Impresii dilematice de la Festival

17 august 2016   Tema săptămînii

● Marius CHIVU

Trei lucruri sînt extraordinare la Festivalul Dilemei vechi: 1) au loc evenimente cu oameni inteligenți, pe care rareori ai ocazia să-i asculți vorbind (unii cu alții) în public; 2) se întîmplă în Cetatea Alba Carolina, care este, de departe, cea mai mare, mai frumoasă și mai interesantă cetate de la noi din țară; și 3) ai ocazia să-i întîlnești în carne și oase (pe unii chiar să-i cunoști pentru prima dată) pe cititorii, prietenii și colaboratorii revistei. Căci mai mult decît un festival, Dilema veche îți dă întîlnire în Alba Iulia, iar cetatea e locul perfect pentru un weekend artistic și intelectual, dar în același timp lejer, cu multă lume bună, venită din toate colțurile țării.

● Stela GIURGEANU

La micul dejun, mică şedinţă de redacţie, în holul hotelului. Ne vine ideea unui reportaj despre comunitatea evreilor din Alba Iulia. Era sîmbătă dimineaţa, iar luni plecam. Trebuia aşadar, să mă mişc rapid, dar şi să am parte de norocul jurnalistului. N-aveam nevoie să vorbesc cu cineva despre datele statistice pe care le puteam culege de pe net, ci de un om cu o tolbă de poveşti. De unde să-l scot în aşa scurt timp?

Mă aşez la o terasă, să beau o cafea şi să mă grupez. La terasă avea loc o lectură. Apare o doamnă care mă întreabă dacă se poate aşeza lîngă mine – terasa fiind foarte plină. Încuviinţez, o salut, mă prezint. Doamna era Alice Valeria Micu, jurnalistă din Cluj. O întreb, într-o doară, dacă are vreo idee cu cine aş putea vorbi despre comunitatea evreilor din Alba. Se luminează şi-mi spune că da, că prietena ei, care locuieşte în Alba, scrie o lucrare de diplomă despre Andrei Codrescu şi că are multe conexiuni legate de subiectul meu. Prietena ei era Matilda Cristina Vănoagă. Profesoară şi traducătoare. Cu care am stat la taclale o noapte întreagă, acel gen de taclale care leagă o prietenie. Ziua următoare, profesoara m-a dus la Sinagogă şi mi l-a prezentat pe Ioan Harabagiu, administratorul clădirii şi omul cu tolba de poveşti de care aveam nevoie pentru reportajul meu.

Cum a fost posibilă acea înlănţuire incredibilă de întîlniri? – am întrebat-o mai tîrziu pe Matilda. „Simplu“ – mi-a răspuns, mucalit, prietena mea. „E un spațiu magic aici. E cetatea vrăjitoarelor“.

● Matei PLEȘU

Pentru mine, un festival reușit e un amestec pestriț și armonios deopotrivă, un prilej de agreabilă îmbulzeală, o zarvă mare cu ținută, un varieteu cu greutate. Ceea ce Festivalul Dilema Veche de la Alba Iulia este, fără doar și poate. Căci unde altundeva mai găsești, laolaltă, bancheri și prelați, pictori și demnitari, scriitori și traducători, jurnaliști și ambasadori, filozofi și muzicieni, lăutari și trubaduri, concerte de jazz și rock, de etno și muzică clasică, de folk și klezmer, proiecții de film și lecturi publice, teatru și benzi desenate, mese rotunde și mese întinse, expoziții de artă și ateliere pentru copii, seri de poezie și dezbateri de actualitate, standuri de carte și standuri de înghețată, romi, români, daci și romani, și, nu în ultimul rînd, plăcinte pe lespede, hot-dogi și kürtös kalács? Și încă n-ați văzut schimbul de gardă cu salve de tun.

● Iaromira POPOVICI

Dintre edițiile festivalului, cel mai bine țin minte concertul de închidere de acum doi ani, „Tandrețuri pentru femei cu cei patru corifei“. Cei patru fiind Nicu Alifantis, Alexandru Andrieș, Mircea Baniciu și Mircea Vintilă.

Concertul mi-a plăcut, l-am trăit, practic, pentru că mi-a adus aminte de studenția mea. De o epocă în care cîntece precum „Miruna“, „Pisica neagră“, „Vinovații fără vină“, „Piața Romană nr. 9“, „Eșarfă în dar“, cu versurile lor… umane, neimplicate în ideologia epocii, și cu muzica lor ­folk, blues și un pic rock făceau ca respectiva perioadă (comunistă…) să capete, uneori și pe alocuri, o tentă normală. Așa cum scriam într un articol de blog despre versurile cîntecelor, ele sînt reprezentative pentru un anumit mod de a vedea lumea și dragostea – unul nu foarte complicat, ușor desuet, care cred că mi se potrivește. Dacă mi-ar plăcea generalizările, aș zice că e al „generației mele“. La concertul ăsta m am amestecat în mulțime și am dansat, am fredonat, am aplaudat. Am reușit să fiu spectator și fan, ceea ce mi se întîmplă rarisim.

● Adina POPESCU

Am ajuns pentru prima oară în Cetatea de la Alba Iulia odată cu prima ediție a Festivalului Dilema veche. Atunci încă nu era restaurată pe de-a întregul, însă în ultimii trei ani am asistat la transformarea ei deplină. Am descoperit-o la pas și m-am gîndit ce loc potrivit este pentru lecturi și conferințe în aer liber, pentru ateliere creative pentru copii, pentru concerte de muzică bună. Adică pentru tot ce înseamnă Festivalul Dilema veche. Nu trebuie să fii la București, la Cluj sau la Timișoara ca să iei parte la un festival de succes. Uneori, astfel de locuri te inspiră mai mult, mai ales dacă ai alături oameni cu care să te simți în largul tău.

● Cristina ŞTEFAN

Un festival aduce cu el și sentimentul apartenenței la o comunitate. În cazul de față, apartenența nu e dată neapărat de faptul că cei care au venit la festivalul nostru, din toate colţurile ţării, sînt și cititori ai Dilemei vechi. Contează mai degrabă faptul că sînt oameni inteligenți, care-și pun întrebări, sînt implicați în societate, curioși și dornici să mai ciupească puțin din cunoștințele invitaţilor noştri. De-a lungul edițiilor, am observat din ce în ce mai mulți tineri la Festivalul Dilema veche – în grupuri mai mici, pe pajiște, asistînd la conferințe și dezbateri, dar și la lecturile de proză și poezie, proiecțiile de filme ori concertele de muzică jazz, seara, strînși în grupuri mari. Văzîndu-i adunați în Alba Carolina, făcînd poze, plimbîndu-se prin Cetate pe bicicletă ori discutînd voioși cele văzute şi auzite la ultimul eveniment din festival, te contaminezi, vrînd-nevrînd, de voie bună, îți ieși și tu din letargia cotidiană și te încearcă un sentiment de bucurie. Deschizi programul festivalului. Unde să mergem mai întîi?

Foto: Ionel Roşca

Mai multe