Grijă mare la axă!
Cu deschiderea oferită de globalizare (integrarea economiilor, societăţilor şi culturilor regionale în reţeaua globală), întrebarea pe care şi-o pune fiecare român cu privire la locul unde ar vrea să trăiască pare legitimă. Construcţia Uniunii Europene, ca să dau doar un exemplu, implică, printre multe altele, şi libertatea de mişcare în interiorul ei, dreptul de a alege unde trăim şi muncim. Mai mult, această deschidere (incluzînd aici deschiderea comunicaţională adusă de Internet) permite românilor, mai mult ca niciodată, comparaţia între diferite moduri de viaţă desfăşurate în spaţii economice, politice şi culturale dispersate. Românii văd astăzi limpede că, pentru aceeaşi muncă depusă, răsplata e net inferioară aici, comparativ cu cea dintr-o ţară dezvoltată. Cu alte cuvinte, românii nu sînt deloc motivaţi să rămînă în ţară cînd observă că ar putea cîştiga mult mai mult – nu numai în termeni financiari, ci şi sociali – într-o ţară din Vest.
În fond, această disparitate marcantă şi vizibilă e leitmotivul plecării românilor din ţară, cel puţin a celor pe care-i cunosc şi care au ales Canada ca destinaţie. Din punct de vedere strict economic, migraţia către Canada pare a aduce multe beneficii. Un salariu şi o putere de cumpărare mai mari decît cele existente în ţară sînt factori importanţi, care-l pot convinge pe orice român să emigreze în această ţară. O educaţie superioară dobîndită la şcoli de renume mondial îi motivează mai ales pe tinerii dornici de realizări profesionale şi academice superioare să aleagă Canada. În plus, gradul de civilizaţie mai înaintat al acestei societăţi nord-americane – respectarea drepturilor individuale, o justiţie dreaptă – le oferă confortul necesar atingerii idealurilor.
Lehamitea faţă de tarele perpetue ale societăţii româneşti e un alt factor care provoacă plecarea românilor, mai ales a elitelor. Din discuţiile purtate cu diverşii conaţionali de aici, reiese foarte clar că lehamitea faţă de clasa politică, de „manelizarea“ spaţiului spiritual şi cultural, de mizeria din spitale şi justiţie, de nepotismul generalizat şi de acel comportament neputincios – acel tipic „asta e, nu se poate face nimic“ – arătat de multe ori de autorităţi a contribuit substanţial la luarea deciziei de a pleca din ţară.
Cît costă emigrarea
Costurile plecării se învîrt în general în jurul subiectivităţii personale, a valorilor şi sentimentelor noastre. În timp pierzi legătura cu familia extinsă, cu prietenii, cu tradiţiile şi ethosul în care ai crescut. Acea axis mundi dispare sau se înclină în cu totul alte direcţii. Absenţa sau înclinarea bolnăvicioasă a acestei axe – fundamentale, cred – cauzează pierderea direcţiei spirituale, cel puţin la începutul emigrării. Iar pierderile acestea lasă răni sufleteşti adînci care dor şi vor durea mereu.
Sînt în contact cu mulţi români care regretă lipsa spaţiului spiritual românesc, în fiecare zi, chiar dacă toţi realizează că beneficiile materiale pot, oarecum, să le contrabalanseze. Dar şi pierderea spirituală se poate recupera cu timpul prin inventarea de noi axe spirituale. Mulţi se transformă în aşa-numiţii cetăţeni globali, adoptînd o cultură nivelată, omogenă; se integrează, cum s-ar spune, prin topire, în noua societate. Sau – cei mai mulţi – evadează regulat din cultura nou adoptată prin participarea activă la activităţile din interiorul tinerelor comunităţi româneşti. Participarea asta nu exclude însă adoptarea parţială a valorilor culturii de adopţie, ci mai degrabă o sinteză, mai reuşită sau nu, a celor două spaţii spirituale şi sociale, cel original şi cel de adopţie.
Personal, aş fi rămas în România tocmai datorită acestor costuri culturale ale migraţiei, subiective, dar atît de importante la nivel individual. Le întrevedeam, dar de simţit nu le-am simţit pe propria-mi piele decît atunci cînd am aterizat în Toronto... Mi-am asumat însă riscul.
De plecat n-am plecat sub nici o formă din motive economice. Mai mult din curiozitate şi din dorinţa de a vedea şi de a participa la viaţa altor lumi. Am vrut să „pun mîna“ pe civilizaţia şi cultura altui univers – s-a întîmplat a fi cel canadian. Am vrut să-mi confirm sau infirm anumite idei, concepte şi practici caracteristice societăţii canadiene – a Lumii Noi în general – pe care le citisem sau auzisem de la prietenii deja plecaţi. În mare parte am aflat aceste „secrete“ şi am reuşit să fac ceea ce mi-am propus pînă acum.
Referitor la motivele drumului înapoi… Pentru unii dintre românii naturalizaţi în Canada „înapoi, nici un drum nu mai duce“. Au plecat de multă vreme, iar tot ce au realizat este aici. Legăturile lor cu România se reduc la cîteva convorbiri telefonice pe lună sau la o vizită la doi-trei ani, dacă aceasta mai are loc. Axa lor spirituală s-a re-orientat radical. Ei sau copiii lor sînt viitorii canadieni de origine română. Mulţi alţii se gîndesc însă la reîntoarcere, cu seriozitate. Doar avantajele materiale – salariul mai mare, confortul civilizaţional de aici – îi reţin încă să purceadă înapoi. Aşteaptă motivele: cînd o slujbă în ţară, corespunzătoare aşteptărilor, se va ivi la orizont, nu vor pregeta să se urce în avion şi să aterizeze acasă. Mulţi dintre studenţii de aici, masteranzi şi doctoranzi, se încadrează în această ultimă categorie. Au venit, au văzut, au învins… Axa lor e încă acolo, în ţară… Ca elită trecută prin furcile globalizării, această categorie poate contribui semnificativ la revigorarea materială şi spirituală a României. Totul e să găsească acasă recunoaşterea socială, universitară şi, poate, politică de care se bucură aici.
În final, nu fac apologia nici a emigraţiei, nici a sedentarităţii… Ambele abordări au avantaje şi dezavantaje. Doar că, dacă vă hotărîţi a pleca, grijă mare la axă! În Vest, cu multă muncă şi ambiţie, vă puteţi îmbunătăţi viaţa materială şi profesională; însă absenţa sau înclinarea haotică a axei spirituale vă poate marca profund…
Cristian Medelean este project manager în cadrul diviziei de Knowledge Management a Ministerului Sănătăţii din Ontario.