine, chiar vreau să mă repet, proiecte de sute de milioane de euro. Orașul va fi un fel de bulevard Magheru, ca un tunel de tranzit, în care viața urbană, plimbările, micile afaceri de pe stînga/dreapta vor fi omorîte sau sufocate de un aer toxic, zgomot infernal și o agresiune motorizată permanentă. Finalitatea este clară: vom obține, dacă va fi bine executat, un oraș de tip american, de genul Los Angeles sau Dallas. Sau nu, poate greșesc eu, și totul va merge ca pe roate.
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun (metrou, dezvolți noi linii de tramvai, cumperi vagoane, troleibuze, autobuze), prioritizezi în trafic transportul în comun (de pildă, prin benzi dedicate), organizezi semaforizarea pentru a prioritiza transportul în comun, transformi piațetele pline de mașini în spații pietonale (inclusiv Calea Victoriei!), crești prețul locurilor publice de parcare, investești în benzi pentru biciclete, investești în parcări la marginea orașului ca puncte intermodale în care aduci transportul public ș.a.m.d. Pe scurt, asiguri transport în comun rapid, bine interconectat, curat/cu aer condiționat/cu net, suficient, accesibil, predictibil și ieftin pentru utilizatori. Și iarăși vreau să mă repet: proiecte de sute de milioane de euro! Finalitatea predictibilă, dacă se schimbă comportamentul de mobilitate, ar fi un oraș pietonal, cu viață de promenadă, accesibil, poate vibrant în centru și în centrele de cartiere. Un oraș de tip european, de genul Berlin, Oslo, Londra, Copenhaga.
Întrebarea fundamentală este în ce fel de oraș vrem să trăim. Nu se poate să băgăm acele sute de milioane și în proiecte de penetrații, supralărgiri, poduri și pasaje, dar în același timp să construim și puncte intermodale (gări + autobuze + metrou) și să luăm și sute de vagoane și autobuze pe care să le avem mereu întreținute perfect și să mai facem, pe deasupra, sute de benzi pentru biciclete. Nu ne ajung banii, nu ajunge timpul, nu vom obține rezultate concludente, nu vom determina comportamente predictibile de mobilitate, totul va fi în continuare vraiște. Ca acum.
Nu mai intru în multe detalii cu externalitățile negative ale mobilității în orașe mari cu mașina individuală (poluarea aerului, boli cronice, mortalitate, costuri uriașe, haos urbanistic). Au făcut-o alții, extensiv. Vă cer doar să vă răspundeți, măcar pentru un moment, la această întrebare: în ce fel de oraș vreți să trăiți?
Poate știți, în ultimii ani de cînd nu prea am mai publicat în Dilema veche, am devenit politician. Și sînt asumat: nu vă întreb în ce fel de oraș vreți să trăiți ca la un sondaj de opinie pentru ca apoi să execut (și să susțin) ce rezultă din opțiunile dumneavoastră, făcînd ce îmi cere publicul, doar așa, ca să fiu încă un populist. Pentru că eu, unul, deja am făcut alegerea și știu în ce fel de oraș vreau să trăiesc cu familia mea. Și știu că deja îi reprezint pe mulți dintre dumneavoastră. Vreau să trăim într-un oraș european. Opțiunea mea este clară și asumată: vreau să ne petrecem existența într-un oraș pentru oameni, accesibil pietonilor, un oraș vibrant, cu o mobilitate excelentă bazată pe transportul în comun și alternativ.
Ciprian Ciucu este primarul sectorului 6 al Municipiului București (PNL).
Foto: wikimedia commons