Eutanasia, o moarte demnă?

18 octombrie 2023   Tema săptămînii

Dezbaterea asupra eutanasiei este una aprinsă: pe de o parte e considerată a fi dreptul omului la o moarte demnă, pe de alta, o crimă. Recent, în Franța, președintele Emmanuel Macron a anunțat un proiect de lege care va aborda această problema delicată.

Potrivit unui sondaj Cluster17 pentru Le Point, 83% din francezi s-au declarat în favoarea eutanasiei. Însă între 3 și 4% au susținut că dacă o asemenea lege va fi promulgată, vor protesta vehement pentru împiedicarea acesteia.

Jonathan Denis, președintele Association pour le droit de mourir dans la dignité (ADMD), a declarat pentru Le Point:„Vom fi martorii unei radicalizări a oponenților, care profită de orice ezitări la vîrful statului pentru a se mobiliza împotriva proiectului de lege”. În ciuda datelor sondajelor, Denis avertizează asupra unei intensificări a discursurilor împotriva eutanasiei și sinuciderii asistate.

Dezbaterea despre eutanasie este una aprinsă și în alte state membre ale Uniunii Europene, în cadrul căreia există legi foarte variate, de la autorizarea totală pînă la incriminarea acesteia în orice context.

Astfel, în Olanda și în Belgia, eutanasia activă este legală de mai bine de douăzeci de ani.

Olanda este prima țară din lume care a legalizat eutanasia. Legea, adoptată în 2001, stabilește condiții clare pentru ca actul efectuat de medic să fie legal. Pacientul trebuie să facă el însuși cererea și să o concretizeze în scris. Apoi trebuie să existe dovezi, confirmate de o comisie de doctori, care să ateste faptul că suferă de o boală incurabilă și degenerativă.

Anul acesta, în aprilie, Olanda a mai făcut un nou pas privind eutanasia: legalizarea acesteia în cazul copiilor sub 12 ani care suferă de boli incurabile care duc la moarte iminentă.

Belgia a ajuns să reglementeze practica eutanasiei printr-o lege care a intrat în vigoare la 22 septembrie 2002. În mod unic, din 2014, legea belgiană permite și eutanasierea minorilor aflați într-o situație medicală fără speranță. Pentru adulți, precum și pentru minori, medicul trebuie să se asigure că pacientul are capacitatea de a discerne atunci cînd face cererea și că suferă de o patologie gravă și incurabilă.

În Luxemburg, eutanasia este autorizată din 2009. Însă aceasta este permisă doar pentru adulții aflați într-o situație medicală fără speranță.

Spania a devenit, în 2021, a șasea țară din lume care a legalizat eutanasia. Pacientul trebuie să fie major, să aibă cetățenie spaniolă sau să aibă reședința în Spania de mai mult de 12 luni și trebuie să sufere de o boală gravă și incurabilă.

În Portugalia, legea de dezincriminare a eutanasiei active a fost promulgată de președintele Marcelo Rebelo de Sousa pe 16 mai 2023. Parlamentul, cu majoritate socialistă, a votat de patru ori în favoarea acestei legislații, parlamentarii fiind nevoiți să depășească mai multe drepturi de veto din partea șefului statului, un catolic conservator și practicant, precum și rezervele Curții Constituționale, care au indicat în special „imprecizii” în text. Totuși, legea ar putea intra în vigoare din luna octombrie, permițînd eutanasia atunci cînd „sinuciderea asistată medical este imposibilă din cauza incapacității fizice a pacientului”.

În Austria, de la 1 ianuarie 2022, sinuciderea asistată a fost dezincriminată. Aceasta se limitează la persoanele grav bolnave și în stadiu terminal, minorii fiind excluși din reglementări. Noua lege a fost aprobată de Parlament în decembrie 2021, la un an după ce Curtea Constituțională a cerut Guvernului să revizuiască legislația care a pedepsit moartea asistată cu o pedeapsă de cinci ani de închisoare.

În Germania, în februarie 2020, Tribunalul de la Karlsruhe a anulat interdicția de sinucidere asistată adoptată de Bundestag în 2015 și a clarificat că oamenii au dreptul de a muri independent, sau cu ajutorul unor terți. Eutanasia activă rămîne însă interzisă și urmărită penal în temeiul articolului 216 din Codul Penal german.

În Italia, Curtea Constituțională a deschis posibilitatea de a solicita sinuciderea asistată medical în 2019. Sînt necesare cîteva condiții: persoana care o solicită trebuie să fie pe deplin conștientă, să sufere de o patologie ireversibilă care îi provoacă suferințe fizice sau psihice grave și trebuie să facă dovada că supraviețuiește doar datorită unui tratament auxiliar de susținere a vieții. 

Eutanasia activă este considerată încă infracțiune.

În Danemarca, eutanasia activă și sinuciderea asistată sînt condamnate. Totuși, mai multe texte de lege menționează eutanasia fără a o denumi, cu scopul de a limita tratamentul. Astfel, un medic se poate abține de la tratarea unui pacient a cărui moarte este inevitabilă. Un pacient poate redacta și un testament deschis în timpul vieții, prin care să își exprime refuzul oricărui tratament medical în anumite circumstanțe.

În Finlanda, o inițiativă a cetățenilor care vizează autorizarea eutanasiei a fost respinsă de Parlament în mai 2018. A fost înființat un grup de lucru cu scopul de a căuta îngrijiri paliative de mai bună calitate. Suedia și Estonia au o poziție similară și permit retragerea tratamentului de susținere a vieții, cum ar fi oprirea unui ventilator sau întreruperea alimentării, atunci cînd pacientul o solicită. Același lucru e valabil și în Croația, unde eutanasia pasivă este permisă dacă este efectuată prin netratarea, oprirea dispozitivului medical sau oprirea terapiei.

În Grecia, disponibilitatea pacientului de a refuza și de a întrerupe tratamentul în orice moment este pe deplin recunoscută. Legea tolerează eutanasia pasivă care presupune consimțămîntul pacientului și apariția fizică a morții ca o certitudine. Situație similară în Ungaria, unde legea recunoaște în prezent doar eutanasia pasivă. Pacienții au dreptul de a refuza tratamentul atunci cînd boala va duce la deces pe termen scurt. Cu toate acestea, o comisie medicală trebuie să se pronunțe asupra admisibilității cererii.

Slovacia permite, de asemenea, eutanasia pasivă, cu condiția ca pacientul să-și fi dat consimțămîntul în mod voluntar și să facă dovada unei informări depline. Legislație similară există și în Slovenia, unde pacientul are dreptul de a face tot posibilul pentru a elimina sau atenua durerea și alte suferințe legate de boala sa.

(surse: www.touteleurope.eu)

Mai multe