Filme recomandate adolescenţilor şi părinţilor

Nu sînt mamă de adolescenţi. Am interacţionat cu cîţiva apropo de filme, dar mi se pare insuficient, nu prea ştiu de unde să-i apuc. Adolescentă fiind, mă uitam numai la filme cu adulţi, de-abia aşteptam să ajung una dintre ei. Am ales lungmetrajele de mai jos în primul rînd după criteriul plăcerii produse de vizionare (nu după criteriul – să zicem – al calităţii). Dacă mai aveau şi mesaje OK – deşi am alergie la mesaje, le prefer pe cele strecurate în fundal în defavoarea acelora zbierate prin tot scenariul –, cu atît mai bine. Iar, alegînd aceste lungmetraje, o întrebare continuă să mă sîcîie, poate îi daţi voi de cap: adolescenţii sînt mari consumatori de filme, vînaţi permanent de studiouri, ei au pus osul efectiv la apariţia blockbuster-ului aşa cum îl ştim azi. Atunci de ce cu ei şi pentru ei nu se fac filme ceva mai bune? Chiar îi luăm drept consumatori fraieri de filme? Iată totuşi o listă, în ciuda acestei nelămuriri.

● Cinci filme pentru uzul adolescenţilor:

Scott Pilgrim vs the World / Scott Pilgrim împotriva tuturor. Un lungmetraj bun la casa omului (aka adolescentului) pentru cantitatea de joie de vivre pe care o împroaşcă pe tot ecranul. Merge şi dacă eşti tocilar, şi dacă eşti cool, pentru că are o ofertă complexă: vorbeşte despre metamorfozele care vin la pachet cu această vîrstă, despre amorul care poate fi derizoriu şi/sau tranzient dacă nu te uiţi cu atenţie la partener, despre BD-uri şi muzică bună şi despre confortul pe care ţi-l asigură prietenii chiar şi atunci cînd te confrunţi cu aventuri departe de realitatea imediată. Chiar aşa, lungmetrajul regizat de Edgar Wright dă senzaţia unei adolescenţe condimentate (chiar cu supranatural), asumate şi trăite pînă în pînzele albe.

The Hunger Games / Jocurile foamei. Cu această serie de filme, tot îndepărtate de realitatea imediată, sărim la polul opus al experienţei roz-bombon din Scott Pilgrim vs the World / Scott Pilgrim împotriva tuturor. Dacă acolo protagonistul se bătea cu lumea, dar o făcea într-un univers utopic şi cu o miză discutabilă, Katniss Everdeen se luptă şi ea cu lumea, dar într-un univers distopic şi cu o miză enormă: supravieţuirea ei şi a familiei sale. Povestea acestei puştoaice devenită gladiator modern, a cărei ordalie e supravegheată atent de camere şi augmentată de regizori iubitori de rating, e una de maturizare brutală şi timpurie, care exclude tot ludicul adolescenţei. Bună de urmărit cînd sînteţi supăraţi că mama nu v-a luat nu ştiu ce tabletă/skateboard/ţoale.

The Perks of Being a Wallflower. Cei care se luptă cu varii prejudecăţi – şi nu subestimez presiunea socială care se poate exercita apropo de ele – vor fi probabil vindecaţi de homofobie după acest lungmetraj. Nu mai e utopie sau distopie, ne confruntăm de-a binelea cu lumea singuratică a unui adolescent cu probleme, care se pregăteşte să înfrunte anii de liceu. Pe care îi consideră un coşmar de la primul cadru al filmului, numai că nu sînt deloc aşa, pentru că are baftă: e luat sub aripa unor tineri nonconformişti şi expus la muzică bună, filme la fel, experienţe piperate, din afara zonei lui de confort. Şi dacă asta nu era destul, îl voi cita pe Roger Ebert. Lui, acest film îi confirma următoarea convingere: dacă eşti prea popular în liceu, sentimentul ăsta s-ar putea să îţi placă atît de mult încît să nu afli niciodată cine eşti cu adevărat. Mai bine mai uşor cu popularitatea şi mai consistent cu grupul de prieteni care îţi permite să te simţi bine în pielea ta.

Dead Poets Society / Cercul poeţilor dispăruţi. L-am inclus în această selecţie, ştiu că a marcat adolescenţa multor cunoscuţi şi amici, dar eu l-am văzut prea tîrziu ca să aibă un efect formator similar (şi să îmi facă poftă de mentori). Mai exact, a aruncat o sumă de adolescenţi plictisiţi, pseudoblazaţi şi atinşi de spleen fără să o ştie, în braţele literaturii, o literatură bună, de altminteri, căci lungmetrajul lui Peter Weir e pigmentat cu Tennyson, Thoreau, Whitman. Nota bene: spre deosebire de grosul filmelor cu adolescenţi, unde iubita şi/sau grupul de prieteni al protagonistului ocupă planul A, în timp ce familia şi profesorii (eventual) mentori vin pe planul B, aici relaţia dintre adolescenţi şi mentor – un profesor cu tehnici de predare mai speciale, jucat de Robin Williams – iese la rampă. Poate vă dă vreo idee.

Easy A / Păcătoasa. Da, are de-a face cu Litera stacojie a lui Hawthorne, dar, spre deosebire de multe filme cu adolescenţi bazate pe bucăţi clasice de literatură, acest lungmetraj se ţine pe propriile lui picioare. Începe exact invers faţă de The Perks of Being a Wallflower: Olive (Emma Stone) are în faţă o viaţă de liceu liniştită: nu are probleme cu popularitatea, cu notele, are o cea mai bună prietenă şi un băiat potabil care o place. Are şi nişte fete bigote care o calcă pe nervi, dar asta nu-i mare brînză. Toate astea pînă cînd Olive se hotărăşte să salveze reputaţia cîtorva băieţi pe spezele propriei reputaţii şi atunci toată liniştea ei e cît pe ce să se piardă într-un labirint de minciuni şi dezamăgiri. Un film ideal ca să înveţi cum să îţi gestionezi imaginea de la o vîrstă timpurie.

● Cinci filme pentru uzul părinţilor de adolescenţi:

Idle Hands / Mîini ucigaşe. Imposibil să nu te molipseşti de dramatismul inerent vîrstei, atunci cînd eşti părinte de adolescent. După vizionarea acestei comedii cu accente negre, o să vă fie mult mai greu să vă daţi cu capul de pereţi, dacă l-aţi prins fumînd un joint sau chiulind de la o oră. Asta pentru că adolescenţii din film chiulesc de la mult mai multe ore, fumează mult mai multe joint-uri etc. Dar şi cu ce răsplată se aleg! Merită vizionat cu întreaga familie (şi urmat de Gremlins, eventual).

Splendor in the Grass / Splendoare în iarbă. Un film realmente bun – cu prestaţii actoriceşti rar întîlnite –, dar şi cu un miez de fabulă consistent (existent în lungmetraj într-un mod deloc tezist): chiar dacă pare că au o personalitate mai „consolidată“ decît în copilărie, adolescenţii sînt încă un soi de ciment în care se pot lăsa urme serioase. Infiltraţi-le prea brutal în cap dezideratele voastre, planurile voastre pentru vieţile lor, şi le vor urma pînă la ultima literă şi, în funcţie de compatibilitate/lipsa ei, pînă la autodistrugere.

Twilight Saga / Saga Amurg. O să vi se scurgă ochii de plictiseală şi o să vă spuneţi că, pe vremea voastră, dragostea o fi fost mai puţin vorbită, dar, măcar atunci cînd era, nu suferea de platitudine după platitudine după platitudine. Saga face totuşi parte din educaţia oricărui părinte, dă bine să ştiţi cum o chema pe EA, pe vampirul ăl frumos şi pe lupul ăl bun (mă scuzaţi, le-am uitat deja prenumele, dar nu şi muşchii lupului şi ai haitei, în general) şi are un bonus: incită o la o castitate hardcore (gen „fără sex înainte de nuntă şi nici după nuntă s-ar putea să nu fie cea mai bună idee“) mai bine decît orice alt film.

Rebel Without a Cause / Rebel fără cauză. Din propria (şi îndepărtata) mea experienţă de adolescentă, pot să spun că la acea vîrstă, cele mai multe meciuri se desfăşoară la nivelul viitorului: la ce şcoală mergi, ce carieră îţi alegi, ţi-o alegi pentru că vrei să îţi lase loc şi pentru o familie şi alte asemenea întrebări. Filmul de faţă e numai bun pentru o reamintire esenţială: adolescenţii au şi un trecut, cu toate că-l pierdeţi din vedere, şi e bine să îi lăsaţi să se împace cu el înainte să le disecaţi şi planificaţi viitorul.

We Need to Talk About Kevin / Trebuie să vorbim despre Kevin. Probabil că fiecare tată/mamă de adolescent e măcinat/(ă) zilnic de faptul că nu e părintele perfect, nu îi dă educaţia perfectă, nu îi transmite valorile corecte etc. După acest film o să vă simţiţi mult mai bine în pielea voastră, figurează în această selecţie pe principiul „Mai rău de atît nu se poate“ – e aproape imposibil să existe atîta alienare într-o familie compusă din părinţi şi copii extrem de inteligenţi, sensibili şi educaţi, dar e acolo, cu consecinţe nefaste, puţin spus. Nu citiţi însă şi cartea (deşi e net superioară filmului), vă va face să vă îndoiţi că v-aţi dorit vreodată o familie.

Alexandra Olivotto este critic de film şi jurnalist.

 Foto: L. Muntean