Făt-Frumos era prost?

23 martie 2021   Tema săptămînii

Prostia e prezentă în diferite forme în mitologia populară românească, începînd chiar cu miturile cosmogonice în care dracul, ambițios din fire, însă nu prea deștept, se ia de multe ori la întrecere cu Dumnezeu, însă nu reușește să cîștige. În principiu, dracul e invidios pe creațiile lui Dumnezeu, se apucă să „creeze” și el, însă tot ce face îi iese prost. De pildă, se apucă să facă o casă, însă nu-i face uși sau ferestre, așa că trebuie să intre în ea pe horn, încearcă să-l atragă pe om în casa lui, însă omului nu-i place, așa că, înciudat, dracul îi dă casa lui Dumnezeu. Acesta îi face uși și ferestre, casa devine astfel un loc plăcut, iar dracul mai că nu crapă de ciudă. Se spune că, la început, Pămîntul a fost neted, iar dracul a fost cel care a făcut munții cei înalți ca să ajungă în cer, la Dumnezeu, și să-L dea jos de pe tronul lui de aur, însă n-a reușit. „Văgăunile tot dracul le-a făcut, căci văzînd că altfel nu-l poate doborî pe Dumnezeu, s-a gîndit, în mintea lui proastă, să scormonească Pămîntul pînă s-a nărui și așa s-ar distruge și creațiile lui Dumnezeu” (Marcel Olinescu – Mitologie românească). Apoi, dracul, invidios că Dumnezeu l-a făcut pe om, a încercat să-și facă și el omul său, însă i-a ieșit o maimuță și așa au apărut maimuțele pe lume. Tot dracul cel nepriceput a zămislit jumătățile de om, doar ca să încurce lumea și să demonstreze că e în stare de ceva. Aceștia erau niște pocitanii, proști de dădeau în gropi și nu erau buni la nici o treabă, aveau cîte șapte mîini și șapte picioare, însă nu știau să le folosească, mai mult se încurcau cu ele și alergau de colo-colo, călare pe niște iepuri șchiopi. Neamul lor s-a stins repede. Deși țăranii români se temeau de draci și îi credeau oarecum isteți sau mai degrabă șmecheri – am zice noi astăzi –, totuși ajunseseră la concluzia că erau ușor de păcălit, un bun exemplu în acest sens e basmul cu Dănilă Prepeleac. Se pare că femeile îi păcăleau cel mai ușor, nu degeaba se spune că femeia e dracul gol. Însă și mai deștepte decît femeile, în general, în relația cu dracii cei proști erau babele, în mod special, există nenumărate povești cu draci păcăliți de babe, așa că se spune din nou că „babele sînt mai draci decît dracii”.

Nici primii oameni pe care i-a făcut Dumnezeu se pare că nu au ieșit prea deștepți. Aceștia se numeau Blajini sau Rohmani și „sînt niște oameni ca noi, românii, dar îs mai mici la făptură și la stat și puțintei la minte, ca și copiii”. Nici la a doua încercare a lui Dumnezeu, oamenii nu au ieșit cum trebuie, au ieșit prea mari și așa au apărut pe lume urieșii. Urieșii nu doar că erau proști, dar mai erau și răi și făceau numai blestemății, așa că Dumnezeu a dat un potop care i-a nimicit pe toți. Oamenii deștepți și pricepuți la toate care trăiesc astăzi pe Pămînt au ieșit abia din a treia încercare, însă și această deșteptăciune e relativă, dacă ne gîndim că la început au fost Adam și Eva (prezenți și ei în miturile creaționiste din mitologia populară românească), și se știe ce s-a întîmplat mai departe.

Și în basmele populare românești întîlnim nemumărate exemple de prostie și nepricepere. Făt-Frumos, eroul arhetipal, „întrupează frumusețea trupească, frumusețea sufletească și vitejia fără seamăn” (Marcel Olinescu), însă nu se spune nimic despre vreo istețime ieșită din comun. De altfel, observăm că el aproape niciodată nu se descurcă de unul singur în misiunile sale și are mereu nevoie de ajutoare și de „consilieri”, dintre care cel mai important e Calul năzdrăvan. Cam din toate basmele reiese că IQ-ul calului e ceva mai mare decît cel al eroului – vorbește cu grai omenesc, îl sfătuiește în diferite situații, în plus are în dotare, în urechea dreaptă, diferite obiecte magice (gresie, pieptene etc.) care îi salvează pielea eroului. Făt-Frumos se mai bazează și pe ajutor din partea reginei albinelor sau a reginei furnicilor, de multe ori greșește drumul sau se rătăcește pe la răscruci unde îi ațin calea diferite zîne deghizate în babe (s-a reținut că babele sînt deștepte, da?) care îi arată calea cea bună, uneori destul de criptic: „Dacă o iei la dreapta te vei căi, dacă o iei la stînga tot te vei căi!”. În plus, la întoarcerea din misiune, Făt-Frumos se lasă de multe ori păcălit de falsul erou, adoarme în locuri nepotrivite și i se fură paloșul (vezi Greuceanu, în paloș stătea toată puterea sa, nu într-o minte ascuțită) sau limbile tăiate ale balaurului din traistă și atunci nu mai poate să-i demonstreze împăratului (roșu sau verde) că el este cel care a îndeplinit misiunea (și tot calul îl scoate și din acest impas). Însă mai prost decît Făt Frumos e zmeul care, deși e mare, e cam nătîng și se lasă ușor păcălit de oameni, e stereotip – fură aceleași domnițe, mănîncă cît șapte și adorme cu capul pe masă, își aruncă mereu de departe buzduganul cînd se întoarce acasă pentru a-și anunța prezența, așa că eroul are timp berechet să se pregătească de bătaie, luptă fără nici o strategie, are doar trei tactici mari și late – „în buzgduane să ne lovim, în săbii să ne tăiem, ori în luptă dreaptă să ne luptăm?”, nu-i de mirare că Făt-Frumos îl bagă în pămînt pînă la gît și îi taie capul. Cea care dă cu adevărat dovadă de istețime, în încercările ei inventive și pline de șiretlicuri de a-și răzbuna fiul și onoarea familiei, este Muma zmeului... să nu uităm, însă, că e femeie și mai e și babă pe deasupra!

Mai multe