IFLA/UNESCO Manifestul bibliotecii publice 1994

29 martie 2008   Tema săptămînii

Libertatea, prosperitatea şi dezvoltarea societăţii şi a indivizilor sînt valori umane fundamentale. Ele pot fi atinse doar dacă cetăţenii bine informaţi au posibilitatea să îşi exercite drepturile democratice şi să joace un rol activ în societate. Participarea constructivă şi dezvoltarea democraţiei se bazează pe existenţa unui nivel satisfăcător al educaţiei şi pe accesul liber şi nelimitat la cunoştinţe, idei, cultură şi informaţii. Biblioteca publică, poarta locală spre cunoaştere, oferă indivizilor şi grupurilor sociale condiţiile de bază pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii, cîştigarea independenţei în luarea deciziilor şi dezvoltarea culturală a individului şi a grupurilor sociale. Manifestul acesta proclamă credinţa UNESCO în biblioteca publică ca forţă vie pentru educaţie, cultură şi informare, ca agent esenţial în încurajarea păcii şi bunăstării spirituale prin intermediul intelectelor bărbaţilor şi femeilor. De aceea, UNESCO încurajează autorităţile naţionale şi locale să susţină şi să se implice activ în dezvoltarea bibliotecilor publice. Biblioteca publică Biblioteca publică este centrul local al informării, care facilitează accesul utilizatorilor săi la orice fel de cunoştinţe şi informaţii. Serviciile bibliotecii publice sînt oferite pe baza accesului egal pentru toţi, indiferent de vîrstă, rasă, sex, religie, naţionalitate, limbă sau statut social. De aceea, este necesară oferirea de servicii şi materiale specifice utilizatorilor care nu pot, din diferite motive, să le folosească pe cele obişnuite. Această categorie cuprinde, de exemplu, minorităţile lingvistice, persoanele cu dizabilităţi sau cele din spitale ori închisori. Toate grupele de vîrstă trebuie să găsească materiale adecvate nevoilor lor. Pe lîngă materialele tradiţionale, colecţiile şi serviciile trebuie să includă toate tipurile de medii şi tehnologii moderne. Calitatea înaltă şi adecvarea la nevoile şi condiţiile locale sînt esenţiale. Materialele trebuie să reflecte tendinţele curente şi evoluţia societăţii, dar şi memoria încercărilor şi imaginaţiei umane. Colecţiile şi serviciile nu trebuie să fie supuse nici unei forme de cenzură ideologică, politică sau religioasă, de asemenea, nici presiunilor comerciale. Misiunile bibliotecii publice Următoarele misiuni-cheie referitoare la informare, alfabetizare, educaţie şi cultură ar trebui să fie în centrul serviciilor bibliotecii publice: 1. crearea şi întărirea deprinderilor de lectură la copii începînd de la vîrste fragede; 2. susţinerea educaţiei individuale şi autodidacte, dar şi a celei instituţionale la toate nivelurile; 3. oferirea de posibilităţi pentru dezvoltarea creativităţii personale; 4. stimularea imaginaţiei şi creativităţii copiilor şi tinerilor; 5. promovarea conştientizării moştenirii culturale, a aprecierii artei, realizărilor ştiinţifice şi inovaţiilor; 6. oferirea posibilităţii de accesare şi exprimare culturală a tuturor artelor dramatice; 7. încurajarea dialogurilor interculturale şi susţinerea diversităţii culturale; 8. susţinerea tradiţiei orale; 9. asigurarea accesului cetăţenilor la toate tipurile de informaţie comunitară; 10. oferirea de servicii informaţionale adecvate firmelor, asociaţiilor şi grupurilor de interese locale; 11. facilitarea deprinderii abilităţilor informaţionale şi de operare a calculatorului; 12. susţinerea şi participarea la activităţi şi programe de alfabetizare pentru toate vîrstele şi chiar iniţierea lor, dacă este necesar. Finanţare, legislaţie şi reţele Utilizarea bibliotecii publice trebuie să se facă, în principiu, fără plată. Biblioteca publică este responsabilitatea autorităţilor locale şi naţionale. Trebuie să fie susţinută de legislaţii specifice şi finanţată de autorităţile naţionale şi locale. Trebuie să fie o componentă esenţială a oricărei strategii pe termen lung care se referă la cultură, informare, instrucţie şi educaţie. (...) Reţeaua bibliotecilor publice trebuie să fie proiectată în relaţie cu bibliotecile naţionale, regionale, de cercetare şi speciale, dar şi cu bibliotecile din şcoli, colegii şi universităţi. Operare şi management Trebuie formulată o politică clară, care defineşte obiective, priorităţi şi servicii legate de nevoile comunităţii locale. Biblioteca publică trebuie să fie eficient organizată şi trebuie să păstreze standarde profesionale de funcţionare. Trebuie să fie asigurată buna cooperare cu parteneri relevanţi - de exemplu, grupuri de utilizatori şi profesionişti la nivel local, regional, naţional, dar şi internaţional. Serviciile trebuie să fie accesibile tuturor membrilor comunităţii, inclusiv persoanelor cu handicap. De aceea, biblioteca trebuie să aibă clădiri bine poziţionate, spaţii bune pentru citit şi studiat, tehnologii adecvate şi suficiente ore de funcţionare care să se suprapună peste timpul liber al utilizatorului. Acest lucru implică în mod egal existenţa serviciilor speciale adresate celor care se află în imposibilitatea de a vizita biblioteca. Serviciile bibliotecii trebuie să se adapteze la diferitele nevoi ale comunităţilor din zone rurale şi urbane. Bibliotecarul este un intermediar activ între utilizatori şi resurse. Pregătirea profesională şi educaţia continuă a bibliotecarului sînt indispensabile pentru a putea asigura servicii adecvate. Este necesară oferirea de programe de deschidere către public şi programe de educare a utilizatorilor, pentru a-i ajuta pe aceştia să beneficieze de toate resursele. Punerea în practică a manifestului Factorii de decizie la nivel naţional şi local, precum şi comunitatea bibliotecilor în general, din toată lumea, sînt îndemnaţi să implementeze principiile exprimate în acest manifest. (IFLA-UNESCO Public Library Manifesto 1994, http://www.ifla.org/VII/s8/unesco/manif.htm) Temă pentru acasă: Cititorii dilematici sînt invitaţi să viziteze biblioteca publică din localitatea lor şi să ne scrie, pe adresa redacţiei, în ce măsură idealurile şi principiile din acest "Manifest" se regăsesc în realitate.

Mai multe