Familia lărgită şi aranjamente alternative
Ideologia noilor forme de familie consideră că adulţii trebuie să trăiască pentru ei înşişi, nu doar pentru copiii şi neamurile lor. Discursul privind formele alternative de familie a fost la început entuziast, estimînd optimist şansele lor de adaptare şi funcţionare în societatea contemporană. Supraîncărcarea familiei cu responsabilităţi a condus la eşec. Nevoile indivizilor sînt tot mai mult îndeplinite prin alte reţele, mai largi şi mai funcţionale pentru societatea modernă, prin rudenia fictivă.
Schimbarea, instabilitatea, diversitatea devin caracteristici ale vieţii cotidiene. Bauman vorbeşte despre „sindromul turistului” care ar caracteriza viaţa individului în contemporaneitate: acesta are relaţii diversificate, în spaţii sociale, culturale, geografice diverse, în lumea reală sau virtuală; îşi schimbă adesea locul de muncă, rezidenţa, prietenii, partenerul de viaţă, cu detaşarea pe care o simte un călător într-un loc de care nu aparţine.
Aranjamentele de rudenie capătă şi ele un caracter indecis. Întîlnim cupluri tinere, necăsătorite, care locuiesc împreună, dar care împart menajul cu părinţii, într-o alternativă care combină uniunea consensuală cu familia extinsă. Întîlnim mame singure cu copii care locuiesc la părinţii tatălui biologic al copilului (cu care nu sînt căsătorite) dar în lipsa acestuia, pentru că este plecat la muncă în străinătate. Aici aranjamentul familial este mai complex, din punct de vedere legal fiind un nucleu monoparental într-o gospodărie cu mai multe nuclee familiale fără legătură de rudenie, iar de facto fiind tot o familie extinsă.
Migraţia, în afara ţării, pentru muncă este un fenomen care a pus presiune majoră asupra familiei româneşti şi a împins-o către menaje neconvenţionale. Aranjamentele la distanţă, cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate şi copiii crescuţi numai de unul din părinţi sau de către bunici, în absenţa ambilor părinţi, reprezintă situaţii tipice pentru mulţi români. Există cazuri de copii lăsaţi în grija unor rude mai îndepărtate sau chiar în grija vecinilor, într-un soi de rudenie fictivă.
Aceste aranjamente familiale complexe, de tip extins sau de tip fictiv sînt foarte greu de surprins şi adesea scapă politicilor de suport ale statului, deşi sînt forme instabile, cu o vulnerabilitate crescută. Schimbările de la nivelul familiei ar trebui să fie dublate de creşterea responsabilităţii sociale, de o mai mare implicare a autorităţilor, a comunităţii, care să intervină în aceste cazuri de risc.
Familia extinsă contemporană este una a tatonărilor, în care se combină elemente noi, experimentale şi se revalorifică elemente tradiţionale, nostalgice, într-o mişcare oscilatorie de înainte şi înapoi.
Raluca Popescu este dr. în sociologie, conf. univ. la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti şi cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române. A întreprins numeroase studii pe tema familiei româneşti, cel mai recent, chiar pe tema relaţiilor lărgite de familie, fiind capitolul „Familia în viaţa românilor” în cartea Profiluri teritoriale ale calităţii vieţii în România, coord. Ioan Mărginean, Editura Academiei Române, 2013