Fizică versus chimie
În liceu am avut un profesor de fizică de neuitat – Eustațiu Constantinescu. Avea un defect fizic, era cocoșat și mergea într-un mod neobișnuit, parcă-și făcea vînt înainte cu catalogul. Îl botezaserăm, evident, Lagardère. Explicațiile sale erau însă de o claritate excepțională. Ne-a învățat mecanica, termodinamica și electricitatea ca și cum ar fi fost cele mai simple și logice lucruri din lume. În timpul orelor, Lagardère parcă se transforma într-un cavaler strălucitor, devenea un neîntrecut spadasin al ideilor. Cînd îi auzeai pe alții, care nu-l aveau profesor, plîngîndu-se că nu înțeleg fizica, nu-ți venea să crezi. La noi, totul părea extrem de limpede. Omul ne făcea să înțelegem lucrurile în mod filozofic, mergea la esența problemei și la fundamentele absolute. Atunci am început a intui, cumva, legăturile strînse dintre fizică și filozofie. În perioada aceea chiar m-am gîndit să fac fizică.
Din clasa a XI-a am avut însă o altă profesoară – Gabriela Popescu. Era foarte simpatică și foarte apropiată de noi, dar materia se schimbase. Era vorba de fizica cuantică, or chiar și celui mai talentat profesor din lume i-ar fi venit greu să le explice așa ceva unor puști de numai 16 ani. Am pierdut atunci legătura concretă cu filozofia. Făceam eforturi mari să pricepem ceva ce aducea mai degrabă a muzică dodecafonică.
La chimie, în schimb, în școala generală am avut un profesor scund și antipatic. Îi ziceam „chimistul“ și-i știam cu toții de frică. Ne enerva cumplit. Uneori, pur și simplu cerea palme, cum se spune, numai că adeseori le primeam tot noi, și nu el. În liceu, am continuat chimia cu o profesoară care ne băga în sperieți. De-o severitate incredibilă, femeia devenise o adevărată obsesie pentru mulți dintre noi. Toți foștii mei colegi o pomenesc și astăzi. A fost, cred, singura dată cînd am învățat ceva, pur și simplu de frică sau, poate, din dorința de a-i face pe plac „torționarei“, ca în sindromul Stockolm. Văzînd pe atunci și nenumăratele pomeniri la televizor și în ziare ale primei „chimiste“ a țării (Academician Doctor Inginer), m-a cuprins bănuiala că trebuie să fie ceva necurat cu disciplina asta. Un fel de legătură subterană între chimie și răutate.