Goana după vîrsta tuturor posibilităţilor

24 februarie 2009   Tema săptămînii

Aud tot mai mult în jurul meu vorbindu-se despre cum să-ţi trăieşti viaţa ca în tinereţe, să experimentezi. De fiecare dată cînd îmi serbez ziua de naştere urările variază de la "să rămîi la fel de tînără" pînă la "să creşti mică". Fac parte din categoria adulţilor tineri care îşi acceptă cu greu trecerea la maturitate, a femeilor cochete care nu-şi mărturisesc vîrsta şi care, în ciuda conotaţiilor, preferă ca modalităţi de adresare "fată" sau mai formalul "domnişoară". Pentru mine şi probabil pentru mulţi din generaţia mea şi de după, tinereţea a început să fie măsura tuturor lucrurilor, încă de cînd sfîrşitul ei era departe. Lumea în care trăim este o lume a tinereţii. Bătrînii au un loc marginal în ea, sînt depăşiţi pe toate planurile: de la nesiguranţa cu care folosesc calculatorul sau telefonul mobil, pînă la modul în care încurcă traficul sau felul în care votează. Revolta tinereţii care nu mai recunoaşte autoritatea părinţilor şi vrea să-şi creeze propria societate şi-a pierdut miza. Ideologia individualistă potrivit căreia individul este artizanul propriului destin a condus pe termen lung la victoria tinereţii: tinerii pot umbla nestînjeniţi în costume de baie pe plajă, nu sînt nevoiţi să se resemneze cu un partener pe care nu îl mai doresc, pot munci de acasă pe net sau pot pierde cu lejeritate relativă un anumit loc de muncă, pot deveni free-lancer-i sau staruri rock. Tinerii sînt mai flexibili, mai toleranţi, au o mobilitate mai ridicată - geografică, profesională, socială. Caracteristicile şi valorile tinerilor au fost preluate de toate categoriile de vîrstă şi integrate în viaţa de zi cu zi pe toate planurile, de la disponibilitatea la schimbare privind locul de muncă pînă la libertatea şi experimentarea în planul relaţiilor de cuplu. Tinerii erau în mod tradiţional cea mai dezavantajată categorie de vîrstă. Fără resurse, dependenţi de suportul şi material, şi social al familiei şi comunităţii, împlinirea personală avea loc de regulă după dispariţia generaţiilor mai vîrstnice. Astăzi, multe companii se laudă cu o medie de vîrstă sub 35 de ani şi apar tot mai mulţi tineri în topul celor mai bogaţi oameni ai lumii. Şi ideologic tinereţea este preferabilă, pentru că nu a apucat să greşească. Preferinţa românilor, cel puţin declarată, pentru mai mulţi tineri în structurile politice are drept justificare trecutul "pătat" al celorlalţi. În acelaşi timp, majoritatea consideră că atunci cînd sînt puţine locuri de muncă disponibile, tinerii ar trebui să aibă mai multe drepturi la ocuparea lor. Angajatorii preferă tinerii pentru că învaţă mai repede, pot munci mai mult, sînt mai maleabili, se integrează mai uşor în echipă. Tinereţea, ca orice vîrstă, este definită social. În contemporaneitate ea pare să-şi fi mutat coordonatele pînă spre 35 de ani. Cuprins tot mai mult în şcoală, amînînd intrarea pe piaţa muncii, căsătoria şi reproducerea, interiorizînd un mod de viaţă instabil şi experimental - acestea ar fi cauzele pentru care "maturitatea" psihosocială a individului survine mai greu. Devenim adulţi mai tîrziu, iar atunci cînd devenim, ne străduim să găsim o soluţie de compromis în care să conservăm îndrăzneala, entuziasmul, libertatea, promisiunea că orice este în continuare posibil şi vieţile noastre nu au intrat pe un făgaş predictibil. Trăim ca tineri într-o lume tot mai îmbătrînită demografic. În trecut bătrîneţea era valorizată şi pentru că prea puţini oameni ajungeau la ea. La începutul secolului al XX-lea, speranţa medie de viaţă în România era în jur de 36 ani, în prezent este dublă. Într-o lume cu tot mai puţini copii şi tot mai mulţi bătrîni, aspiraţia omului este de a păcăli destinul său biologic şi de a-şi prelungi tinereţea. Prelungirea speranţei de viaţă s-a făcut însă prin ani de boală, speranţa de viaţă sănătoasă fiind considerabil mai mică. Tinereţea este noul nazism al lumii contemporane. Indivizii sînt socializaţi încă de foarte tineri în spiritul luptei cu ridurile, celulita sau alopecia şi capătă repede obsesia de a nu rămîne în urmă, de a nu fi demodaţi, expiraţi. Bătrîneţea este pentru mulţi mai rea decît moartea. "Live fast, die young and leave a good-looking corpse" pare să reprezinte idealul într-o lume în care speranţa de viaţă tinde spre 80 de ani. Libelula din spotul publicitar al unei companii de telefonie mobilă trăieşte o singură zi, dar face de toate. Aspiranţi la stilul de viaţă al libelulei, indivizii trebuie să împace cumva obsesia de a cîştiga pe toate planurile şi a nu pierde nici una dintre posibilităţi. Oamenii îşi doresc să aibă o viaţă ca a libelulei, dar trăiesc în medie 26.000 zile, jumătate dintre acestea într-o pantă descendentă, iar un sfert - bolnavi, singuri, uitaţi. Tinereţea a devenit, prin compromis cu efectele distructive ale timpului, o stare de spirit. Cum procesul de îmbătrînire nu poate fi oprit, oamenii luptă pentru încetinirea sau cosmetizarea sa: frecventează săli de sport, folosesc o alimentaţie sănătoasă, apelează la serviciile medicale de prevenţie şi monitorizare. Clinicile de medicină estetică, saloanele de înfrumuseţare încearcă să reconstituie tînărul din fiecare. Produsele naturale, cu proprietăţi regenerative, sînt tot mai căutate, iar terapiile alternative - tot mai explorate. Indiferent de vîrstă, modalităţile de petrecere a timpului liber specifice tinerilor sînt tot mai populare: party-uri, baruri, discoteci, turism urban, chiar sporturi extreme. Ca la tinereţe, tindem să adoptăm aceeaşi detaşare şi acelaşi sentiment al libertăţii, chiar dacă înaintarea în vîrstă impune constrîngeri. Avem mai puţini copii şi îi creştem mai detaşat, cu mai puţine sacrificii. Partenerii de viaţă tind să se multiplice într-o monogamie serială. Colegii şi locurile de muncă se succed într-un ritm accelerat. Vieţile sînt un voiaj, se construiesc din mers, improvizat, la mîna a doua. A fi tînăr înseamnă a avea toate porţile deschise, fără să o fi apucat încă pe nici un drum. Nostalgia tinereţii a fost transpusă în societatea contemporană în sindromul călătorului, al individului trecător prin propria-i viaţă. Idealul vieţii este unul vag, aidoma celui adolescentin: "să cunoaştem oameni, să ni se întîmple lucruri", într-o incapacitate de a alege pînă la capăt, de a închide uşi, de a anula oportunităţi.

Mai multe