Găşti. Măşti

Găşti. Măşti. Aş putea spune că masca este antonimul parţial al găştii, pentru că te simţi în largul tău numai în sînul ei, şi atunci arăţi cine eşti, de ce eşti în stare şi cum dai tu o lume întreagă pe spate. Sigur, asta vei face numai dacă „mască“ ar avea şi semnificaţia de shield, anume locul unde ştii că lucrurile rele n-au să te afecteze, iar dacă vei avea vreo problemă, gaşca ta va fi alături de tine, vorba ceea – „unul pentru toţi, toţi pentru unul!“. Cu o condiţie, în schimb: să fi trecut de iniţierea în gaşcă şi să-ţi fi dat jos masca. Cum? E la mintea cocoşului. 

Nu am vrut să abordez tema prin definirea celor două categorii, gaşca trainică şi gaşca spulberătoare – nu, nu ea te spulberă pe tine, ci cu uşurinţă se destramă –, pentru că mi se pare deja un concept inutil de exemplificat. Cu toţii ştim că rămîi cu doi prieteni din prima copilărie, o droaie din liceu şi mulţi şi extrem de buni din facultate, iar apoi relaţiile doar se întăresc. Nu am trecut prin asta deja, deci nu pot dezvolta ceva ce doar am observat în alte cazuri. În schimb, pot spune că este întru totul adevărat că, la liceu, imediat îţi faci o gaşcă. În generală, nici prietenul meu cel mai bun, Tudor, care de ziua mea mi-a făcut clătite cu scorţişoară şi a furat un borcan de marmeladă de la bunica şi le-a mîncat împreună cu familia mea, nu îmi citea ziarul, iar acum, fetele din gaşca mea nouă mi-au smuls exemplarul din mînă şi s-au dus prin clasa lor, urlînd „Vedeţi, ea e în poză, ea lucrează la ziarul ăsta! Cumpăraţi Dilematix!“ şi nu s-au lăsat pînă nu le-au băgat pe gît, şi mamelor, reportajul meu.  

Una din caracteristicile găştii constă în puterea ta de a-i trata pe toţi la fel, ca să fie trainică, altfel, se va şubrezi în fiecare lună, pînă vor mai rămîne doi-trei oameni. Normal că oricum te vei înţelege mai bine cu cîţiva dintre ei, dar în cadrul grupului te vei abţine s-o arăţi, vei vorbi la telefon, vei ieşi cu ei la o bere secretă. 

Un lucru interesant de observat, dar care este şi el destul de logic, ar fi faptul că la început, cînd sari jos sus jos, încă îţi mai alegi gaşca şi după stil. Într-a VI-a, m-am dat şi eu un pic mai roackeriţă, pentru că Tudor era dur pe atunci, iar eu nu puteam fi mai prejos! Într-a VII-a a apărut prietena lui metalistă, iar atunci mi s-a acrit şi mie şi am început să arăt cum că aş fi hippioată de fapt, n-am mai purtat tricouri lungi cu Le Chat de Noir, mi-am scos din fundul dulapului rochiile, fustele lungi şi şalvarii şi am defilat fericită prin şcoală cum aveam eu chef, iar prietenii mei adevăraţi mi-au rămas aproape. În liceu, Ilinca este cea dură, căreia nu-i putem atribui un stil anume, Ali este secretara noastră cu ochelari roşii, Mihai este ecologistul cu tricouri amuzante, Cristi – sensibilosul grupului, Costin – metalistul grupului, Dana şi Tudor – rockerii, iar eu am rămas hippioata şi, totuşi, cu atît ne distrăm mai bine, cu cît venim cu poveşti mai diferite din afară. Sper să mă credeţi că am făcut parte şi din grupul prietenilor surorilor mele, unde oamenii aveau deja 20-24 de ani, iar stilurile erau aşa de diverse, că te simţeai ca-n America, salata de Bruxelles a stilurilor şi a trendurilor. Aşa că am ajuns la concluzia că pe cît creşti pe atît treci peste fleacurile de genul hainelor alese, şi te iei după realele calităţi ale oamenilor, anume cum ţine un secret, cum te consolează, ce glume îţi spune ca să te înveselească, cît de sensibil e şi dacă ştie să pună în aplicare latura de fetiţă cheesy cînd e nevoie. 

Prea multe alte lucruri aş putea povesti despre găşti, de-aia am să mă ascund în spatele unor măşti.  

Ileana Zirra este elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc“ şi redactor la suplimentul pentru copii Dilematix.