Hilara moarte a lui Dej
Există o serie de emisiuni TV intitulată 1000 de feluri de-a muri, cu întîmplări în general stupide, nu neapărat reale, care conduc la decesul personajului urmărit. Povestea de mai jos ar fi trebuit să se numere printre ele.
Undeva prin 1960, în biroul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej se prezintă Chivu Stoica, la acea vreme şef al guvernului. „Radios“, acesta din urmă îi arată „o piesă de mărimea unei cutii de chibrit“ şi raportează: „Tovarăşe Dej, am aici o bucăţică de uraniu din prima şarjă produsă de noi.“ Dej îi răspunde: „Pune-o în vitrină, lîngă machetele primului tractor şi primului autocamion produse în ţara noastră“. Toate trei erau însemne ale unei „linii de dezvoltare independentă a economiei româneşti“. Ambalată frumos într-o cutie de sticlă transparentă, bucata de uraniu îmbogăţit a rămas în biroul lui Dej aproape un an, cînd a fost văzută de Gheorghe Rădoi, ginerele acestuia.
Rădoi îi spune lui Dej că e periculos să ţină în birou bucata de uraniu radioactiv, şi îi cere să facă măsurători. În biroul lui Dej, „aparatura a început să zbîrnîie“. Bucata de uraniu a fost îndepărtată. „Nu după mult timp, şeful de cabinet al lui Dej a murit de cancer. După moartea şefului de cabinet, a murit şi Dej tot de cancer. A murit de cancer şi şeful gospodăriei de partid, care îl vizita pe Dej aproape zilnic. A urmat la rînd frizerul său, care îl bărbierea zilnic, şi apoi şeful escortei sale.“
Episodul este relatat de Gheorghe Apostol într-o carte de memorii apărută în 1998. Adulator necondiţionat al lui Dej, Apostol a încercat să dea întîmplării o semnificaţie patriotică: „prima şarjă de uraniu îmbogăţit“ provenea de la întreprinderea socialistă de profil care, sub conducerea înţeleaptă a lui Dej, abia se desprinsese de împovărătorul sovrom „Kuartit“. Dej se jertfise aşadar pe altarul independenţei economice faţă de Moscova. Interpretarea lui Apostol nu e însă singura; alţii ar spune că povestea dă măsura ignoranţei fostului electrician ajuns şef al României socialiste.
Cartea lui Apostol prezintă şi alte episoade „de culise“ din epocă, cum ar fi întîlnirile cu Stalin, un loc comun în memorialistica multor comunişti. Unele întîmplări, de la Moscova sau de la Bucureşti, au fost povestite şi de alţii, şi pot fi astfel comparate. Altele sînt inedite, dar în general, cu cît sînt mai vechi, cu atît sînt mai epopeice. De exemplu, cele din timpul detenţiei interbelice, care îl transformă pe Dej într-un fel de guru din umbră al comuniştilor, dar şi al politicii româneşti. Astfel, Dej este, potrivit lui Apostol, cel care din închisoare l-a convins pe regele Mihai să i se alăture planului său de ieşire din alianţa cu Germania nazistă.
Ca şi moartea lui Dej, asemenea perspective sînt hilare, dar nu sînt lipsite de importanţă. Ele ne introduc în imaginarul comunist al momentului. Un loc aparte în acest spaţiu e ocupat de luptele politice din cadrul PCR. Purtate pe ascuns, departe de ochii oamenilor şi chiar şi de partid, ele au fost reconstituite, dar reconstituirile nu par să dea toată amploarea tensiunii pe care o relatare directă a unui actor implicat o are de la sine. Astfel, s-a scris pe larg despre fricţiunile dintre grupul lui Gheorghiu-Dej şi cel al Anei Pauker, aflate în concurenţă pentru controlul partidului. Ceea ce reiese însă din memoriile lui Apostol este că această dispută a avut o amploare mult mai mare în intensitate şi timp. Definirea grupărilor s-a făcut încă din perioada războiului şi antagonismul lor a durat chiar şi după anihilarea politică a „moscoviţilor“. Oricîte ambalaje ideologice şi principiale au fost folosite, multe decizii majore au fost determinate, mărturiseşte memorialistul, de raportarea la grupul advers. Mai mult, imaginea ulterioară de monolit a conducerii comuniste în jurul lui Ceauşescu era înşelătoare. După cum o arată memoriile lui Apostol, fidelii lui Dej au construit şi ei în jurul acestuia, păstrînd proporţiile, o imagine clandestină de lider comunist - pe care Apostol a şi afişat-o cînd s-a simţit mai în siguranţă, în 1989, la semnarea „scrisorii celor şase“. Istoria partidului comunist român este mult mai marcată de polarizare decît am fi bănuit.
Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.
(articol publicat pe blog-ul revistei în 20 mai 2019)