În ce ape ne scăldăm

Nu știu cum o fi pentru alții, dar, în ceea ce mă privește, nu pot să-mi imaginez vacanța de vară fără măcar cîteva zile petrecute pe litoral. Marea Neagră e o destinație ideală. E de fiecare dată aceeași și, parcă, mereu diferită. Turismul de masă erodează, constant, tocmai principala atracție, plajele sînt tot mai gălăgioase și mai aglomerate, marea e tot mai murdară, hotelurile tot mai scumpe și mai proaste, dar, cu toate astea, lumea insistă să-și petreacă vacanțele aici. E un paradox: tocmai cei care iubesc marea sînt cei care îi dăunează, turismul alterează „obiectivul turistic”. Peisajul dobrogean a fost modificat în anii ʼ50-ʼ60 ai secolului trecut, cînd au fost ridicate primele stațiuni turistice, fiind apoi sluțit, în ultimele decenii, de apariția unor clădiri monstruoase construite în disprețul oricăror reglementări urbanistice. Vinovații sînt, uneori, ușor de identificat printre proprietarii de terenuri, dezvoltatori, autorități locale, arhitecți etc. Dar e și o vinovăție pe care o purtăm, cumva, cu toții, noi, cei care continuăm să mergem la mare și vrem să fim tot mai aproape de plajă, tot mai confortabil, tot mai ieftin... Mă și întreb ce vor găsi arheologii de peste două sau trei sute de ani printre ruinele Constanței de acum. Și, mai ales, cum vor ordona straturile de civilizație, de la piatra primei așezări pînă la plasticul care va fi produs sucombarea definitivă a orașului.

Însă Marea Neagră nu e doar o destinație de vacanță. Ci și un punct fierbinte pe harta geopolitică a lumii. De pe plajele însorite nu vedem interesele concurente și nici relațiile care se țes pentru a menține ori spori influența în zonă. În concediu nu ne batem capul cu politica! Acum mai bine de 15 ani, președintele de atunci, Traian Băsescu, afirma – pe un ton denunțător – că Marea Neagră a devenit un „lac rusesc”. Expresia a bîntuit multă vreme conștiința publică. Ne amintim de ea de fiecare dată cînd regimul de la Moscova își arată colții: amenințări în Abhazia și Osetia de Sud, presiune continuă asupra teritoriilor din estul Ucrainei, anexarea Crimeei, micile șicane militare pe care le întreprinde pentru a provoca potențialii adversari – toate acestea sînt semnale că Federația Rusă se înstăpînește, treptat, peste Marea Neagră, pe care o tratează ca pe propriul lac. Aproape că-ți vine să spui, cu sarcasm, că în concediu mergi la plajă la lacul rusesc...

În Turcia, președintele Recep Tayyip Erdogan vrea să reînvie un mare proiect din vremea Imperiului Otoman: un canal navigabil care să lege Marea Marmara de Marea Neagră, degrevînd astfel strîmtoarea Bosfor de o parte a traficului. Dacă va reuși să-l construiască – nenumărate provocări stau în fața acestui șantier gigantic, cea mai importantă fiind finanțarea –, Turcia va putea controla direct o parte însemnată a navigației. Miza strategică e uriașă. La fel și încărcătura simbolică. Pentru ecosistemul din Marea Neagră, însă, impactul ecologic va fi dezastruos. Specialiștii se așteaptă la o descreștere a nivelului și la o modificare a gradului de salinitate de nu mai știi în ce mare te scalzi.

Vacanță plăcută în continuare!