Exerciţiul informat al cetăţeniei
Specialistul american în ştiinţe politice, Seymour Martin Lipset, a susţinut teoretic ideea că un acces sporit al cetăţenilor la informaţii sporeşte beneficiile democraţiei. Dacă nu este examinat sau dacă e cercetat - aşa cum se întîmplă adesea - doar dintr-o perspectivă ideologică îngustă, truismul conform căruia în democraţie e necesară o exercitare informată a cetăţeniei, duce la un număr mare de concepţii şi de percepţii greşite. În primul rînd şi cel mai important: oricît de bine ar fi aprovizionat cetăţeanul cu ştiri proaspete, el decide cînd şi pe ce probleme se informează. Şi aşa cum reiese clar dintr-un şir de sondaje efectuate în Statele Unite, cetăţenii optează pentru informaţia despre viaţa lor cotidiană, despre situaţiile neprevăzute, primejdii sau şanse. (Sporeşte în felul acesta democraţia?) Cu alte cuvinte, media, în special cea care practică un jurnalism vigilent, onest şi echilibrat, poate spune cetăţeanului ce să gîndească şi chiar cum să gîndească despre anumite probleme, dar nu-l poate obliga să gîndească şi să acţioneze. Mai important, media nu-i poate convinge pe cetăţeni să se informeze mai bine. Într-o democraţie, cetăţenii trebuie să participe la treburile civice şi politice din propria lor dorinţă, căutînd şi folosind informaţia. Acestea fiind zise, o exercitare bine informată a cetăţeniei nu asigură participarea la o societate democratică şi, în multe situaţii, cetăţeni care nu sînt bine informaţi sînt extrem de participativi. Şi se adaugă la incertitudinile societăţilor democratice faptul că participarea cetăţenească e lăudată ca atare, deşi nu contribuie la rezolvarea problemelor politice sau sociale şi nu astfel se garantează succesul în lupta împotriva instituţiilor nedemocratice. Gata cu truismele. În cele din urmă, nu există un singur răspuns la problema-cheie "care noutăţi şi informaţii sînt şi care nu sînt esenţiale pentru a dezvolta sau menţine democraţia?". Răspunsurile sînt variate şi depind de obicei de cultura, de ideologia definitorii pentru o democraţie sau alta - şi de forma realităţii politice. Cea mai simplificatoare dihotomie, dar totuşi legitimă, este cea între ţările liberale* şi cele i-liberale, descrisă de Fareed Zakaria în cartea sa Viitorul libertăţii: democraţiile i-liberale la noi şi în alte părţi. Thomas Sowell de la Hoover Institution Stanford University, de exemplu, un susţinător al democraţiei liberale, afirmă că numărul de probleme devenite politice dictează cît de informat trebuie să fie cetăţeanul. Se poate argumenta că, prin creşterea numărului de probleme politizate, se sugerează o implicare mai mare a Guvernului în viaţa cotidiană a indivizilor şi, în concluzie, la o definiţie mai puţin liberală a democraţiei. De altfel - aşa cum sublinia profesorul Sowell într-un mail recent - "dacă observăm cît de mult creşte numărul deciziilor politizate, ne dăm seama că informaţia necesară electoratului pare să depăşească semnificativ ceea ce mulţi dintre oameni pot sau vor să obţină". Într-un sens, se poate spune că într-o democraţie foarte politizată, unde un număr sporit de decizii, privind persoanele şi familiile, se iau la nivel guvernamental, cetăţenii vor solicita o informaţie omogenă şi politică. Dimpotrivă, problemele non-politice, a căror rezolvare trebuie decisă de indivizi, grupuri sau diferite instituţii non-guvernamentale, impun necesitatea unui set eterogen de informaţii oferit cetăţenilor. Deci, chestiunea importantă nu este ce informaţii solicită cetăţenii într-o democraţie, ci cum este democraţia dintr-o anume societate şi, în consecinţă, ce trebuie să ştie cetăţenii ca să funcţioneze într-un anume tip de democraţie, ca să o susţină sau să i se opună. A fi un cetăţean informat este o situaţie relativă; implicarea cetăţenilor şi acţiunea nu sînt, dar pot fi - dacă se pune la socoteală şi nivelul de politizare a problemelor - cheia definirii nevoilor lor informaţionale. Rapida expansiune a globalizării sporeşte nevoile informaţionale ale cetăţenilor, cel puţin în ceea ce priveşte deciziile internaţionale luate de guvernele lor, dar şi în ceea ce priveşte natura democraţiei afectate de globalizare. Astăzi, decizii cu relevanţă naţională capătă adesea importanţă internaţională, iar deciziile internaţionale au directe consecinţe naţionale ori locale. În această situaţie, cel puţin în teorie, cetăţenii trebuie să fie bine informaţi în toate problemele asupra cărora guvernele iau decizii în numele lor. Dar în alte privinţe, ştirile şi informaţiile globale au un unghi local şi de aceea e necesar să fie considerate ştiri şi informaţii locale; or, cînd sînt într-adevăr internaţionale sau globale ca importanţă, nu prezintă un mare interes şi nu sînt folositoare cetăţenilor care iau decizii individuale sau familiale. Pe scurt, mai multă informaţie şi un acces mai larg la aria de informaţii, de ştiri şi puncte de vedere, nu sînt panacee democratice. Internetul e tocmai dovada. Conectarea ultrarapidă şi bogăţia de informaţii ar putea permite unor grupuri specializate, guverne, corporaţii şi alte instituţii nu tocmai democratice, să-i manipuleze pe cetăţeni şi să se introducă în sau să distrugă viaţa privată. Or, ar putea deveni un simplu vehicul ajutător pentru distracţie, indiscreţii, schimb de zvonuri şi puncte de vedere neargumentate, îndepărtîndu-i pe cetăţeni de la viaţa civică şi politică. Lăsînd de o parte toate speculaţiile şi pronosticurile, Internetul este încă necunoscut, necunoscute fiind efectele informaţiilor sale asupra abilităţii, puterii şi eficienţei sale în menţinerea, intensificarea şi stabilizarea democraţiei. Şi e la fel de necunoscut modul în care cetăţenii îl vor folosi pînă la urmă. Fără îndoială, lumea democraţiilor este în ascensiune; în afara oricărui dubiu sînt şi tulburările, nesiguranţele şi provocările interne şi externe. E liberală în unele părţi şi i-liberală în altele; aparent sigură în cîteva ţări şi nu tocmai în altele. Aşa că la întrebarea ce înseamnă să fii informat într-o democraţie astăzi poate fi găsit un răspuns după ce vom găsi răspunsul la altă întrebare: ce fel de democraţie îşi doresc cetăţenii, cît de activ implicaţi vor ei să fie, cum şi în ce scop vor ei să fie informaţi, şi care sînt natura, semnificaţia, sursele, cum pot fi verificate informaţiile la îndemîna lor. ___________________ * Liberalismul clasic sau jeffersonian este definit în Statele Unite prin ideologia progresului, a toleranţei, a minţilor deschise, prin respectul pentru proprietatea privată, pentru drepturile individuale, oferind maximum de libertăţi, protecţia libertăţilor civile, în opoziţie cu acele democraţii conservatoare sau de stînga, care ajustează cele mai multe dintre valorile liberale, redefinindu-le în sens colectiv. Peter GROSS Dr. Peter Gross este profesor de comunicaţii internaţionale la University of Oklahoma.