Harta mentală a succesului la români

29 aprilie 2015 Tema săptămînii

Peste tot în cultura occidentală,

a însemnat şi va însemna încă multă vreme de acum înainte pentru cei mai mulţi dintre noi bogăţie, putere şi faimă. Vorbim aşadar despre două feluri de succes: un succes material şi unul ce implică recunoaşterea celorlalţi. Tiparul simplist de gîndire pe care-l sesizăm în această formulă a succesului este următorul:

Iar această realitate socială nu este un secret şi nu este o surpriză pentru nimeni, fiind împărtăşită de marea majoritate a oamenilor de peste tot. Aşadar nu este o surpriză nici pentru noi faptul că marea majoritate a românilor împărtăşesc acest model al succesului – bani, putere şi faimă (vezi studiul Valorile angajaţilor români, 2013). Dar ceea ce este diferit faţă de modelul practicat în cultura occidentală nu este conţinutul succesului în sine, ci modalităţile concrete prin care acesta poate fi dobîndit şi tiparele de gîndire implicate. În studiul amintit, concluzia era că succesul, pentru majoritatea românilor, înseamnă să fii centrat puternic pe sine (şi pe propriile interese) şi să construieşti relaţii cu alţii, şi nu să munceşti mai mult şi să fii moral, onest şi integru.

Am putea spune, aşadar, că majoritatea românilor vrea cu ardoare să aibă succes – bani, putere şi faimă –, dar nu prin muncă şi moralitate. Atunci prin ce? – este întrebarea care se naşte în mod firesc.

Răspunsul la aceste întrebări ne este oferit de studiul

realizat pe 1616 participanţi din toată ţara în perioada 2010-2014 de compania de consultanţă şi training Result Development. Pe scurt, studiul a presupus investigarea a cinci categorii de opinii referitoare la: corectitudine, imparţialitate, realizarea de compromisuri, respectarea regulilor şi urmărirea unui profit exclusiv personal.

În urma analizei rezultatelor înregistrate pe cei 1616 participanţi, am constatat existenţa a patru tipare mentale principale ce exprimă esenţa gîndirii succesului (material şi relaţional) de către marea lor majoritate:

Succesul material (profitul) presupune cinismul, realizarea de compromisuri şi o doză „rezonabilă“ de necinste (dacă vrei să cîştigi mai mult e necesar să fii cinic, să nu fii „pe deplin“ cinstit şi să faci compromisuri);

Succesul implică scurtcircuitarea regulilor pentru că atît regulile, cît şi corectitudinea nu sînt strîns legate de ce se întîmplă în realitate, nu sînt ancorate în viaţa de zi cu zi, ci exprimă mai degrabă un ideal nerealist, neomenesc, nepămîntesc (de aici şi formula: regulile sînt făcute pentru a fi încălcate);

Succesul în relaţiile cu ceilalţi se bazează pe premisa de neîncredere, pe lipsa de transparenţă şi pe o „onestitate flexibilă“ (presupune să nu ai „prea multă“ încredere în ei, să nu spui tot adevărul, să fii capabil de diferite doze de necinste);

Succesul, privit generic, presupune coruperea conştiinţei morale şi sacrificarea liniştii personale prin realizarea de „mici“ compromisuri, devierea de la anumite valori, manipularea adevărului, folosirea scurtăturilor etc.

Aceste patru coordonate definesc harta mentală a majorităţii participanţilor la studiu cu privire la modalităţile concrete de a avea succes, de a face profit, de a obţine putere şi faimă. Aceste patru coordonate reprezintă şi factorii principali care interacţionează şi se completează între ei alcătuind un model cultural unitar al succesului la români şi, totodată, exprimînd mecanismele de gîndire şi comportament ce se ascund în spatele lui.

Aceşti patru factori explică de ce doar 16,34% dintre participanţii la acest studiu gîndesc în termeni de principii, împărtăşesc în mod transparent, coerent şi unitar cultura onestităţii şi integrităţii şi acţionează consecvent conform acesteia. Pentru restul de 83,66% totul este discutabil, în funcţie de situaţie, de scop etc. Asta înseamnă, în plan concret, că 8 sau 9 români din 10 împărtăşesc, într-o anumită măsură, mai degrabă o cultură a necinstei şi a compromisului decît una a onestităţii şi integrităţii, că urmăresc să aibă succes cu orice preţ şi sînt pregătiţi mental, psihologic, social şi moral, pentru a-l plăti. Să le luăm pe rînd.

Mica hoţie

Schema mentală, pattern-ul de gîndire pentru majoritatea participanţilor la studiu evidenţiază legătura foarte strînsă între succesul material şi cinism, compromis, încălcarea principiilor şi valorilor existente şi lipsa onestităţii, a cinstei. Mecanismul de gîndire implicat este de genul: „Dacă vrei să faci profit, trebuie să…“

Această schemă mentală a succesului material este descrisă de un set de convingeri relativ împărtăşite de majoritatea participanţilor la cercetare. De exemplu, 73,97% dintre participanţi sînt de acord, în diferite grade, cu afirmaţia „scopul scuză mijloacele“ şi doar 26,03% sînt în total dezacord cu aceasta. În acelaşi fel, 58,37% sînt de părere că „una e să furi un ou şi alta e să furi un bou“; 59,96% că „hoţul neprins e negustor cinstit“; 65,79% cred că „dacă cineva se comportă nedrept faţă de tine trebuie să-i răspunzi cu aceeaşi monedă“, iar 87,05% „admiră persoanele care cîştigă în orice situaţie“.

Dacă ne gîndim ce înseamnă la nivelul unui individ să împărtăşească aceste convingeri, rezultă un profil psihologic al unui ins cinic şi răzbunător, care ştie foarte clar ce vrea – să cîştige în orice situaţie – chiar dacă asta înseamnă să calce pe cadavre, care tratează cu măsuri diferite furtul şi care ştie că în spatele cinstei stă pitită mica hoţie. Iată formula la care aderă majoritatea participanţilor la studiu despre cum poţi să cîştigi, să ai succes în contextul cultural românesc actual.

Dacă ne gîndim la cum se răsfrîng aceste convingeri asupra vieţii profesionale şi personale, nu putem decît să ne imaginăm cum munceşte, cum relaţionează cu ceilalţi colegi şi cît de curată îi este conştiinţa unui astfel de individ. Problema cu acest

de gîndire al succesului material,

, este aceea că funcţionează şi ca un mecanism psihologic de apărare: n-am avut parte de succes material pentru că am fost cinstit şi am refuzat să fac compromisuri. Deci, sînt scuzat.

Dar, dincolo de asta, problema cea mai mare este dată de faptul că o astfel de persoană este puternic înclinată să-i perceapă pe toţi cei care au reuşit să aibă un anumit succes material conform convingerilor sale. Toţi cei care au făcut profit n-au fost pe deplin cinstiţi şi doar ei ştiu cum au reuşit… Şi, surprinzător, în foarte multe cazuri de pe la noi, acest individ ar putea să aibă dreptate…

Reguli scurtcircuitate

Tiparul mental este de a încălca regulile pentru că, pe de o parte, nimeni n-ar putea să le respecte oricît s-ar strădui, iar pe de altă parte, ele nu au o legătură strînsă cu viaţa de zi cu zi. La fel se întîmplă şi cu corectitudinea – pe de o parte, nimeni nu poate să fie corect cu toată lumea, iar pe de altă parte, nu ai cum să fii obiectiv, imparţial în ziua de azi. Concluzia este simplă: regulile şi corectitudinea, în imaginarul celor mulţi, sînt nerealiste, neomeneşti sau chiar nepămînteşti. Sesizăm, în aceste două tipare cu privire la reguli şi la corectitudine, un mecanism de gîndire foarte pervers: mai întîi există o poziţionare în comparaţie cu toţi ceilalţi prin faptul că nimeni nu poate respecta regulile sau să fie întru totul corect, deci şi eu pot să nu le respect şi să nu fiu corect, iar apoi asistăm la distrugerea însăşi a fundamentului necesităţii regulilor şi a corectitudinii în viaţa de zi cu zi prin clasificarea lor ca fiind nerealiste, nepămînteşti.

Acest tipar de excludere a regulilor şi a corectitudinii din viaţa concretă este evidenţiat în special de următoarele convingeri relativ împărtăşite de majoritatea participanţilor la cercetare: 93,28% dintre participanţi sînt de acord, în diferite grade, cu afirmaţia „oricît s-ar strădui cineva, tot n-ar putea respecta toate regulile care există în societatea noastră“, 82,07% sînt de părere că „normele şi regulile nu au o strînsă legătură cu viaţa practică de zi cu zi“; 84,05% că „nu poţi să fii corect cu toată lumea“, iar 84,19% cred că „în ziua de azi, nu poţi să fii imparţial, obiectiv“.

Drept urmare, nu se respectă regulile şi normele pentru că acestea nu au sens într-o realitate românească, socială şi economică, care oferă alte modele şi lecţii despre succes şi regulile pot fi scurtcircuitate. Corectitudinea este denaturată ca fiind ceva ce nu ţine de natura umană foarte subiectivă şi părtinitoare.

Dacă ne gîndim ce înseamnă ca cineva să împărtăşească astfel de convingeri, lesne putem trage concluzia că acestei persoane nu-i pasă prea mult de reguli şi de corectitudine. Şi atunci, cine ar putea avea încredere să construiască un proiect împreună cu un astfel de individ?

Onestitatea flexibilă

Dacă vorbim în termeni de principii, schema mentală a succesului în viziunea celor mai mulţi este foarte clară: succesul poate fi dobîndit prin lipsa de încredere în ceilalţi şi prin lipsa de onestitate. În plan concret, pentru majoritatea participanţilor la studiu, succesul social presupune să pleci de la premisa de neîncredere în ceilalţi, manipularea adevărului şi doza de necinste calibrată situaţiei şi personajului cu care interacţionezi. De asemenea, în acest model al succesului social putem sesiza şi un tipar mental al cultivării neîncrederii exprimat de credinţa că:

Acest tipar al succesului social este evidenţiat în special de următoarele convingeri relativ împărtăşite de majoritatea participanţilor la cercetare: 96,13% dintre ei sînt de acord, în diferite grade, cu afirmaţia „vei avea multe de pierdut dacă eşti cu totul încrezător în ceilalţi“, 86,68% sînt de părere că „pentru a avea succes în relaţiile cu ceilalţi, trebuie să le spui ceea ce vor să audă“; 86,99% că „o persoană cinstită are multe de pierdut în ziua de azi“, iar 92,45% cred că „dacă vrei să determini pe cineva să acţioneze într-un anumit fel este nevoie să-i dai motive mai puternice decît sînt ele în realitate“.

Ne putem imagina gîndirea şi comportamentul unui individ cu astfel de convingeri. Din percepţia lui, toţi ceilalţi sînt nişte „suspecţi de serviciu“ şi e nevoie doar de puţină răbdare pentru a-i face să-şi dea arama pe faţă. Instrumentele de relaţionare dintre acest ins şi ceilalţi sînt, de asemenea, clare: denaturarea adevărului, lipsa de transparenţă şi cultivarea premeditată a unei doze de necinste. În cazul lui, pe bună dreptate, proverbul românesc care ne spune că „adevărul umblă cu capul spart“este plin de substanţă.

Mici compromisuri

Închidem cercul modelului mental al succesului privit generic prin prisma obţinerii rezultatelor dorite de orice fel prin asocierea indisolubilă a acestuia cu coruperea definitivă a conştiinţei morale, prin realizarea unor compromisuri de care nu vei fi mîndru mai tîrziu, dar care sînt absolut necesare pentru succesul prezent. Pe de o parte, vorbim despre o disponibilitate socio-culturală spre compromis, iar pe de altă parte, despre coruperea cu bună ştiinţă a conştiinţei morale şi sacrificarea liniştii personale. Ce poate fi mai cinic decît asta?

Această schemă mentală a succesului privit la modul general este evidenţiat în special de următoarele convingeri relativ împărtăşite de majoritatea participanţilor la cercetare: 90,69% sînt de acord, în diferite grade, cu afirmaţia „sînt dispus să fac mici compromisuri pentru a obţine rezultatele dorite“, 81,40% sînt de părere că „uneori este necesar să faci şi unele lucruri de care poate că nu vei fi mîndru mai tîrziu“; 94,83% consideră că „pentru a ajunge unde vrei trebuie să te foloseşti de scurtăturile pe care ţi le oferă viaţa de zi cu zi“, iar 91,81% cred că „sînt anumite situaţii în care este mai bine să nu spui tot adevărul“.

Dacă punem cap la cap aceste convingeri, rezultă un profil al unui „corupător profesionist“, ce are ca misiune fisurarea propriei sale conştiinţe morale. Problema pe care o sesizăm aici este că această misiune nu este destinul său, ci alegerea conştientă pe care o planifică cu consecvenţă. Cum poate să arate o realitate socială în care 9 din 10 persoane au un asemenea profil? Care este impactul economic, social şi psihologic al unei realităţi cotidiene atît de cinice?

Dacă sîntem pe stradă sau la serviciu sau acasă în faţa televizorului asistăm, peste tot, pasiv şi activ, conştient şi inconştient, la construcţia acestei noi arhitecturi sociale în care valorile morale nu-şi mai regăsesc fundamentele. Pentru că astăzi, în această arhitectură socială, nu este valorizat cel onest şi integru, ci cel care are succes, chiar dacă asta presupune să calce pe cadavre. Succesul scuză lipsa de onestitate şi, în bună măsură, pare a fi una dintre condiţiile sale fundamentale în modelul cultural împărtăşit de marea majoritate a participanţilor la studiu. În consecinţă, nu este exagerat să spunem că lipsa de onestitate şi de integritate în anumite limite, că o anumită doză de corupţie este acceptabilă social în România de astăzi pentru majoritatea românilor şi, mai mult decît atît, toate acestea devin dezirabile social pentru oricine doreşte să aibă succes.

Este ceva specific românesc?

Nu, bineînţeles. Dan Ariely a demonstrat prin experimentele sale de economie comportamentală că „majoritatea oamenilor vor trişa puţin în timp ce vor elabora scheme mentale care să le permită să nu se simtă vinovaţi“ (Dan Ariely, „The End of Rational Economics“, în

, July-August 2009). Mai mult decît atît, acţiuni lipsite de onestitate precum trişatul, frauda, înşelătoria par a fi contagioase. Cu alte cuvinte, dacă astfel de comportamente se regăsesc în anumite doze în modelul cultural dintr-o organizaţie, comunitate sau societate, atunci ele tind să devină cu uşurinţă majoritare. Revenind la studiul nostru, concluzia este că marea majoritatea este contaminată şi nu mai avem mult pînă la a fi cu toţii.

Imaginaţia morală a succesului la români

În acest context, am putea vorbi despre

pentru că, prin intermediul imaginaţiei, moralitatea este minimalizată, redusă la un simplu

Un utilitarism specific individualist, exprimat de ceea ce-mi convine mie şi nu de ceea ce este bine şi drept, un utilitarism ce valorizează nu ceea ce este integru, ci ceea ce are succes. În imaginarul meu aşa-zis moral, presiunea succesului este atît de mare, încît orice limită de natură morală poate fi cu uşurinţă depăşită: găsim scurtături, facem compromisuri, manipulăm realitatea etc. Bineînţeles că avem nevoie de acest imaginar moral pentru ca Sinele nostru să aibă un dublu cîştig: pe de o parte, să se proclame drept moralistul model pentru Ceilalţi, iar pe de altă parte, cel care dobîndeşte succesul material şi social. În tot acest imaginar, Celălalt este metamorfozat în viermele conţopist şi cel care nu are succes. Sinele nostru nu împărtăşeşte succesul cu Ceilalţi. Se autoizolează în ceea ce priveşte succesul său şi îi foloseşte pe Ceilalţi pentru a-l recunoaşte ca superior. Rezultă un Sine anomic, fără identitate morală. Dar am putea spune că nu este totul pierdut, pentru că utilitarismul egoist este prima etapă în evoluţia morală a individului, centrarea pe ceea ce îi este util lui. Iar pentru orice nereuşită a sa, pentru orice nemulţumire,

, toţi Ceilalţi sînt vinovaţi.

Care-i morala?

Andrei Pleşu spunea că e foarte multă lume în România care nu gîndeşte în termeni de principii şi raţionamente, ci în convingeri. Acest studiu demonstrează această realitate socială cruntă, că doar aproximativ 16% din participanţi gîndesc în termeni de principii, iar 86% sînt în zona alunecoasă a convingerilor, a credinţelor. Ei bine, cum poţi să schimbi pe cineva care crede că

Ce poţi să faci cu cineva care crede că omul, în general, dar şi că tot românul, în special, nu este cinstit şi de încredere?

Care-i morala? Să fie oare ceea ce spunea Dan Ariely, „dacă sîntem oneşti cu noi înşine recunoaştem că nu sîntem oneşti“?

Valorile angajaţilor români