"Forumistul urăște, pedepsește, repară realitatea" - interviu
S-a născut românul forumist?
Nu, el s-a născut poet, dătător cu părerea, lansator al scuipatului, ochitor cu sămînţa, avîntat cu bacşişul, năuc cu sonorul la maxim, frate de cruce cu înjurătura. El uneori nici nu s-a născut, dar, aşa cum zice poetu’, chiar de acolo de unde nu e, forumistul român îşi dă cu părerea despre cei care au murit deja şi cu care trebuie să fi băut nenumărate beri, să fi fost la gagici şi cu care a pus la punct marea conspiraţie mondială. El e posesorul absolut al adevărului, nu-l păcăleşte nimeni. Ce altceva sînt personajele lui Caragiale sau ale lui Camil decît aceiaşi stîlpi nedomiriţi de cafenele? Deci, da, românul s-a născut forumist. Şi, pentru că tot s-a botezat într-ale părerilor ultimative, să spunem şi noi, alături de el: moarte gramaticii, s-o f… pe mă-ta!
E necesar să ştii limba română ca să te „dai“ pe net?
Nu. Cel mai bine e să ştii înjurături (multe), persoane (cît mai multe), linkuri (felurite). Nu înţeleg, la ce foloseşte limba asta? S-o dea proştii de belferi! În PLM! Cînd „te dai“ pe net, nu citeşti, ci consumi. Cine se mai uită la fleacurile astea?
Totuşi, ce face românul forumist pe net: face politică, terapie, comunică?
Nimic din toate astea. Da’ nimic, nimic. El se admiră în oglinda tastaturii pe care o chinuieşte de-i sar capacele. Românul e un Narcis căzut din lac în puţul certitudinilor. N-am văzut, încă, nici un forumist pasionat care să-şi recunoască vreo greşeală. Vai şi-amar să-i atragi atenţia asupra unei mărunte şi clasice greşeli (cum ar fi aia cu „trascendent“ sau cu „noştrii“). Ca potop ce pustieşte (potop de înjurături, laolaltă cu mărturii ritoase şi infamante despre naşterea ta şi lungul tău şir de strămoşi şi urmaşi – şir ce trebuie retezat), ca o mare turburată (marea lehamite şi marea ură faţă de tot ce e diferit), el face altceva, muuult mai important. Mai întîi, urăşte. Apoi îşi intră în mînă şi pune lucrurile la punct. Pedepseşte. Exemplifică. Repară realitatea. Iar dacă realitatea se încăpăţînează să nu-l urmeze, urmează exemplul de la primul răspuns, ăla cu mă-ta.
Ce-i poate împiedica pe români să nu aibă opinii?
Nimic. Şi acest nimic e de la începuturile lumii. Prost sau deştept, mărginit, cu frica lui Dumnezeu sau neînfricat, omul e o trestie gînditoare. Că se pricepe, că nu, el are o părere. Şi, pe deasupra, cum e şi nevricos, fandaxia-i gata. Ar fi trist să nu mai avem păreri. Am fi nişte trestii noduroase sau de-a dreptul legume. Dar e tragic să avem păreri de-a gata şi să avem păreri despre orice. Lumea Internetului geme, vuieşte, e doldora de acest orice. Există, fireşte, o frînă, dar sîntem tot mai departe de ea: educaţia. Nu ştiinţa, căci omul de ştiinţă (exactă sau umanistă) are şi el, ca orice prost, păreri o droaie. Poate nu educaţia, cît autocunoaşterea. Sper să fiţi de acord, prin urmare, că asta e ceva care nu există.
Ca la noi la nimeni?
Dar ca la ei? Îşi imaginează cumva cineva că oamenii sînt diferiţi? Că aici creşte pleava, iar dincolo (la ei, care-or mai fi şi ăia!) dă în pîrg roada? Culturile pot să difere, dar năravul e acelaşi peste tot. O să mă întrebi ce-l separă atît de categoric pe forumistul român de, să zicem, confratele lui englez? Simplu: spellerul încorporat în toate programele, browsere sau procesoare de text. În rest, ura, dispreţul, autosuficienţa, prejudecăţile, superficialitatea şi mitocănia sînt un bun comun, cîştigat pe veci. Aşa să-i rămînă numele!
Florin Iaru este scriitor.
a consemnat Marius CHIVU.