Experiența Hortensia
Biografia romanțată nu seamănă cu nici o altă carte pe care am scris-o pînă acum. Și asta, în primul rînd, pentru că în spatele ei stă o documentare serioasă, fără de care e imposibil să-ți imaginezi că ai putea să reconstitui momentele-cheie din existența unui personaj care a trăit, i s-au întîmplat lucruri, a scris, a iubit, a suferit. Nu există obiectivitate în felul în care pui cap la cap faptele, ci un filtru personal care te ajută să găsești un fir roșu într-un desen complicat pe care ți-ai propus să-l privești de aproape. M-a fascinat dintotdeauna scrisul Hortensiei, sonoritatea numelui ei și faptul că era prima dată cînd conștientizam că în literatura română există și scriitoare, nu doar scriitori. Asta, desigur, pentru că o studiasem la școală și apoi îi citisem cărțile. Pentru o adolescentă pasionată de literatură, întîlnirea cu Concert din muzică de Bach sau cu Drumul ascuns n-avea cum să nu fie memorabilă. Romanele ei nu semănau cu nimic din ce mai citisem pînă atunci. Cu toate astea, n-am ținut minte prea multe lucruri despre viața ei, din liceu sau din facultate. Mi-am dat seama în momentul în care am început să caut informații. O vreme mi s-a părut extrem de nedrept că jurnalul autoarei n-a fost publicat. Aveam senzația că paginile lui m-ar fi ajutat enorm să înțeleg ce gen de personaj era Hortensia Papadat-Bengescu. Apoi mi-am spus că poate e mai bine așa și că am o libertate mai mare în a-mi imagina „romanul vieții” ei.
Corespondența lui Eugen Lovinescu către ea, care acoperă o perioadă de mai bine de douăzeci de ani, m-a emoționat și m-a ajutat enorm. A îmblînzit ambele personaje și a funcționat ca un declanșator pentru povestea de dragoste și admirație care i-a legat pe cei doi și pe care m-a interesat s-o spun în cartea mea.
Dincolo, însă, de partea umană, povestea Hortensiei e una despre scris și literatură. Despre determinarea ei de a nu-și abandona această vocație, în ciuda tuturor piedicilor: o familie numeroasă, cu cinci copii, un soț care n-a susținut-o niciodată în acest demers „literar”. Discreție și forță sînt cele două cuvinte-cheie care o reprezintă cel mai bine pe scriitoare. Felul în care a fost „canonizată” Hortensia Papadat-Bengescu rămîne și el unul atipic. Textele ei au intrat și au ieșit din manuale, gloria i-a fost sub vremi, și spun asta cu gîndul la ultima ei perioadă din viață, care a coincis cu venirea comunismului. Parcă mereu a trebuit să demonstreze că ceea ce scrie e suficient de important și de relevant pentru literatura română.
Cea mai cunoscută scriitoare din literatura noastră modernă e, de fapt, foarte puțin citită. Și, din moment ce nu mai e studiată la școală, șansele de a mai fi descoperită scad considerabil. Dacă aceast roman despre povestea ei de viață îi va face pe unii cititori s-o citească sau s-o recitească, înseamnă că el și eu ne-am atins scopul. Ne apropiem mai degrabă de oameni decît de statui.
Dacă îi întrebi pe copiii de astăzi cum arată un scriitor, îți vor spune că are pălărie, mustață răsucită, baston. Adică îți vor descrie imaginea clișeizată din fotografiile din manuale sau de pe holurile școlilor. Să citești o biografie romanțată despre un scriitor sau un artist, în general, care nu mai este, înseamnă să-l repui în discuție cu sensibilitatea cuiva care trăiește azi.
Poate de asta, unul dintre mesajele care m-au bucurat cel mai mult după apariția cărții l-am primit de la o fată de 16 ani. Maria a văzut cartea în librărie, pe raftul de sus, a luat-o și a citit-o. A doua zi mi-a scris: „Am trăit viața Hortensiei, lucru pe care l-am conștienzat doar cînd am terminat-o și am ridicat ochii și mi-am dat seama că realitatea are alte culori decît cum le percepeam în timpul cititului. De abia aștept să-i fac pe Barbu și pe Topîrceanu pentru Bac și să-mi aduc aminte constant de Hortensia. Și, mai ales, s-o citesc”.
În fond, acest demers de a scrie despre o autoare pe care o admir nu înseamnă altceva decît o punere în practică a ideii că literatura e un organism viu.
Ana Maria Sandu este autoarea biografiei Hortensia Papadat-Bengescu. Străina, Editura Polirom 2021.