Greierele și furnica

Încă din școală, cînd, „pe vremea mea“, se mai studia „Balada unui greier mic“ de Topîrceanu, l-am iubit pe greiere și am detestat‑o pe furnică. „Detestat“, desigur, e mult spus. Dar mi s-a părut, mereu, plicticoasă și fără inimă. În nici un caz un model. Desigur, inconștient, greierele mi-a fost, într-un fel, model. O prietenă bună, care spune despre ea că e „un greiere asumat“, mi-a semnalat chiar latura transcendentă a greierelui: „Acesta, prin cîntecul lui, care atinge și afectează în mod pozitiv întreaga lume, prilejuiește o deschidere către înalt, către verticală. Există un grăunte de altă natură, care frizează și vizează alt plan, dincolo de ceea ce considerăm noi bine sau rău în imediat. Într-adevăr, furnica are virtuți incontestabile, de perseverență, de anduranță, de prevedere, dar asta, la limită, o poate duce într-o rutină orizontală care nu face decît să alimenteze perpetuarea speciei. Venind în tradiția românească, există o zicere extraordinară: «Dar din dar se face rai». Dar puțină lume știe că ea are o completare: «Foaie verde de dai, n-ai; / Dar de dai, chiar dacă n-ai, / Dar din dar se face rai». Greierele, prin cîntecul lui, dă ce nu are concret, dar are într-un mod subtil.“

Mereu am refuzat aproape orice fel de îndatoriri de furnică: lucrurile obligatorii și cu program fix, rutina. Am avut o mulțime de momente fericite în ipostaza de greiere. Dar m‑am lovit și de o serie de inevitabile inconveniente prin refuzul atitudinilor de furnică. De la un punct încolo, mi-am dat seama că n-am cum să nu le adopt și pe astea, măcar parțial. Trebuia să supraviețuiesc decent, totuși. Încet-încet, am ajuns, dacă nu s-o apreciez pe monotona furnică, măcar să-i recunosc utilitatea. Uneori, salvatoare. De aici mi-a venit ideea Dosarului. Apoi m-am gîndit că, poate, atitudinea asta de greiere nu-i doar ceva personal, ci se extinde, cu variațiuni pe aceeași temă, și la un nivel mai larg. Se poate vorbi de o mentalitate greierească, nu în sens pozitiv, ci în cel al lipsei de prevedere și al cultivării unui soi de fatalism prost înțeles și în viața politică, socială, publică, în general. Care ne face să nu ne gîndim prea profund la consecințele lucrurilor în care ne aruncăm. Să nu înțelegem beneficiile prevenției, care în unele domenii (și-mi vin în minte, momentan, două importante: medicina și cutremurele) pot fi salvatoare. Dar despre aceste două tipuri de a privi realitatea au scris în Dosarul de față, printre alții, un biolog, un profesor, un politolog, un filozof, un coach, un călător și niște copii. Și am însoțit opiniile lor de cîteva portrete de „greieri“ și „furnici“.

Ilustraţie de Ion BARBU