„Felul în care fotograful vede și povestește”

23 iunie 2011   Tema săptămînii

Care e cea dintîi amintire legată de o fotografie? 

Eram în primii ani de liceu cînd mi-a căzut în mîini un album cu fotografii de familie şi m-am văzut pe mine la trei ani: eram simpatic şi zîmbeam frumos lîngă nişte lebede metalice, undeva, pe litoral. 

Dar prima emoţie în faţa unei fotografii/ imagini? Vă mai amintiţi ce era? 

Cînd am început să cochetez cu hobby-ul acesta, am primit – nu mai ştiu de unde – albumul Family of Man care m-a lovit/marcat şi a fost, pentru mine, prima revelaţie a faptului că există şi alte imagini în afara celor de pe vederi sau din fotografiile de familie sau de la nunţi.  

Ce vă mai emoţionează azi la o imagine? 

Mă emoţionează sinceritatea fotografiilor, în primul rînd. Şi faptul că o imagine îţi spune – dacă ai ochiul şi mintea cît de cît antrenate pentru asta – foarte multe lucruri despre fotograf. Îmi place să mă uit la imagini şi să încerc să ghicesc ce-a gîndit fotograful cînd a făcut-o. Mă mai emoţionează fotografiile în care se vede că fotograful şi-a pus sufletul pe masă şi intimitatea transmisă de acele imagini.  

Cît de greu e să mai găseşti ceva care să te mişte cu adevărat într-o imagine, în epoca aceasta a democratizării absolute, cînd toată lumea face poze, Internetul ne bombardează cu tone de imagini etc.?  

Din punctul meu de vedere, cred că ne vor mişca imaginile de care spuneam mai înainte. Democratizarea aceasta a scos meşteşugul din ecuaţie. E foarte simplu ca meşteşugar să realizezi o fotografie corectă; tot ce trebuie să faci este să ai răbdare să citeşti manualul de utilizare. Ce ne va emoţiona în viitor nu va mai fi imaginea în sine, ci felul în care fotograful vede şi povesteşte.  

Este o soluţie a regăsirii emoţiei pierdute – pentru un fotograf – să se întoarcă la film? 

Ştiu o grămadă de fotografi buni şi tineri care nu au tras niciodată pe film. Eu îl mai folosesc uneori, dar nu pentru emoţii, ci pentru că mi-e dor să armez manual, să încarc filmul şi să ştiu că am doar 36 de declanşări în aparat. Estetica filmului nu e pierdută, poate fi reprodusă de mii şi mii de programe pe calculator care simulează orice. S-au luat premii importante de fotojurnalism cu fotografii făcute cu un iPhone şi apoi prelucrate cu un soft care imita polaroidul, de exemplu. Estetică sau emoţie? 

Cum resimţiţi presiunea tehnologiei în domeniul fotografiei?

Presiunea tehnologiei a apărut odată cu mutarea camerei obscure în computer, adică tot procesul pe care îl implica developarea înainte de apariţia aparatelor digitale: scanare, prelucrare. Odată cu aparatele digitale, petrec mai mult timp pe calculator decît cu aparatul în mînă. Învăţ continuu programe, noi modele de camere, update-uri de firmware, imprimante – cred că domeniile pe care trebuie să le stăpînească azi un fotograf depăşesc graniţa fotografiei. Imaginea simplă nu mai e suficientă, se cer proiecte multimedia care necesită abilităţi de regizor, director de imagine, sunetist şi monteur. Dacă stau să număr, ştiu să lucrez cu vreo trei-patru programe foto, cu vreo două de montaj de film, cu unul de printat imagini, pot să folosesc aparatul pentru fotografiat şi filmat, pot să înregistrez sunet. Înainte aveam un aparat, o pungă cu filme şi un exponometru. Da, cred că se poate spune că simt o oarecare presiune.  

Dacă ar fi să vă gîndiţi la fotografia perfectă şi s-o descrieţi în procente, cum ar arăta ea? Emoţie, execuţie tehnică, hazard etc.? 

Execuţia tehnică aproape că iese din discuţie la ora actuală. Nu poţi să greşeşti. Mai rămîne doar interpretarea a ceea ce vezi. Legat de hazard, cred că din cauza asta există nostalgici ai filmului. Te poţi întreba încă înainte de developare „oare cum a ieşit o poză?“. Pe digital, întrebarea asta nu mai există sau poţi afla răspunsul imediat uitîndu-te pe display. Hazardul e bun în imagine. Aduce acel plus care poate să îţi scoată fotografia din mulţime. Dar hazardul acesta de care vorbesc trebuie provocat. Adică trebuie să munceşti cu aparatul în mînă. Altfel nu îl prinzi. Matematic, aş zice aşa: o fotografie bună are 70% tehnică, 25% sinceritate, implicare, dăruire şi 5% hazard. Prin comparaţie, cred că o vedere comercială cu Delta sau cu Ateneul are 90% tehnică şi doar 10% sinceritate, implicare, dăruire.

a consemnat Ana Maria SANDU

Mai multe