Idei în dialog, nr. 1-2/2005
"...neacceptarea adevărului politic infam din biografia autorilor şi biografia operei. Aici, în punctul 7 din prefaţa lui Eugen Simion, pîndeşte marea dihonie: Ťo situaţie aparte prezintă scriitorii care, angajîndu-se politic în epoca totalitarismului, şi-au maculat opera şi ridică, azi, semne de întrebare asupra comportamentului lor moral (...) situaţii de acest fel nu merită nici excesul de indignare, nici excesul de onoare. Merită doar judecata noastră exactă...» Este, aici, marea cherelă cu Gheorghe Grigurcu, de pildă, ori, şi mai şi, cu Monica Lovinescu şi Ťcele două cerneluri». Plus opacitatea lui Eugen Simion la condamnarea trecutului, cantonarea în estetic o dată cu punerea între paranteze a umbrelor biografiei. Luăm dintr-un autor numai ce-i bun, neglijînd, ocultînd, ignorînd ce e rău, spunea d-sa. Dacă un autor pătat are fie şi o singură poezie bună, noi pe aceea o punem în lumină. Restul rămîne în întuneric. Dacă Beniuc are una sută poezii tulburătoare, facem tabula rasa din toată urîţenia bolşevizantă a vieţii şi operei lui? În numele lui Ťcele rele să se spele, cele bune să se-adune», se falsifică istoria, se trunchiază şi trafichează adevăruri incomode, se manipulează biografii. Aşa se face, spre exemplu, că în articolul despre Academia Română un laitmotiv este formula Ťpînă în 1948», urmată de... Ťdupă 1990», în paranteza dintre cele două domnind fie golul stupefiant, fie eufemisme precum Ťingerinţele statului»... Dacă în principiu putem fi de acord cu punctul 7 din Cuvîntul său înainte (Ťpamfletul nu-i modalitatea potrivită într-un dicţionar academic») şi dacă, desigur, Ťzece pagini de injurii» într-un atare context Ťar reprezenta un exces», nu este mai puţin adevărat că ocultarea, învăluirea în eufemisme a unor destine şi opere literare constituie o practică la fel de non-academică."