Evreul real
Ştim în continuare prea puţine lucruri sau, mai bine zis, prea puţine lucruri corecte şi complete despre evreii români. Cu „evreul imaginar“ e altă poveste. Şi cum cartea lui Andrei Oişteanu Imaginea evreului în cultura română este una dintre marile cărţi de eseuri scrise la noi în ultima jumătate de secol (reeditată de mai multe ori şi tradusă în cîteva limbi), s-a impus de la sine o conferinţă a autorului cu subiectul „Evreii din România în context european: asemănări și deosebiri“ la Alba Iulia, adică acolo unde a existat una dintre cele mai vechi comunități evreiești (care a primit dreptul de ședere în cetate și de organizare în vremea principelui Gabriel Bethlen).
În seara de 27 august, pe terasa Cafenelei cu dileme de la Poarta a III-a a Cetăţii, Andrei Oișteanu a făcut o sinteză despre istoria comunităților evreiești din România, pornind de la faptul că evreii români au fost ultimii din Europa care au primit cetăţenia statului unde locuiau, munceau şi trăiau. Constituţia din 1866 le-a refuzat emanciparea şi abia în 1878 s-au produs primele încetăţeniri, şi acelea făcute individual, nu in corpore, astfel că doar 500 de evrei (adică 1% din întreaga populaţie) au obţinut cetăţenia română, restul rămînînd în continuare neprotejaţi de lege. Această situaţie a condus la eforturi culturale de recunoaştere şi impunere a identităţii. Andrei Oișteanu a amintit faptul că, în 1866, Abraham Goldfaden a înfiinţat la Iaşi primul teatru în limba idiş din lume şi, de asemenea, faptul că în 1881, la Focşani, s-a ţinut primul Congres sionist european.
În chestiunea Holocaustului românesc, Andrei Oișteanu a spus că pe teritoriul României „nu s-au produs orori, dar n-a fost nici pace“, vorbind despre soluţia finală aplicată în nord-vestul Transilvaniei (peste 100.000 de evrei au fost ucişi după anexarea de către regimul horthyst) şi despre evreii din Basarabia şi Bucovina, trimişi în lagărele din Transnistria, spre deosebire de restul României, unde „s-a aplicat «doar» un sîngeros set de legi antievreieşti“: „Antonescu a fost un dictator şi un asasin sîngeros care a aplicat o metodă originală, fiind parțial nesupus lui Hitler. A ţinut să ofere o variantă proprie a soluţiei finale.“
Comunismul românesc a descurajat orice dovadă a ajutorului acordat evreilor (doar 39 de români menţionaţi la sfîrşitul anilor ’80, spre deosebire de cei 3000 de polonezi), a mai spus Andrei Oișteanu, explicaţia fiind că lui Ceauşescu nu-i convenea o astfel de statistică de vreme ce capitolul românesc al Holocaustului era tabu. Dacă în 1940 în România trăiau 800.000 de evrei, fiind a patra comunitate din lume, după Polonia, URSS şi SUA, astăzi mai există doar 8000 de evrei români, spun datele demografice.
Andrei Oișteanu a vorbit şi despre enorma moştenire culturală materială lăsată de evrei (şcoli, sinagogi, spitale, băi, cimitire), dar şi despre cea spirituală, numărul de artişti şi savanți de origine evreiască fiind uriaş. Dacă în această toamnă se împlinesc 140 de ani de la fondarea Teatrului evreiesc de la Iaşi, tot anul acesta se sărbătoreşte şi centenarul mişcării Dada, iniţiate la Zürich de Tristan Tzara, scriitorul evreu din Moineşti. „Există o lungă listă de cărturari antisemiţi, dar nu se vorbeşte mai deloc despre cei filosemiţi“, a mai spus Andrei Oișteanu, care a ţinut să-i menţioneze în finalul sintezei sale, printre alţii, pe I.L. Caragiale, Al. Macedonski, Gala Galaction, Liviu Rebreanu, C. Rădulescu-Motru, Tudor Arghezi, E. Lovinescu, Perpessicius, Ion Vinea şi Geo Bogza.
Foto: M. Oculeanu