Grafica de carte, între meserie și artă

Citim din ce în ce mai puţin. E mult şi bulversant ce se întîmplă în jurul nostru, ca să mai avem liniştea lecturii, deşi aparent toată lumea se informează, citeşte. Informaţia este fundamental necesară: dacă nu eşti bine informat, nu exişti pare să fie sloganul zilelor noastre, ba chiar e atît de multă informatică, încît ne trebuie metode de selecţie – altă problemă… Aşadar e necesar să citim, dar mai avem nevoie de cărţi? Sună aproape absurd. Putem reformula, forţat: Dacă ne e foame, mai avem nevoie de pîine? Şi răspunsul vine de la sine.  

Nu putem citi de-a valma, aşa că ne trebuie aceste recipiente care să conţină cîte un calup de informaţie. Secole de-a rîndul am avut codexuri frumos rînduite în biblioteci, de-acum, cu noile medii electronice, apar alte forme de cărţi, vom vedea mai încolo care sînt avantajele şi dezavantajele.  Dar întrebarea merge dincolo de forma cărţii: mai avem nevoie de marile scrieri, esenţiale, de romane grave şi eventual lungi, sau, mai greu, de filozofie? Nu putem elimina nişte lucrări-cheie dintr-o minimă cultură generală şi nici literatura de specialitate, obligatorie pînă la un punct, iar pretenţia la civilizaţie şi la un nivel de trai decent presupune culturalizare, n-avem ce face!  

Deci cartea e de bază şi am citi cu toţii, dar nu mai avem timp, răbdare, stare. Lectura în sine e un act profund intim şi sînt convinsă că poate fi o bucurie pentru orice om alfabetizat, doar că drumul pînă acolo e greu, plin de obstacole. Sînt atît de multe lucruri care ne consumă energia şi atenţia pînă la momentul imediat următor gestului de a deschide cartea, încît nu ne mai cufundăm în text.  

Pe acest traseu complicat intervine graficianul. El e intermediarul care dă 

formă, transpune un conţinut în aşa fel încît să ajungă cît mai bine şi corect la cititor, prin crearea formei care să capteze atenţia şi să ajute la lectură. Dacă cel mai important lucru e conţinutul unei cărţi, felul cum arată e esenţial, de asemenea.  

Grafica de carte se află pe o tangentă între meserie şi artă. Litera, aşezarea în pagină, formatul  – toate s-au dezvoltat organic, odată cu puterea de observaţie şi înţelegere a omului, sînt anumite reguli vizuale şi tehnice fără de care nu poţi porni la construcţia unei cărţi. Dar tocmai jocul după anumite reguli face frumuseţea lucrului, dincolo de care începe spectacolul, componenta artistică, libertatea graficianului de a găsi cele mai ingenioase rezolvări – fără a pierde din vedere conţinutul, bineînţeles; design-ul de dragul design-ului, ca să vorbim în termeni actuali, e inutil. 

Aşa stînd lucrurile, graficianul face parte din categoria celor care formează gustul publicului. Desigur, aici e o problemă complicată care ţine de educaţie şi de educaţia artistică în general. Carenţele există la toate nivelurile; lipsa unei tradiţii şi a gustului în materie de carte frumoasă chiar are urmările pe care le vedem. Practic, ne-am obişnuit să avem în jurul nostru cărţi urîte, prost făcute, ne-am obişnuit cu chinul de a parcurge rînduri înghesuite şi texte dezordonate, aglomerări inutile de efecte ieftine pe coperte şi pagini. Dacă în anii ’60-’70 exista o normalitate în grafica noastră de carte, ba chiar lucrări excepţionale premiate la competiţii internaţionale, trăim de vreo două-trei decenii un paradox: în loc să se fi petrecut un progres – ca în alte părţi, mai spre vest –, s-a întîmplat exact invers, ba chiar meseria de grafician a fost ignorată sau prost înţeleasă odată cu apariţia computerului, la îndemîna oricui. A devenit poziţia pe care au lucrat secretare, ingineri, sociologi... şi lista poate fi foarte lungă – oameni cu tot felul de alte specializări. Absurd. Vă daţi seama cum ar fi să ne apucăm, care după cum avem chef şi simţim că e rost de cîştigat bani, să facem chirurgie, avînd la îndemînă un bisturiu. Dar, din artă şi domeniile conexe nu moare nimeni. Totuşi, efectele negative există.  Strict pragmatic vorbind, dacă majoritatea editurilor ar realiza cît de important este felul cum arată publicaţiile, începînd chiar cu manualele şcolare, dacă s-ar forma o breaslă a graficienilor care să militeze pentru idealuri comune şi care să pornească eventual nişte competiţii de specialitate pentru încurajarea profesionalismului în acest domeniu – poate s-ar îmbunătăţi situaţia. Este un lucru matematic, măsurabil, că un text bine aşezat este citit şi înţeles de mai multă lume, iar dimpotrivă, unul prost aranjat este mai degrabă abandonat, fie el tipărit sau în format electronic.  

Nu visăm direct la capodopere, dar ne dorim o igienizare – poate acesta este cuvîntul potrivit. Ca şi în multe alte domenii, e atît de important să începem să avem în vedere efectele pe termen lung. Cărţi decent lucrate şi programe eficiente care să redescopere plăcerea lecturii i-ar forma altfel pe oameni şi poate ar stopa agramatismul care ia amploare.  

Concluzia ar fi că e nevoie de cărţi bine făcute şi rolul graficianului devine cu atît mai important cu cît ne mobilizăm mai greu pentru citit. Iar în ce priveşte cartea tipărită, meseria în sine va deveni şi mai fascinantă, întrucît va permite mai mult spectacol, dincolo de corectitudinea transmiterii unor informaţii. 

Carla Duschka este grafician la Atelierul de grafică (www.graphicfront.ro) şi asistent la Universitatea de Arte Bucureşti, secţia grafică.