Grădinile săteşti

Astăzi, în 2013, ce a rămas din ţăranul român? Ce a rămas din grădinile lui? O caracteristică comună societăţilor rurale care au păstrat o dominantă „ţărănească“ este un peisaj îngrijit, grădinărit. Fiecare colţ de pămînt fiind valorizat, curăţat, pieptănat. „Bucăţi de teren“ domesticite şi transformate în „grădini“ pe un parcurs de sute, de mii de ani. Care trăiesc şi cresc odată cu omul, împrumută din calităţile lui, se inspiră din atitudinea lui. O grădină nu poate fi decît proiecţia firii umane în natură, dînd mărturie despre loc, timpuri, anotimpuri, tradiţii şi credinţă.

Pînă acum, am studiat casele, hainele, bisericile, mîncărurile... A venit timpul să deschidem portiţa din grădină.

În luna mai am decis să organizăm o expoziţie pe tema „Grădinile săteşti“– etapa I, ieşirea din iarnă. Această expoziţie a fost un prim pas spre o recunoaştere şi o revalorizare a grădinilor ţărăneşti, cu caracteristicile lor esenţiale. Ne-am propus să urmărim trei grădini săteşti, în ideea observării relaţiei între „grădinarul-ţăran“ şi natura unde îşi desfăşoară acesta activitatea. Observarea evoluţiei ne va da indicii relevante în selectarea şi salvarea unor bune practici, conturarea unui model de trai, dar şi evaluarea unor pierderi înregistrate la nivelul peisajului cultural sătesc.

Obiectivul principal este de a avea o privire din interior asupra grădinii de la sat, urmărind pas cu pas evoluţia acesteia pe durata anului, pe durata anilor. În multe alte ţări, grădinile săteşti au dispărut, din simplul motiv că „grădinarii-ţărani“ au dispărut. Cîte uliţe din Franţa, Anglia sau Germania nu mai văd bălegar proaspăt şi roaba scîrţîind? Unii zic că România a rămas înapoiată, dar acest defazaj este şi o mare şansă care ne permite să avem o cultură vie a grădinăritului rural. Multe studii despre grădinăritul bio, permacultură nu fac decît să se inspire din bune practici ancestrale... Practici ancestrale în general bune şi, uneori, prea încărcate de tradiţii şi de superstiţii. Dorim o radiografie de durată, de mai mulţi ani, dorim să urmărim activităţile şi gîndirea care stau la baza practicilor, în trei grădini diferite, din două zone climatice şi culturale diferite: zona Cîmpulung Muscel (munte) şi zona Suceava (Moldova). Prima etapă a fost primăvara 2013, cînd trei grădini s-au trezit încet din iarnă. Am invitat copii de la oraş (Bucureşti) şi am repetat/învăţat un gest istoric – cel de a săpa, de a semăna cartofi, arpagic. Toţi au fost încîntaţi. După ce am plantat, am şi desenat produse care pot să provină din grădină, au ieşit multe flori, roşii, copaci de specii necunoscute, plante misterioase, dar toate colorate...

Grădinile de la ţară au o polivalenţă, ca şi spaţiul public de la ţară. În faţa casei punem flori de frumuseţe, dar mai şi depozităm lemne, nisip sau bălegar... şanţul înierbat este atît de primitor în zilele calde... numai prin betonare devine agresiv. Nu au plante luxoase sau conifere uriaşe care umbresc. Sînt plante în general moştenite sau primite de la un vecin, de la o rudă. Fiecare bucată are o istorie personalizată, bună la ceva: ceai, salată, mîncăruri, creme...

Am crescut într-un sat de 800 de oameni în Auvergne, Franţa şi, cînd eram copil, toţi vecinii cultivau zarzavat în grădinile lor. Erau perioade intense, de schimb de experienţe, de secrete, de seminţe... erau găini pe stradă şi mirosea a bălegar. Fiecare era pasionat, în felul lui. Acum, multe grădini sînt lăsate pîrloagă, bătrînii au murit şi au luat cu ei seminţele şi secretele lor. Ce păcat că nu au reuşit, prin familiile lor sau prin şcolile săteşti, să transmită această pasiune noilor locuitori! Pare că şi oamenii s-au „împîrlogit“ (om împîrlogit este o expresie care nu există... echivalent imaginat pentru „delăsat de cultură“). Ce păcat că aceste locuri de refugiu sînt abandonate! Prea puţini tineri se apucă de săpat.

„Grădinar“, „ţăran“ – două identităţi mai clare decît naţionalităţile noastre. Aceeaşi piele arsă de soare, aceleaşi mîini mîncate de pămînt, aceeaşi privire către cer.

Nicolas Triboi este peisagist şi se preocupă intens, în ultima perioadă, de dezvoltarea rurală şi agriculturală.

Foto L. MUNTEAN