Fondurile europene: în întîrziere şi pentru ciclul 2014-2020

16 ianuarie 2013   Tema săptămînii

În contextul în care bugetul naţional nu se va mai putea baza pe ce trimit românii din afară, pe investiţii străine sau pe creşterea conjuncturală a pieţei imobiliare, fondurile europene reprezintă o potenţială sursă de venituri de care Guvernul USL este practic dependent. Chiar programul de guvernare al USL o numeşte cea mai ieftină sursă de finanţare externă.

De fapt, USL a lansat două programe de guvernare, unul în campania electorală din luna noiembrie 2012, şi unul după ce a preluat puterea, în luna decembrie. Primul este o fiţuică politicianistă ce se adresează parcă unor imbecili, în timp ce cel de-al doilea este un document închegat care, chiar dacă nu oferă o viziune pe termen lung, conţine o serie de măsuri cu adevărat necesare. Pe baza primului document nu ai cum să măsori performanţa la guvernare a USL, dar al doilea este aproape un plan de acţiuni care permite o monitorizare şi evaluare pas cu pas a măsurilor la care Guvernul se angajează. Este cel puţin ciudat faptul că, în campanie, USL a ieşit cu un document ce mai mult critică guvernarea PDL, fiind făcut ca o broşură, cu grafică de propagandă, iar peste o lună a ieşit deja cu un program de guvernare detaliat, fără grafică atractivă, dar plin de intenţii bune şi lucruri necesare. Ce spun mai sus se bazează exclusiv pe analiza capitolelor destinate finanţărilor din fondurile europene şi a capitolului destinat marilor proiecte de infrastructură.

Chiar dacă se întinde pe 30 de pagini, primul program nu merită analizat. La capitolul destinat fondurilor europene sînt cinci fraze care nu spun nimic clar. În schimb, cel de-al doilea merită atenţia noastră. Puţine sînt reproşurile ce i se pot aduce şi se vede limpede cum capitolul de fonduri europene, ce se întinde pe nu mai puţin de patru pagini, este scris de mîinile unor specialişti. Nivelul de detaliu, precum şi logica intervenţiilor propuse mă fac să cred că e vorba de experţi care lucrează la nivelul Autorităţii de Coordonare a Instrumentelor Structurale (ACIS), structură ce a fost în trecut plimbată pe la diferite ministere şi acum a fost preluată de Ministerul Fondurilor Europene. Pe cît de abundent este în măsuri specifice pentru a accelera ritmul de cheltuire şi decontare a banilor de la Comisia Europeană (în vederea asigurării unei absorbţii bune în actualul cadru financiar – 2007-2013), pe atît de mult eşuează în a oferi o viziune asupra a ceea ce va trebui să se întîmple în următorul cadru financiar – 2014-2020. Dar nu uită să ne spună că Guvernul se angajează să înveţe din greşelile trecutului, ceea ce este oarecum duios, dar şi extrem de important şi de actual.

Sînt multe idei bune în programul tehnic de guvernare al USL şi e bine că sînt prevăzute acolo (dacă vă pasionează subiectul, vă invit să-l citiţi), dar eu o să comentez cîteva chestiuni care îmi sînt neclare sau ce îmi par contradictorii cu ceea ce se întîmplă în realitate.

În documentul cu pricina (şi în altele), USL se angajează să accelereze „ritmul de cheltuire a fondurilor europene pentru a ajunge la o rată de absorbţie în intervalul 50%-80% pînă la 31 decembrie 2015“. Asta nu înseamnă mare lucru: peste 80% oricum nu va fi, iar peste 50% făcea orice guvern în virtutea inerţiei. Putea să spună simplu că va asigura o rată de absorbţie de peste 50%, dar asta poate părea prea puţin. Contractarea înseamnă jumătate din treabă făcută, restul fiind implementare de proiecte (din care o parte nu e în curtea guvernului, ci la beneficiari) şi decontări de cheltuieli. De aceea, în programul de guvernare se face referire doar la cheltuirea banilor, şi nu la absorbţie în general. Apreciem onestitatea.

Trebuie spus că în acest moment sînt contractate peste 76% din fonduri (contracte semnate, implementate sau în curs de implementare). Celebrul grad de absorbţie 10% se referă la plăţile efective – ştiu că a prins deja la opinia publică, dar situaţia, deşi nu una fericită, e mai puţin proastă decît se crede în general: am contractat 76%, iar în cei doi ani care au mai rămas vom cheltui peste jumătate din banii puşi la dispoziţie de UE din 2007 încoace. Cît peste 50%? Vom vedea. Deocamdată, avem 76% din bani contractaţi, procent ce nu poate fi asumat de nici unul din Guvernele Ponta, deoarece în iunie 2012 procentul de contractare era de 73%. „Performanţa“ de 3% realizată după demiterea Guvernului Ungureanu nu poate fi decît o inerţie, şi nu este accelerare, ci a fost o frînare, deoarece, dacă comparăm cu perioada anterioară demiterii Guvernului Ungureanu, de şapte luni (cam cît au guvernat Guvernele Ponta I şi II), procentul era în noiembrie 2011 de 63%. Cu alte cuvinte, în ultimele şapte luni cît au fost la putere Guvernele PDL, au contractat cca 10%, în timp ce Guvernele USL au contractat cca 3%, ceea ce este puţin.

Viitor fără viziune

În ceea ce priveşte alocarea financiară 2014-2020, sînt înşirate o serie de măsuri care ne explică că va fi mai bine. Cele mai multe dintre ele sînt binevenite şi necesare. Dar acolo sînt doar măsuri administrative, şi nimic altceva. Nu avem în acest program de guvernare o viziune. La punctul dedicat viitorului fondurilor europene (vorbim aici de zeci de miliarde de euro!!) ne asigură că vor „coordona procesul de programare pentru exerciţiul financiar 2014-2020, inclusiv elaborarea Acordului de Parteneriat şi a Programelor Operaţionale specifice şi stabilirea cadrului instituţional aferent sistemului de management şi control pentru viitoarele alocări financiare“.

Deci ni se spune că o să se întîmple ceva. Adică vom avea coordonare de la Guvern pentru a stabili priorităţile noastre de dezvoltare ca ţară (dar încă nu ştim care sînt acelea) pentru care să luăm banii de la UE, vom avea un acord de parteneriat cu UE (nu ştiu cum s-ar fi putut altfel, fără acord nu vedem nici un eurocent) şi vor fi stabilite instituţiile care vor gestiona banii, dar încă nu ştim care vor fi acelea. Nu ştim cîte vor fi, dacă va fi una singură (unică – precum se vrea Ministerul Fondurilor Europene) sau vor fi mai multe, pentru că pare improbabil ca într-o alianţă de guvernare unul dintre parteneri să ia totul.

USL speră, iar PDL spera la o absorbţie spre 80%. Lucrurile sînt întîrziate în acest cadru financiar şi plăţile efective sînt încă mici, dar nu este imposibil să ajungă la 75%, ceea ce nu ar fi chiar rău. Întîrzierea (cea care a generat şi nerăbdarea şi sentimentul că rezultatele nu vor fi acceptabile) e cauzată în bună parte de ceea ce nu s-a întîmplat în anii 2005 şi 2006, în perioada de programare şi de design instituţional gestionată de Guvernul Tăriceanu. Guvernul lui Tăriceanu măcar avea scuza lipsei de experienţă în acest domeniu, pentru că nici măcar nu eram membri UE (deşi beneficiasem de fonduri de preaderare, la care ne-am descurcat binişor).

Convulsiile politice şi încetineala cu care s-a mişcat tehnocratul fără spate politic Leonard Orban într-un context politic volatil ne-a adus cam în aceeaşi situaţie ca în 2006 şi sîntem iar în întîrziere. Unul din motivele pentru care nu avem încă o idee despre care sînt domeniile prioritare de finanţare pe următorii şapte ani şi, în consecinţă, cum să arate viitorul sistem de management este că acest proces a demarat la nivel instituţional de mai bine de cinci luni, dar la nivelul dezbaterii publice este încă inexistent. Fostul Minister al Afacerilor Europene (actualmente redus la Fonduri Europene) a început consultarea cu toate sectoarele şi nivelurile administraţiei. Un proces greoi, în care fiecare minister, agenţie, oficiu şi direcţie de primărie sînt întrebate ce nevoi au şi pe ce să cerem bani de la UE. În paralel, a angajat un consorţiu de firme să aplice o serie de analize şi să identifice care sînt priorităţile de dezvoltare a ţării. Acest ultim proces a fost iniţiat exact acum un an, a fost contestat şi blocat, iar acum a fost reluat şi probabil că este în desfăşurare. Intrăm în criză de timp şi riscăm să luăm decizii insuficient discutate, pe genunchi.

În lipsa unei dezbateri reale, riscăm să decidem iar nişte priorităţi fanteziste şi nerealiste, aşa cum tot netransparent s-a decis şi în 2005-2006 şi am avut alocaţi bani de la UE pe o grămadă de lucruri de care nu aveam nevoie, în timp ce nevoile reale (poate infrastructura energetică?) au fost ignorate. Principalul păcat al precedentei etape de programare a fost graba. Lucrurile au fost şi atunci întîrziate, iar deciziile au fost luate în grabă.

Ce trebuie să facă Guvernul USL pentru a evita greşelile precedentei etape de programare şi pentru a atrage rapid banii pe ciclul 2014-2020?

● să transparentizeze procesul de prioritizare a necesităţilor de dezvoltare, vorbind despre asta în presă, să pună tema pe agenda publică;

● să vină rapid cu propuneri asupra priorităţilor de dezvoltare a României, publicate în ordine ierarhică – 1, 2, 3...

● după o dezbatere consistentă şi reală, să propună rapid Comisiei Europene noul angrenaj instituţional şi să înceapă procesul de acreditare şi certificare a instituţiilor responsabile cu managementul fondurilor europene, care să fie finalizat pînă la sfîrşitul anului 2013;

● să pregătească din timp un portofoliu de proiecte importante pentru România şi totodată masive (aşa cum bine intenţionează în programul de guvernare citat în acest articol), pe care să le depună imediat la începutul anului 2014.

Aşa ar putea fi evitată o parte din greşelile trecutului. Timpul este scurt. Criza politică din 2012 a întîrziat şi mai mult lucrurile şi este datoria USL-ului să le repună în grafic.

Ciprian Ciucu este director de programe la Centrul Român de Politici Europene.

Foto: L. Muntean

Mai multe