Fratele meu, porcul

14 decembrie 2021   Tema săptămînii

În vechime, călugării își numeau trupul „fratele-porc”. Este ceva pe care, ca bun creștin, nu pot să îl văd decît ca pe anexă motorie a spiritului, folositoare, dar jenantă, compromițătoare chiar. Preluată în texte literare și filosofice (lui Noica îi plăcea să vorbească de „fratele-porc”), expresia a făcut carieră. Omul modern are însă să-l citească și în alt registru, mai propriu, are să ia in serios sugestia de himeră între homo sapiens și sus scrofa.

În Insula doctorului Moreau, H.G. Wells imaginează porcii transformați chirurgical în umanoizi. Omul-Porc al lui Moreau este sinistru. Efortul de umanizare este sortit eșecului, creaturile derapează de la starea de umanitate aparentă, cad pradă unor porniri sălbatice și, pînă la urmă, criminale.

Medicul din ziua de astăzi este obligat însă să-l vadă altfel pe „fratele porc” din simplul motiv că lui îi datorăm medicamente hemostatice, vaccinuri, anticoagulante, imunoglobuline, enzime digestive, că el ne (mai) dă (încă) proteze ce înlocuiesc valvele noastre înfundate după atîția cîrnați, atîta slănină, piftie și jumări, cîte am mîncat în cursul vieții. Studiile de cercetare biomedicală trebuie realizate în condiții cît mai apropiate de realitatea clinică, pe animale cît mai asemănătoare nouă. Știm acum că porcul este foarte potrivit pentru asta. El ne seamănă, după primate, cel mai bine atunci cînd modelăm bolile metabolice, cardiovasculare, cînd învățăm chirurgia și medicina de transplant.

Porcii sînt potriviți pentru cercetarea medicală și pentru că problemele etice sînt mult mai mici decît în cercetarea pe primate. Spre deosebire de cîini și de maimuțe, porcii sînt un aliment furnizat pe scară largă. În SUA sînt sacrificați în fiecare an pentru hrană peste 130 de milioane. La ora actuală principala limită a transplantului de organe nu este reprezentată de tehnica chirurgicală, nici de controlul reacției de respingere a grefei, ci de lipsa donatorilor. Listele de așteptare, pline de pacienți disperați în așteptarea unui rinichi sau a unei inimi „de schimb”, sînt din ce în ce mai lungi. Porcul ne aduce o speranță. Încercările de a transplanta la oameni organe prelevate de la alte specii au fost multe (așa-numitele xenogrefe), dar ele nu au avut succes. Organismul uman a respins cu violență fatală și rinichii, și alte viscere. Totuși, pînă la urmă, omul nu e porc. Este o criză a donatorilor și, de multe ori, crizele constituie prilejul unor mari și rapide progrese științifice. Asta se întîmplă chiar acum, și eroul principal este, cum vă așteptați, porcul. Pe care am învățat să-l… umanizăm, cel puțin din punct de vedere biologic: chiar părem a ne apropia cumva de proiectul doctorului Moreau. Sîntem pe cale acum de a avea Porcul-Om, cel puțin din punctul de vedere al imunologiei de transplant.

În 2012, două grupuri de cercetare americane au descoperit întîmplător o mutație genetică naturală la porci care a cauzat așa-numitul SCID (imunodeficiența severă combinată). Este vorba, de fapt, despre un defect genetic care, reprodus consecvent, poate produce un animal cu un sistem imun mult mai puțin activ, ale cărui țesuturi și organe, transplantate la om, pot trece tiptil, neobservate de mecanismele de respingere ale gazdei. În cîțiva ani s-au obținut progrese și mai mari. În cursul dezvoltării fetale au fost transferate viitorilor purcei (de lapte!) celule stem umane, care ulterior se diferențiază, adică se transformă în alte tipuri de celule ce se răspîndesc în corpul animalului. La naștere, celulele imune umane pot fi regăsite peste tot. Avem acum un purcel plin cu celule omenești! Pe aceste valoroase animale putem testa tratamente împotriva cancerului (ovarian, de exemplu) sau putem realiza un tip de piele care să fie salvatoare pentru marii arși. Dar dacă putem transplanta cu succes piele de la porcii SCID la om, nu am putea transplanta și rinichi, cord sau plămîni? Porcul „umanizat”, „compatibilizat”, ar deveni astfel un adevărat „furnizor de componente”. În douăzeci de ani, probabil că vom transplanta inimi de porc.

Nici de data asta nu lipsesc întrebările etice: Este oare bine să creștem porci pentru a le preleva organele? Care ar fi punctul de vedere porcin asupra chestiunii? După cum deja ați intuit, aici își bagă coada filosofii. Și nu oricare. Și-au exprimat punctele de vedere, spre exemplu, și Peter Singer (un mare specialist în Hegel, profesor la Princeton), și Christine Marion Korsgaard (profesoară de filosofie la Harvard, o vestită specialistă în Kant). Problema dacă este etic să creștem 30.000 de porci ca sursă de organe de transplant pentru a salva 60.000 de pacienți rămîne, după ei, deschisă. Chiar în condițiile în care, cum spuneam, 130 de milioane de porci sînt transformați anual în caltaboși și fleică.

Îi spun ieri unui tînăr colaborator: „Știi, în Japonia, înflorirea cireșilor, Sakura, este sărbătoare națională”. „Da, dom’ profesor, știu – zice el. Și la noi este Ignatu’.”

Fratele-porc…

Cătălin Vasilescu este doctor în medicină, profesor de chirurgie la Universitatea de Medicină și Farmacie București și șef al Clinicii de chirurgie generală la I.C. Fundeni.

Foto: wikimedia commons

Mai multe