Feţele dramatice ale lenei

Sînt dimineți de duminică în care te gîndești: unii nu-s făcuți să fie leneși. Te uiți la ei și vezi că nu le iese. Oameni harnici, cu responsabilitatea muncii, obosiți și răpuși de stres și enervați de indolența omenirii, își promit, în timp ce te amenință că, într-o bună zi, or să stea degeaba și or să lenevească: „Lasă că așa o să stau și eu în vîrful patului ca tine, să fiu servit/ă. Să vedem atunci!“ După care se uită în jurul lor să vadă dacă mai e ceva de făcut, ce făceau, ce să mai facă. Ce mai e de dereticat, ce treabă mai e de rezolvat. Oftează și se apucă de-ale lor. E ca și cînd ai vedea un hamster care, în timp ce aleargă pe roata lui, își propune ca de mîine să fie leneș.

Oameni cu treabă. Pe stradă, în stații de autobuz, la metrou ș.a.m.d., fac lucruri și împart planeta cu leneșii. Harnici și leneși, se simt unul pe celălalt, cînd se întîlnesc pe stradă. Se simt și se judecă: „Uite-l și p-ăla, al dracu’, cum n-are nimic de făcut! Pierde vremea aiurea. O arde, nu face efectiv nimic. Unde s-o duce el la ora asta, așa vesel? Ce treabă o avea pe lume ratatul ăsta?“, dar și „Ce superior se uită ăla la mine, constipatu’ dracu’! Ce și-o da atîta importanță? I se pare că dacă muncește îmbrăcat în costum și trimite niște e-mail-uri care nu interesează absolut pe nimeni, în afară de el, a făcut ceva în viață? Hai sictir!“

Lenea e drogul meu. Lenea e prietena mea. Ne pierdem împreună zile, țigări, stăm pe canapea. Nu vrea să meargă pe munte, să ducă gunoiul, să spele vase, să se ducă după pîine sau după țigări. Sau la sală. Te ia cu somn, ți se face rău, e trafic, e departe. Vrea la mare și, în general, în locuri confortabile unde nu sînt multe de făcut. Ideal ar fi să nu fie nevoie decît să privim cerul, la forma norilor, în orizont, departe, printr-un ochi întredeschis. Pe celălalt îl ferim, să nu ne intre soarele în el.

Lenevie, lenevire, lenevit, trîndăveală, trîndăvie, trîndăvire, trîndăvit. Parazitism, puturoșenie, puturoșie, chiul, indolență, delăsare, nepăsare, indiferență, apatie, pasivitate, lîncezeală, inerție, comoditate. Pierde-vară, fluieră-vînt, taie-paie, leneș, trîndav, puturos, delăsător, nepăsător, indiferent. Inactiv, pasiv, cu mîinile sub cur, cu mîinile în sîn, în șolduri, încrucișate, cu ochii în tavan, reazemă pereți, pierde vremea, pierde-vară, arde gazul, taie frunze la cîini, freacă menta, caută peri în palmă, tîrîie-bășini.

Nimeni, în nici o cultură, nu apreciază lenea. Încă din copilărie ne sînt scrijelite în conștiință cuvintele astea.

Povestea unui om atît de leneș încît i a fost lehamite să-și înmoaie posmagii. Neînmuiați nu-i plăceau, whatever, nu se specifică. Cert e că a fost spînzurat pentru asta. A plătit binișor pentru lenea lui. „După ce că e leneș, mai vrea și posmagii înmuiați. Asta chiar e prea de tot, hai să-l spînzurăm! Cu Dumnezeu înainte!“ Cam asta e politica societății față de lene și leneși.

Se zice că sufletului trîndav îi va fi foame. Dar e în firea oamenilor să nu te lase să mori de foame. Vin și te îndoapă cu mîncare și apoi îți țin morală. Și iar te n­doapă, și iar morală. Și tot așa, pînă te spînzură.

Cel mai mare dușman al lenei este ambiția. Să vrei mai mult de la viață e incompatibil cu lenea. Vezi lucruri, îți dorești chestii, speri la o viață mai bună. Texte motivaționale, așezate pe fundaluri cu apusuri de soare, care zic că viața e un dar. Sfaturi înțelepte de la Gandhi. De la bunică-mea. E un blestem să fii dăruit cu ambiție și deșteptăciune. Ai sentimentul că puteai să faci mai mult, că nu profiți la maximum de timp, de viață. Trebuie să faci tot ce poți, să ajungi cît de departe poți. O mai fi mult pînă acolo? Unii nu se simt niciodată suficient de departe. Să te simți ambițios pe interior și leneș pe exterior, asta e o treabă infernală. O bătălie care nu se sfîrșește bine și nu se termină niciodată. Ce nu faci pe exterior te macină pe interior. „Merge și aşa.“ E linia de mijloc între a sintetiza, a obține maximul de eficienţă cu minimul de efort, a căuta căi mai facile și lenea pură.

Nu mi s-a întîmplat niciodată, odată ce am ales să fac un lucru și l-am realizat, să-mi pară rău că l am făcut. Cel mai mult îmi displace la lene faptul că distruge lucruri ce-ar fi putut fi făcute. Rămîi cu sentimentul c-ar fi putut fi, dar n-a fost. De aceea îmi și doresc să nu mai fiu leneș. Să nu mai dau snooze de opt ori. Să mă ridic din pat și să nu mă mai întîlnesc cu lenea în drum spre duș, spre muncă, la muncă. Sîmbăta, duminica, acum, mîine, poimîine, zi de zi.

Într-o zi, lenea o să mă omoare. O să-mi ia zilele, în timp ce eu o să mă uit la ea cu lene. Și cu scîrbă.

În dimineața următoare te trezești la 6,30. Te îmbraci frumos, te duci la muncă. Te apuci să lucrezi, termini lucruri. Lucrurile merg mai departe, te trag cumva după ele. Mai bei o cafea, îți mai vine o idee. Harder, better, faster, stronger! Mîine trebuie să fie gata nu știu ce proiect. Muncești, n-ai ce să faci. Lenea stă și ea pe un scăunel, mănîncă un sandviș. E cam părăsită, n-ai timp de ea. O mai iei seara, ca pe un copil lăsat la after school. „Ia o bere.“ „Cheers!“ 

Matei Badea este arhitect.