Faruk

E turc de la Istanbul, un turc frumos, e adevărat, probabil că ar fi făcut furori într-o telenovelă: păr „pana corbului“, ca în baladă, ochi negri, mustăcioară, o transpiraţie „virilă“ pe la tîmple. Cămaşă albă, scrobită. „Bunicul frizer, tata frizer, io frizer!“, ne explică el simplu opţiunea pentru această meserie, apoi le dă indicaţii angajatelor sale, două româncuţe durdulii, dar probabil plăcute privirii (depinde de gusturi), să ne aducă ceaiul. Ne aşezăm pe scaunele îmbrăcate într-o imitaţie de piele, vine şi ceaiul, roşiatic, în pahare mici, ne serveşte cu cîte o ţigară. La televizor, un post turcesc, o emisiune etno, dans tradiţional pe malul Bosforului. Pentru moment uiţi că te afli în Rahova, că la zece metri trece tramvaiul-conservă plin de şuţi, că frizeria, din exterior, arată ca o „bombă“, tencuiala cade, firma abia dacă se vede, dar adevăraţii „cunoscători“ ştiu locul.

„Cîntam ceva?“ Îşi aduce instrumentul, o bahlama, îl cuplează la staţia de amplificare. Începe să cînte, cu ochii închişi, ceva trist, „de suflet“. Angajatele se opresc din tuns clienţi, stau şi ascultă cu oareşce admiraţie, au venit şi cei doi copii ai turcului de la kebab, de vizavi. E spectacol. „Eu învaţam cîntam cînd eram mic… cum se spune? Amator. Pentru mine cîntam, pentru clienţi cîntam!“ Ne place, mai „zice“ una, apoi ne explică cum e cu clienţii: „Dimineaţa, cînd vine la frizerie, e supărare mare! Certam nevastă, la politică, la fotbal şi vedem aşa supărat! Io zicem: stai jos liniştit, bea un ceai, cafea, povesteam, cîntam ceva… şi abia după aia treci la tuns! După tuns, uitam în oglindă, frumos s-a făcut şi atuncea rîde şi e fericire!“

„Filozofia“ lui pare simplă şi uşor de aplicat; ar putea să o probeze, la o scală mai mică, desigur, şi vînzătoarele de la mezeluri-brînzeturi, funcţionarii de la Primărie etc. Interesant este faptul că, la frizeria lui Faruk, tarifele nu sînt fixe, ci diferă în funcţie de client. Pentru Faruk, toţi banii înseamnă, mai mult sau mai puţin, „bacşiş“. Dacă „îi place de mutra ta“, eşti receptiv la muzică şi „supărarea“ ta matinală îl impresio­nează, te tunde aproape gratis. Dacă „fericirea“ de final e prea evidentă, probabil că îţi cere mai mulţi bani. De altfel, majoritatea clienţilor lui Faruk fac parte din „comunitate“, iar frizeria e un loc de întîlnire şi de discuţii, aşa cum era pe timpuri cea a tatălui său, de la Istanbul.

De ce a venit în România? „Pentru că viaţa aici e… cum ziceam? Dulce. Dacă mergi la Germania, Franţa, UE… acolo multă muncă, stres mare… acolo oamenii nu stau povestim, cîntam, nu e timp! Aicea timp destul, ca la Turcia… lene! Mai cîntam una?“