Geografia relativă a bunăstării
În secolul al XXI-lea, bunăstarea pare o caracteristică a „Nordului” într-o asemenea măsură încît „Sudul” a devenit un sinonim al subdezvoltării (prin comparație) pe planurile întrepătrunse ale economiei, sistemelor sociale, vieții politice, dezvoltării culturale sau accesului la educație. Nici celelalte puncte cardinale nu fac excepție. Cel puțin la nivelul continentului european, dihotomia dintre Vest (Occidentul care a găsit în proiectul european și euro-atlantic soluția reconstrucției după cel de-al doilea război mondial) și Est (fostul lagăr socialist, subordonat directivelor ideologice) continuă să domine nu doar mental, ci, aparent, și statistic. Renașterea, marile descoperiri geografice, Reforma și Contrareforma, Iluminismul sau revoluția industrială par să justifice bunăstarea Vestului european, a Nordului mondial, cu atît de multă forță încît pare imposibil de demonstrat faptul că evoluțiile nu au fost liniare, cu atît mai puțin programate ori condiționate schematic.
Diferențele dintre un Nord bogat, în ultimele decenii asociat de cercetătorii științelor sociale capitalismului în expansiune, și un Sud sărac, aflat sub dominația totală (pernicioasă poate?) a celui dintîi, au intrat în limbajul profesional al reprezentanților științelor sociale. „Sudul Global” (Global South) este un concept dinamic, supus schimbărilor de definiție și paradigmă.
Dar asemenea diferențieri sînt prezente și în discuțiile de zi cu zi, purtate departe de cele academice. Exemplele sînt numeroase, iar contraexemplele la fel de multe. Este, cred, suficient să ne gîndim la Statele Unite ale Americii, la Italia sau România, la cunoscutele „diferențe” dintre Nord și Sud, dintre Nord-Vest și Sud-Est ce se regăsesc în toate cele trei cazuri. Pornesc astfel de la constatarea că dihotomia Nord/Sud nu mai pare strict legată de un model absolut de dezvoltare prin care se ajunge la bunăstare (în sine mai ușor de definit prin comparație decît în termeni absoluți), ci denotă o anumită comoditate conceptuală.
Este drept, această comoditate pare să fie judicios confirmată de cercetarea trecutului. Este, pînă la urmă, o chestiune elementară faptul că, în Antichitate și la începutul Evului Mediu, bunăstarea se întîlnea în teritoriile cu ieșire la Marea Mediterană sau la marile fluvii din Africa și Asia. Inversiunea s-a produs treptat și inegal, iar fenomenele amintite mai sus au avut un rol indiscutabil. Ideea de bunăstare a fost pusă pe seama unor elemente aparent fără legătură cu mersul economiei sau cu viața politică. S-a crezut mult timp că predispoziția pentru lene sau hărnicie, pentru visare sau analiză era în legătură directă cu clima caldă sau rece. Max Weber a văzut în caracteristicile confesionale (în etica protestantă, mai exact) motorul unui comportament economic ce favoriza capitalismul industrial, nu agricultura. Din asemenea perspective, Nordul pare a avea un avantaj clar asupra Sudului.
Imperii (sud-est europene) asociate printr-un clișeu mental generalizat în secolul al XIX-lea imobilismului generalizat, precum cele Bizantin și Otoman, au cunoscut perioade de bunăstare greu de obținut altfel decît printr-o combinație de performanțe economice, politice, militare și culturale. Construcția ideologică a statelor naționale (cazul românesc este exemplar, fanarioții întrupînd pe nedrept elementele negative ale ambelor imperii) a amplificat această imagine, pusă în contrast cu beneficiile modernizării după modelul occidental. Tentația de a imita Vestul ascundea astfel și dorința, greu de disimulat, de a eluda poziționarea geografică într-o regiune sudică a continentului european.
Tot astfel, marile descoperiri geografice și apariția primelor imperii coloniale s-a datorat Europei de Sud-Vest. Utilizarea lipsită de pragmatism și prevedere a resurselor exploatate din coloniile sud-americane a făcut ca Spania și Portugalia să decadă la nivelul unor periferii economice europene. În antiteză s-ar afla Finlanda și Irlanda, ele însele parte a unor imperii și independente din secolul al XX-lea, dar care și-au depășit, cu răbdare și investiții masive în educație, apoi în ramuri economice care cereau un nivel ridicat de cunoștințe, statutul de periferii economice.
Istoria universală pare așadar să demonstreze fără putință de tăgadă că Nordul (sau Europa, ori cel puțin o mare parte a ei) acumulează bunăstare, în timp ce Sudul fie o pierde, fie nu reușește să o administreze judicios. O asemenea concluzie este eronată, fie și numai pentru că fiecare situație (stat, regiune istorică sau geografică, alianță ori continent) are caracteristici proprii, în care simpla poziționare geografică nu garantează succesul sau eșecul. Pornite din Nord (mai ales din Vestul emisferei), capitalismul, industrializarea și alfabetizarea sînt răspunsuri mult mai potrivite la actuala împărțire a zonelor de bunăstare. De respingerea sau adaptarea lor (după precedentul modernizării Europei de Est) depinde, cred, bunăstarea Sudului.
Bogdan Popa este doctor în istorie și cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ din Bucureşti. Este autorul, printre altele, al volumului Educaţie fizică, sport şi societate în România interbelică, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013.
Foto: wikimedia commons