"F. singur" pe Skype, la Gregory's şi aiurea

15 martie 2006   Tema săptămînii

Singurătatea tinerilor poate fi doar o fiţă... Pe la 00,35 sună Greuceanu pe Skype. N-am ce face şi-i răspund, însă parcă nu mă tentează ca vocea unui puber în căutare de "agaţamente" pe net să se reverse în liniştea nocturnă, oarecum sobră, a camerei, aşa că-l comut pe chat. Dacă nu ştiaţi, Skype e un mijloc de comunicare destul de trendy în ultimul timp. Bate Messanger-ul! Faza e că poţi vorbi ca la telefon, cu ajutorul unei perechi de căşti cu "mic" oriunde în lume, ore în şir şi pe gratis, cu condiţia ca celălalt să fie conectat (şi chiar se aude impecabil). Dacă nu-ţi vine să dai din gură, ai şi opţiune de chat. Ca să nu te caute toţi neaveniţii, trebuie să-ţi faci la mişto "profilul". Adică să nu-ţi treci nume de gagică, par exemple, sau să nu-ţi dai sexul. Altfel, poţi avea surpriza să te sune toţi greucenii care au nimerit întîmplător peste tine. Greuceanu ăsta nu e puber, cum îmi închipuiam. Cică are 28. Şi e în Spania undeva pe lîngă Barcelona, într-o căsuţă (dotată cu cablu de net, desigur) de pe malul mării. Vede chiar şi plaja, pentru mine ireală, la minus 3, de la fereastră. O vede şi pe vecina care tocmai a ieşit din apă, îşi scutură părul lung şi ud şi se înfăşoară într-un prosop cu Mickey. Toate astea mi le spune pe Skype. Şi mai zice că lucrează "undeva, în construcţii" şi că îi e oarecum dor de casă (satul său natal din Dolj). Că e "f. singur" acolo! N-are prieteni, n-are iubită! Dacă sînt "fată sexy şi serioasă", îmi trimite bani ca să vin la el. Pe bune! Dar pls. foto. Ei bine nu, foto nu-i trimit! Îl duc cu vorba, mă prefac că o caut pe foto prin computer. Între timp îmi trimite el vreo trei: prima în şort şi cu muşchi pe plajă, un oltean la Mediterană, a doua sprijinit de o maşină cam hîrbuită, dar a lui, a treia într-un soi de downtown de parcă n-ar fi în Spania, cu o clădire de birouri în spate. "Aicea am lucrat eu o lună" - specifică. Şi din nou: pls. foto! Mă deconectez. Prietena mea wifylove (nume de utilizator de Skype), doctor rezident, şi-a găsit noul iubit pe net. Mi-a povestit cum tocmai se despărţise de "ex" şi era doar ea singură cu căţelul şi deprimată rău de tot. Într-o seară a accesat un site obscur de tipul "aratosu.ro" (nu mai ţin exact minte numele) unde era un "top bărbaţi" cu poze şi adrese de e-mail. A urmat timp de o săptămînă tatonarea: asl (age, sex, location) pls. (please), foto pls., apoi întîlnirea care i-a cuplat definitv. Wifylove zice că "aratosu'" e bărbatul vieţii ei, doar că este "cam prea frumuşel" şi îi e nu ştiu cum să meargă cu el la piscină, ea care "nu are suficienţi sîni şi e plină de celulită". Îi zic că exagerează. Ultima oară cînd m-am simţit singură rău de tot a fost cînd am intrat într-un Gregory's pe la ora prînzului. Singură, fără o motivaţie clară, pentru că prietenul meu începuse să lucreze paişpe ore pe zi şi ne mai vedeam fix un sfert de oră dimineaţa şi vreo jumătate seara (noaptea în somn nu se pune!). Adică programul său de "om al muncii" îşi punea amprenta asupra modului meu de viaţă: trebuia să învăţ să fac anumite chestii singură, cum ar fi să mănînc de una singură un sandwich undeva în oraş (în viaţa de cuplu pînă şi mîncatul unui sandwich sau băutul unei cafele se poate transforma periculos de tare într-un ritual!). Mi-am comandat sandwich-ul, l-am plătit şi m-am aşezat cu 24 fun la o masă, pentru a-i citi pe Gorzo şi pe Iaru. Prima jumătate de oră m-am simţit OK, pînă cînd mi s-au lungit urechile de foame, iar în jurul meu, pe la mese, ploua cu sandwich -uri comandate mult după mine. . Apoi mi-am dat seama cu furie că uitaseră de sandwich-ul meu! Şi aşa şi era. Le-am reamintit şi m-au privit foarte-foarte chiorîş, mi-au cerut bonul, era gata să renunţ etc. Apoi am privit la mesele din jur şi am observat că peste tot unde se înfulecau sandwich-uri erau cîte doi, cîte trei, cîte patru. Iar unde se ciugulea discret erau cupluşoarele cu ritualurile binecunoscute mie. Aşadar, o femeie singură şi înfometată la Gregory's e o cantitate neglijabilă şi absolut inutilă la o masă, pentru că sandwich-ul comandat de ea nu are nici o importanţă pentru angajaţi, care de obicei zîmbesc amabil. O femeie singură la o masă nu face parte din politica firmei! Brusc m-am simţit într-adevăr foarte singură şi chiar mi-a venit să plîng pe moaca lui Gorzo, pe care nu-l terminasem de citit. Dup'aia mi-am dat seama că s-ar putea să fi fost doar o proastă dispoziţie de moment. ...iar cea a bătrînilor este o certitudine! De multe ori mi-am imaginat un scenariu absurd. Am încercat să-mi închipui cum s-ar schimba viaţa bătrînilor din blocul meu de garsoniere dacă ar avea abonament la Internet şi ar şti să-l utilizeze. Gîndiţi-vă la o invazie de pensionari pe chat-uri: 72, single female, cartierul Colentina, bl. 21, sc. A. Pasiuni: mileurile şi lectura. Politica şi jocul de table. Sau pur şi simplu: educaţia nepoţilor! "Vrei să ne întîlnim în parc la IOR, aleea principală, a treia bancă (semne particulare: bască, baston, ultimul număr din Dosarele istoriei)", "Dacă plouă, pls. cofetăria din colţ de la Doamna Ghica, lîngă second-hand!". Poate că astfel ar deveni mai puţin meschini, mai puţin cîrcotaşi, n-ar mai trage cu ochiul pe vizor la cine vine în vizită la dom'şoara de la trei, n-ar mai ciocăni în ţevi şi nu s-ar mai uita pînă la epuizare şi cu sonorul la maxim la emisiunea Din dragoste de vuieşte blocul de "All you need is love!" în varianta Mircea Radu. Din păcate, un astfel de scenariu este utopic. Dincolo de el, rămîne bătrîna care îşi petrece întreaga zi pe palierul întunecos de la şapte, sprijinită de balustradă, uitîndu-se în jos. Deşi spaţiul este prea mic ca să se arunce, ea rămîne pentru tinerii chat-uişti, forum-işti, deceplus-plus-oişti ai blocului "baba care vrea să se sinucidă". Şi din cînd în cînd, cînd mai trece cîte o vecină de vîrstă apropiată pe lîngă ea, începe să i se tînguie. Că e cumplit să stea o zi întreagă şi nimeni să nu-i adreseze nici o vorbă! Că s-a săturat să vorbească cu televizorul! Că vrea "să vină moartea şi să o ia"! Iar Moartea aceea cu "M" mare a venit într-o bună zi, tiptil. N-a sosit prin cablul de net ca un spam: "Te aşteaptă un mesaj de la un prieten!" sau "Ai primit un megacadou! Accesează!". A venit pur şi simplu pe jos, pentru că nu are adresă de e-mail. Şi s-a zis că madam Pătraşcu "a murit de bătrîneţe, da' şi de la singurătate i s-a tras!". În urma băbuţei s-au aprins nişte lumînări pe palier, au apărut doi tineri care nu o vizitaseră niciodată pînă atunci, şi s-au apucat să renoveze garsoniera. Şi s-o conecteze! Iar dacă tinerii care se iubesc acum ca guguştiucii se vor despărţi într-o zi, se va găsi un Greuceanu care să o sune într-o noapte pe ea, pe Skype, şi un top al "arătoşilor" în care el să-şi posteze foto la bustul gol. Viaţa e mult mai simplă la treizeci de ani, decît ţi-o poţi imagina!

Mai multe