Geografie

2 septembrie 2020   Tema săptămînii

Grui

Aveam opt ani cînd am furat prima dată o carte. Eugène Sue – Paiața, primul volum. Cartea era în biroul tatei, în bibliotecă, acolo unde nu intram decît foarte rar și doar pentru a o ajuta pe mama să șteargă praful. Am furat cartea pentru o fată din clasa a VIII-a, în schimbul unui poster cu Gheorghe Hagi în tricoul Sportului Studențesc. Al doilea volum l-am luat fără nici o emoție și fără să stau pe gînduri – nimeni nu observase lipsa primei cărți. În plus, fata îmi spusese că dacă i-l dau ei, îmi arată ce are sub tricou. Nu mi-a arătat, dar nu mi-a părut rău: nici cărțile, nici fetele nu mă interesau pe atunci absolut deloc. 

Rebrișoara

În vara-n care am împlinit 10 ani am fost pentru prima dată fericit într-un vis: eram în casa bunicilor, în camera dinspre grădină, doar eu și mătușă-mea, întinși pe pat, dezbrăcați. Stăteam lungiți unul lîngă altul, în lumina caldă de vară – mătușa mea, ca de obicei, citea. O priveam: vedeam de foarte aproape obrajii ei fini, pistruii, pielea albă a brațelor, coperțile lucioase, literele subțiri. Mătușă-mea era perfectă, așa cum mi-o imaginasem de sute de ori, pîndind-o în timp ce citea la rîu sau stînd întinsă pe pătură în grădină sau rîzînd în vreme ce-și acoperea fața cu cartea, ori ghemuită în fotoliu, citind la lumina lămpii, în cămașa de noapte transparentă, în vreme ce toți ceilalți dormeau. Stăteam întins lîngă ea și o priveam citind. O senzație violentă de plăcere, absorbită direct prin piele: corpul meu lîngă corpul ei, în lumina aurie a după-amiezii, așteptînd să se termine rîndurile, să foșnească paginile, să-i aud din nou vocea. În sfîrșit, dorința mea cea mai arzătoare mi se îndeplinise: eram căsătoriți, iar căsătoria, așa cum îmi imaginasem mereu, era atunci cînd stăteam în camera dinspre grădină, doar noi doi, întinși unul lîngă altul, dezbrăcați, și mătușă-mea citea cu voce tare și eu, ascultînd-o, îi priveam pielea albă a brațelor, pistruii, obrajii fini.

La finalul acelei veri mătușă-mea avea să se căsătorească de-adevăratelea și tot atunci, cu nici două săptămîni înainte de nuntă, aveam să primesc de la ea, pentru prima dată, o carte cadou. Cartea aceea, pe care m-am chinuit să o citesc doar de dragul ei, a fost prima mea mare dezamăgire legată de citit. Și a fost pentru prima dată cînd, violent, am simțit dezamăgirea pe care-o provoacă realitatea imediat ce ieși din vis.

Dobodea

La 13 ani am făcut singur clătite. Rémi așteptase în zadar clătitele cu unt în Singur pe lume. Începusem să citesc, dar înțelegeam distorsionat: am făcut patru clătite, le-am umplut cu unt și le-am rulat – pînă și acum gustul acesta e madlena mea. Abia după 20 de ani, recitind cartea lui Hector Malot, am înțeles că, de fapt, untul ar fi trebuit pus în tigaie, în loc de ulei. Ceea ce n-am mai făcut niciodată.

Gersa

Evenimentul verii era sosirea în sat a unchiului Valeriu de la Cluj. Era singurul moment din an în care se strîngeau împreună toate neamurile, de obicei la noi acasă, și sărbătoreau prezența acestuia. Aveam cu toții, pusă la loc de cinste, în vitrina cu porțelanuri, Colina Zorilor, cartea unchiului Valeriu pe care eu, în fiecare vară, cu cîteva ceasuri înainte de sosirea lui, încercam să o citesc. Nu înțelegeam nimic, așa că renunțam repede, deși stăteam cu cartea în mîini, în camera răcoroasă din spate, gata s-o deschid dacă se vedea pe drum, apropiindu-se, mașina cu numere de Cluj. 

Năsăud

Fotografia unui bărbat superb ținînd o ceașcă de cafea în mînă, pe ultima copertă. Fata care mi-a arătat cartea era îndrăgostită de autor. Într-o bună zi, mi-a spus, o să-l întîlnesc și-i voi cere autograf. Începusem liceul, descoperisem tiraniile corpului, învățasem pe de rost o poezie din Nichita Stănescu. I-am spus-o și fata a zîmbit. A fost de acord să îmi împrumute cartea – un pretext bun, m-am gîndit, pentru a ne vedea din nou. Apoi ne-am plimbat ceasuri în șir pe străzile pustii ale Năsăudului, am băut ness cu Coca-Cola pe o bancă, în parc. Cînd ne-am sărutat, fata a luat cartea dintre noi și a întors-o cu fotografia în jos.

Beclean-pe-Someș

RockBar, strada Gării. Garrone Bianco și o barmaniță indiferentă care ne lăsa să ne servim singuri, stînd ghemuită în spatele barului și citind poezie. Exclusiv poezie. Uneori se apleca deasupra unui caiet și scria. Am stat nopți în șir, după ora închiderii, și-am ascultat-o. Își citea poeziile doar dacă îi făceam cinste – beam cel puțin o sticlă de Garrone pînă cînd termina. Un an de zile, de la 17 la 18 ani, noapte de noapte, am fost, fără să vreau, elevul ei. Cît locul era încă plin de clienți, mă retrăgeam lîngă ea, în spatele barului, și citeam din cărțile pătate cu cafea. Virgil Mazilescu, Frank O’Hara, Hart Crane, Georg Trakl, Cristian Popescu, M. Ivănescu. Uneori, mult după miezul nopții, mergeam pe malul Someșului. Făceam dragoste doar dacă ghiceam autorul a cel puțin unui poem din cele cinci pe care mi le recita. Nu ceda niciodată, așa că m-am pus pe citit.

Sîngeorz-Băi

Eram trei și eram nedespărțiți și eram îndrăgostiți de Blimunda. Urmau examenele, urma să ne căsătorim și să avem copii, urma să ne scriem cărțile. Nu a contat. Ne întîlneam din ce în ce mai des doar ca să vorbim despre ea. În definitiv, asta facem și azi. Blimunda și încrederea noastră oarbă în apariția ei printre noi, aici, la Sîngeorz. 

Gersa

Stau la fereastră, cu o carte deschisă pe genunchi. Am 45 de ani. Din cînd în cînd se aude zgomotul Mașinii apropiindu-se și atunci deschid repede cartea și mă prefac că citesc.

Dan Coman este scriitor.

Foto: Ion Barbu

Mai multe