Fea şi Facebook - povestea unui căţel pierdut şi regăsit

2 mai 2012   Tema săptămînii

O cheamă Fea, are trei ani şi 42 de kilograme. Este frumoasă, foarte prietenoasă, lipicioasă chiar. Uneori are privirea unui copil care nu ştie ce să creadă despre ceea ce vede, iar alteori se face că nu aude. În special cînd ceea ce îi spun nu-i convine. De cîteva luni a dobîndit şi o prietenă, Tina, pe care a acceptat-o pe deplin, permiţîndu-i să mănînce din acelaşi castron.

În urmă cu două-trei săptămîni a plecat de-acasă, pare-se, să-şi caute jumătatea. Mi-am dat seama abia spre seară. Vecina de vizavi a văzut-o pe stradă. Dintr-un motiv care-mi scapă, nu a luat-o de zgardă să o aducă în curte. Primul drum l-am făcut la un cabinet veterinar din apropiere ca să cumpăr o lesă. Doctorul mă întreabă: „Ce fel de lesă căutaţi?“. „Pentru un ciobănesc carpatin care a dispărut de acasă“, soseşte răspunsul meu, deşi habar nu aveam ce fel de lesă caut. Seria întrebărilor a continuat: „E fetiţă, are zgardă roşie?“, „Da, da“. Tocmai ce trecuse pe acolo un domn care găsise un cîine ce părea să fie Fea. Nu lăsase nici un număr de telefon. Las eu numărul şi îl iau pe al medicului. Primesc indicii în ce zonă să-i caut. Orbecăi cu maşina, cu avaria pusă, pe străduţe întunecate, încercînd să ţin sub observaţie simultan ambele trotuare. Nimic. A doua zi dis-de-dimineaţă eram în parc la intrarea principală, cu gîndul că va veni cu ea acolo. După o lungă plimbare şi scrutarea oricărui bărbat cu patruped alături, las numărul de telefon gardienilor, după ce îi pun în temă cu ce caut. Merg din nou la cabinetul veterinar. Aflu că domnul pe care îl caut este prezentator într-o televiziune, dar nimeni nu poate spune ce fel de emisiune face. Dau de ştire unei prietene care lucrează în televiziunea respectivă, o rog să afle cine stă în cartier. Nici un rezultat. Se pare că acesta a mai fost la un alt cabinet din apropiere. Dau fuga şi acolo, doar-doar... Nici aici nu lăsase date de contact, mai mult – ar fi spus că, dacă nu-i găseşte stăpînul, o lasă în parc. Gonesc spre casă, o iau pe Tina şi plec cu ea în parc cu ideea că au ei, cîinii, instincte bune. Tina m-a plimbat haotic prin toate tufişurile, pînă cînd am obosit şi am renunţat. Între timp am mai vorbit la telefon cu prietena din televiziune, încercînd să-i spun ce nu ştiam. Cum arată omul pe care-l caut. Percepţia e subiectivă: la un cabinet mi se vorbise despre un bărbat în jur de 30 de ani, grizonant, la celălalt – tot grizonant era, dar avea în jur de 40-45 de ani şi, în plus, barbă. 

Zăpăcită de umblat prin parc, implic şi copiii în acţiune. Fiul cel mare face un poster cu Fea şi numărul de telefon, iar cel mic porneşte prin cartier să-l lipească în diferite puncte strategice. Tot cel mare primeşte sarcina să caute pe Facebook, fiindcă omul promisese că o să posteze un anunţ. Pe Facebook au mai căutat şi alţi prieteni mai orientaţi în spaţiul virtual decît mine. După 24 de ore, nici unul nu găsise nimic. Seara, dau o nouă tură pe la cabinetele veterinare şi aflu, în sfîrşit, că cel pe care-l caut face o emisiune de divertisment. Nici această informaţie nu m-a dus prea departe. 

La runda de dimineaţă pe la aceleaşi cabinete sînt îndemnată să o caut pe doamna D. N., care are o căţeluşă şchioapă, Saşa. Dînsa l-a îndrumat pe misteriosul domn la cabinet. S-ar putea să-l cunoască. Unde să o caut? În parc sau, mai bine, la dînsa acasă. Unde stă? Dincolo de Mega Image, la unul dintre blocurile acelea... Posibil la etajul V. Nu sînt foarte entuziastă să pornesc brambura după doamna în cauză, dar într-un moment de claritate îmi amintesc că o doamnă cu acelaşi prenume stătea în casa în care locuiesc şi ştiu că acum stă într-unul dintre blocurile acelea... Sun agentul imobiliar, aflu numărul de telefon, o sun şi… nu este ea. Dar povestesc întîmplarea. După o discuţie ce apucase în mai multe direcţii, aud – „Stai, ştiu cine e, dar nu ştiu unde locuieşte, pe aici pe undeva, dar mîine dimineaţă merg în piaţă şi vorbesc cu A. care vinde legume şi poate ştie; de cunoscut, sigur o cunoaşte“. Mulţumesc, fără prea multă speranţă totuşi. Mai fac o tură pe jos prin cartier, mă uit prin curţile oamenilor. Ajung acasă şi, cum nu aveam stare, îmi fac cont pe Facebook, dar nu trec de primul click: Caută-ţi prietenii. Mă enervez, îl dau naibii de spaţiu virtual şi încerc să-mi văd de treabă. După-amiază reuşesc să mă urnesc la cumpărături pentru Paşti, să nu mănînce ai mei doar salată după Înviere. 

Şi... îmi sună telefonul. O domnişoară mă întreabă „Aveţi cîine?“, „Am“. „L-aţi pierdut?“, „Da“. „L-aţi găsit?“, „Nu“. A văzut posterul lipit pe stradă, a găsit apoi un anunţ pe Facebook, a făcut legătura între ele, i-a trimis omului mesaj cu numărul meu de telefon. Îmi spune numele lui, faptul că a găsit anunţul pe un site al unei asociaţii de protecţia animalelor care-l preluase de pe pagina acestuia. Îi mulţumesc. Închid. Uit pentru ce am plecat la piaţă. Îmi sun prietena, îi spun numele omului, intră şi ea pe Facebook, şi spune – „Nu lucrează la noi, e actor“. Mă reculeg, cumpăr ce-am de cumpărat. Mă grăbesc spre casă. Search pe Google. Sun o altă prietenă, o rog să-mi dea numărul de telefon al unei cunoştinţe, regizor... Îl sun... Nu-l cunoaşte, dar se interesează. În următoarele cinci minute îmi spune că l-a găsit, îmi dă numărul de telefon şi mă anunţă că Fea nu mai este în Bucureşti. Surpriză, emoţii. Vorbesc cu domnul respectiv şi acesta mă anunţă că a dus-o într-un sat între Bucureşti şi Constanţa. Nu avea unde să o ţină. Dar s-a ataşat de ea, e atît de frumoasă şi grozavă! Îmi dă indicaţii cum să ajung în satul cu pricina şi numărul de telefon al celui unde se află. Mai dau un telefon şi, spre bucuria mea, aud că cel ce o găzduise s-ar putea să facă a două zi un drum la Bucureşti fiindcă i s-a stricat maşina de tuns iarbă. Ceea ce s-a şi întîmplat. A doua zi a adus-o acasă.

The end

Miruna Ţecheră este psihoterapeut. 

Mai multe