Ia, neamule, şcoală străină

12 mai 2007   Tema săptămînii

La tîrgul RIUF (Romanian International University Fair) - care şi-a desfăşurat cea de-a treia ediţie pe 10 martie la TNB - s-au perindat o sumedenie de speranţe şi curiozităţi tinereşti ale celor aflaţi pe muchie de clasa a XII-a sau care, taman terminînd facultatea, căutau o continuitate de gen master sau doctorat la o facultate din afară. De ce "afară"? Pentru că, pe de o parte, în rîndul tinerilor aspiranţi la o educaţie aleasă via carieră, există certitudinea generală că, în străinătate, carte se face "mai abitir ca aici", iar pe de alta - aceasta fiind mai ales motivaţia reprezentanţilor facultăţilor străine -, pentru că o patalama străină îţi oferă mai multe şanse într-o viitoare posibilă angajare. Ori aici (unde ar fi echivalentul unui bilet de clasa întîi), ori acolo (unde ar însemnea şanse egale cu cele ale unui cetăţean străin). Şi, în afară de băutura energizantă oferită gratuit din partea organizatorilor, cam astea au fost motoarele principale care au alimentat tîrgul din plin, timp de două zile, cu vizitatori de o parte, cu reprezentanţi a peste 100 de instituţii educaţionale din Europa şi Statele Unite (printre care Harvard, Yale, MIT, Pepperdine, Richmond, CEU Business School, Norwegian School of Management), pe de alta. Printre primii interlocutori, Joséphine Colombert, reprezentanta Groupe des Ecoles de Télécomunication, mi-a schiţat, pe scurt, beneficiile şi ofertele acestui grup de grandes écoles din sistemul francez care ţine de telecomunicaţii şi de partea informatică: "Avem diverse contracte cu facultăţile din România pentru obţinerea unei diplome duble. Pot da exemplul Facultăţii de Electronică din Bucureşti, aflată în parteneriat cu Institutul Naţional de Telecomunicaţii, parteneriat care oferă absolvenţilor această dublă diplomă. Contractul prevede pe lîngă facilităţile financiare, trei ani de studiu în România, doi - în Franţa, după care se revine pentru încă un an în România, făcîndu-se astfel şase ani, în loc de cinci, perioadă la finele căreia absolventul primeşte o diplomă românească şi una franceză. Pe baza contractului, studentul nu plăteşte şcolarizarea, ci doar întreţinerea acolo. Noi oferim cămine, casă şi masă, ceea ce înseamnă 450 de euro pe lună. Dacă ar fi să găseşti aceste facilităţi pe cont propriu, de genul cazare la un particular, ar fi mult mai scump". Oferta? Tentantă, mai ales că pe baza a două diplome absolventul s-ar putea angaja şi în Franţa unde "ar avea un salariu de începător în jur de 35-40.000 de euro pe an". Cu toate astea, doritori? Pînă în acel moment... "unul singur, dar pînă la urmă, nici acesta nu îşi permitea financiar...". Iar problema materială se afla şi pe buzele majorităţii vizitatorilor pe care i-am provocat la discuţie, mulţi fiind nemulţumiţi şi de faptul că pe "tarabe", de eticheta facultăţii, nu era prins, direct, şi preţul explicit. "Mulţi te aburesc cu avantajele, ca după o jumătate de oră de prezentare şi după multele tale insistenţe, să te lovească şi cu preţul..." "Am găsit o universitate în Franţa, Avignon", o altă tînără studentă plîngîndu-se că un an de licenţă la acea universitate costa 180 de euro, ceea ce ar fi fost echivalentul asigurării medicale. "La prima vedere, 180 de euro nu sînt deloc un capăt de ţară, dar trebuie să te gîndeşti că peste asta se adaugă cazarea, iar în Franţa, din cîte ştiu, doar pentru o garsonieră plăteşti cam 250 de euro pe lună, plus mîncarea, cel puţin încă 5 euro pe zi...", pînă la urmă diavolul ascunzîndu-se în detaliile care "se adună şi ajung să te cam descumpănească, mai ales că nici noi, şi nici părinţii noştri nu prea avem posibilităţi". După un seminar al unei universităţi din Grecia, o altă studentă, aflată în anul terminal la Turism: "mi-ar fi plăcut o ofertă de master la această facultate, mai ales că în România turismul se va dezvolta foarte mult, iar dacă în viitor noua generaţie s-ar pregăti serios, s-ar putea ajunge departe". Din nou însă, oferta grecilor este "prea scumpă pentru buzunarul meu. Să dau 7800 de euro pe an doar ca să fac practica în bucătărie? Şi mai e şi problema de continuitate. Ni s-a spus că după patru ani de studiu, te bagă la recepţia unui hotel de patru stele, cu un salariu de 1800 de euro; făcînd un calcul simplu, în cît timp îţi poţi recupera banii investiţi? Aşa că m-am hotărît să stau în România, unde mă pot duce foarte bine la un hotel de cinci stele să fac practică". Cu toate că majoritatea se plîngea de aceste costuri ridicate, am întîlnit totuşi şi dintre cei dornici de a pleca, mai ales cei care vin din provincie, pentru care preţurile vieţii şi studiile de aici pot fi comparate, paradoxal, cu cele pe care trebuie să le suporte acolo. "Un master în Franţa te-ar duce la 300 de euro maximum, chiar în afara cazării şi mîncării... dar cred că aş putea trăi cu banii ăştia mai bine în Paris decît în Bucureşti. Pentru spaţiul francofon preţurile sînt aceleaşi ca în Bucureşti, iar beneficiile studiilor mult mai mari." O altă studentă, în anul II la ASE, îmi spune că vrea să urmeze doar masterul în afară, în primul rînd pentru că acolo studiile integrale sînt foarte scumpe, chiar dacă unele sînt parţial subvenţionate, iar în al doilea, "pentru că în România, de cînd am aplicat pentru intrarea în Uniunea Europeană, plătim pentru un master în afară cam aceeaşi sumă pe care o plătim pentru unul aici. Ca să nu mai spun că uneori masterul în România poate fi chiar mai scump ca în Franţa, şi nu tot atît de rentabil. Pentru că aici nu se face carte la nivelul de dincolo. Bineînţeles, asta ţine şi de tine, ţine şi de facultatea unde vrei să urmezi masterul, dar oricum nu se compară. În primul rînd, o diplomă din afară este mult mai bine văzută la angajare." "Vreau să am şi o pregătire mai bună, dar şi un titlu pompos pe diplomă; pur şi simplu, ei te învaţă ceva acolo. M-am uitat la cursurile lor şi sînt mai aprofundate. E o practică mult mai serioasă, aici ba îţi iei o semnătură de la un director, ba îţi copiezi caietul de practică, pentru că oricum nimeni nu te controlează cu atenţie. În plus, te costă foarte mult. Eu sînt din provincie, iar în Bucureşti trebuie să îmi plătesc şi cazare, şi mîncare, deci cam tot ce aş plăti şi dincolo şi cam la aceleaşi preţuri."

Mai multe