Fericirea virtuală și mașina de produs trăiri
În cărțile de filosofie, digresiunile sînt destul de obișnuite. Puține sînt însă la fel de cunoscute și provocatoare precum cea din Anarhie, stat și utopie, cartea de căpătîi a lui Robert Nozick, unul dintre cei mai influenți gînditori ai secolului trecut. În mijlocul unei discuții despre statul minimal și drepturi individuale, el deschide o paranteză despre drepturile animalelor, în interiorul căreia mai deschide o altă paranteză care pare de-a dreptul întîmplătoare într-o carte de filosofie politică: v-ați trăi viața conectați la o mașină de produs trăiri? – ne întreabă filosoful american.
Alături de alte scenarii faimoase (poate celebra dilemă a macazului vă spune ceva), mașina de produs trăiri a lui Nozick este un experiment mental, adică un scenariu ipotetic care joacă rolul de unealtă utilă în investigația filosofică menită, printre altele, să testeze intuițiile noastre privitoare la probleme de ordin filosofic. În cazul de față, ținta filosofului nostru era una cît se poate de dificilă: hedonismul, adică teoria extrem de plauzibilă pentru foarte mulți dintre noi (filosofi și filosoafe ori oameni obișnuiți deopotrivă) conform căreia ce ne motivează în viață este căutarea plăcerii și evitarea durerii, plăcerea fiind, de asemenea, cheia înțelegerii fericirii.
Să ne imaginăm, ne propunea Nozick în anul 1974, că oameni de știință ai viitorului ar crea o mașină care ar putea produce orice trăire v-ați dori. În timp ce corpul vostru ar pluti într-o cuvă umplută cu un lichid bizar, creierele v-ar fi conectate la o asemenea mașinărie complexă printr-un set de electrozi și stimulate de niște neurospihologi să vă facă să credeți că sînteți în orice scenariu v-ați dori și că ați avea acces la orice senzație conceptibilă. V-ați dori să trăiți în fiecare zi senzația pe care a trăit-o Napoleon după bătălia de la Austerliz? Sentimentul plăcut pe care îl aveți atunci cînd faceți dragoste cu persoana iubită? O senzație de plăcere perpetuă cauzată de consumul neîncetat de ciocolată și vin roșu? Toate acestea ar fi disponibile și, ca urmare a conectării la mașina de produs trăiri, ar fi percepute de creierele voastre ca fiind autentice. Cît timp sînteți conectați la mașina de produs trăiri veți fi imuni la stimulii realității exterioare și veți avea impresia, într-un mod genuin, că tot ce se petrece în jurul vostru are loc aievea. Ați fi, cu alte cuvinte, imersați total într-o realitate artificială la care mașinăria vă facilitează accesul, însă plăcerea pe care ați deriva-o din conectare ar fi una pe care creierul vostru ar considera-o autentică.
V-ați trăi toată viața conectați la un asemenea aparat? – vă întreabă Nozick. V-ați preprograma toate experiențele de viață (și le-ați face pe toate plăcute), fie apelînd la imaginația voastră (din nou, orice ar fi posibil), fie la o bibliotecă de experiențe pe care v-ar pune-o la dispoziție acei oameni de știință ai viitorului?
Dacă acum 50 de ani un asemenea experiment mental părea mai degrabă mai potrivit pentru un scenariu de film (ulterior, filme precum The Matrix ori Inception chiar și-au găsit o sursă de inspirație în acesta), în prezent pare din ce în ce mai aproape de realitate, fără a necesita un efort herculean al imaginației noastre. Imersiunea într-o altă realitate în care ne conectăm pentru plăcere este un adevărat Sfînt Graal pentru industriile care vînd povești, și nicăieri dorința de a crea o asemenea mașină nu se vede mai bine decît în tehnologia care face posibilă Realitatea Virtuală. Dublate de simulatoare haptice, căștile de VR precum Oculus Rift fac teleprezența (senzația că sîntem prezenți într-un cu totul alt loc decît sîntem în realitate) tangibilă, iar industria jocurilor video sau a cinematografiei încearcă să profite de pe urma posibilității de a ne oferi șansa de a avea acces la orice senzație ne dorim.
Dacă mașina de produs trăiri nu mai pare o simplă ficțiune, atunci a răspunde provocării pe care ne-a ridicat-o Nozick devine o sarcină poate chiar mai importantă. În măsura în care plăcerea mediată digital și percepută ca fiind autentică poate fi la doar un click distanță, de ce să nu ne trăim viețile astfel? Nu este o viață în care avem acces la plăcere și evităm orice durere o viață fericită, așa cum ne spun hedoniștii?
Pentru Nozick, trei sînt motivele în virtutea cărora majoritatea dintre noi am refuza să ne trăim astfel viețile. În primul rînd, nu vrem doar să avem anumite senzații, ci și să facem anumite acțiuni care fac posibile respectivele senzații. Există, cu alte cuvinte, o valoare intrinsecă în acțiunile pe care le întreprindem, nu doar în rezultatul acestora, oricît de dezirabilă ar fi plăcerea la care am avea acces. În al doilea rînd – și poate chiar mai important în opinia mea –, a fi conectați la o mașină de produs trăiri nu spune nimic despre cine sau ce sîntem. Trăindu-ne viața în felul acesta nu am fi nimic altceva decît niște obiecte nederminate care plutesc într-o cuvă ori care stau pe canapea conectate la o cască de VR. Chiar dacă am putea avea senzația că sîntem niște oameni generoși ori curajoși în mod autentic, nimeni nu ar putea să judece caracterul astfel deoarece, de fapt, noi nu facem nimic. De aceea, spunea Nozick, „conectarea la o maşină este un gen de sinucidere”. Nu în ultimul rînd, conectați la o realitate virtuală mediată de tehnologie, ne mărginim la o realitate artificială, creată doar de mîna omului, fără a avea, de fapt, nici un soi de legătură reală cu lumea (oricît de mult o asemenea legătură ar putea fi simulată).
Desigur că o realitate artificială în care ne conectăm din plăcere ori pentru a ne antrena anumite aptitudini are beneficiile ei. Însă în lumina posibilităților create de escapismul digital al Realității Virtuale, argumentele aduse în discuție de Nozick ne sugerează că ar trebui să medităm asupra următorului aspect: putem fi cu adevărat fericiți dacă ducem o viață plină de plăcere, însă respectiva viață nu înseamnă nimic în lume ori pentru ceilalți?
Radu Uszkai este asistent universitar în cadrul Departamentului de Filosofie și Științe Socioumane al ASE București și cercetător în cadrul Centrului de Cercetare în Etică Aplicată.