„Euroscepticismul e o parte a culturii politice din Europa“ – interviu cu Cristian PREDA
Europa și viitorul Franței în Uniunea Europeană au fost teme centrale ale campaniei electorale. Într-un fel, alegerile prezidențiale au semănat cu un referendum la care cetățenii au fost chemați să voteze pentru sau împotriva rămînerii Franței în UE. Pînă la urmă, prin votul masiv pentru Emmanuel Macron, francezii s-au pronunțat pentru o Franță europeană. L-am întrebat pe eurodeputatul Cristian Preda care sînt principalele provocări pentru noul președinte, în plan european.
Care e semnificația victoriei lui Emmanuel Macron pentru Franța și pentru Europa?
Aș nota trei semnificații. E vorba, întîi de toate, despre victoria unui liberal, situat la centrul eșichierului politic. Valéry Giscard d’Estaing a fost ultimul membru al familiei politice centriste trimis de către francezi la Elysée. Exemplul i-ar putea inspira și pe alții, fiindcă sînt liberali și-n alte părți din Europa, dar aceștia fie nu au majoritate (a se vedea Olanda sau Spania), fie – cum e cazul în România ori Suedia – nu sînt la centru. În al doilea rînd, alegerea lui Macron arată că în Franța majoritatea proeuropeană e solidă: două treimi. Nu e singura țară unde finala prezidențială a fost marcată de clivajul care-i separă pe susținătorii și adversarii UE. În Austria, la alegerile de anul trecut, sprijinul pentru candidatul extremei drepte a fost mult mai mare decît cel pentru Marine Le Pen. Europa e diversă, și din acest punct de vedere. În al treilea rînd, aș observa că noul președinte francez a anunțat în programul său că vrea un Parlament, un buget și un ministru de Finanțe al zonei euro. Aceasta ar fi o schimbare majoră în geografia politică a Uniunii. Cum sîntem în plină perioadă de reflecție despre ce va fi UE după plecarea britanicilor, ideea diferențierii politice sporite între statele care fac parte și cele care nu fac parte din zona euro ar putea domina agenda publică în următorii doi ani. După întîlnirea sa cu Macron, Angela Merkel a declarat că Berlinul ar putea susține schimbări instituționale care ar putea necesita modificări ale tratatelor în vigoare.
În logica celor „cinci scenarii“ propuse de Jean-Claude Juncker, asta ar însemna o Europă cu mai multe viteze. Care ar fi consecințele pentru statele care nu fac parte din zona euro?
Nu cred că metafora automobilistică e utilă pentru a înțelege situația prezentă și cum ar putea ea evolua. De fapt, UE e deja scindată în funcție de apartenența la euro. Dacă s-ar crea, însă, o reprezentare politică diferită pentru statele care aparțin acestei zone, dacă acestea ar avea și un buget separat, n-am avea două viteze, cum ziceți dvs., adică o diferențiere în privința cooperării dintre statele membre, ci două Europe. Așa că ar fi sănătos să fixăm un calendar pentru aderarea la euro, ca să fim siguri că nu retrogradăm în divizia B. Cred că asta e o urgență sau un proiect de țară, cum se spune în ultima vreme.
Va reuși mișcarea inițiată de Emmanuel Macron, En marche!, să obțină, la alegerile legislative din iunie, un număr suficient de mandate pentru a-și asigura accesul la guvernare?
Nu sînt profet și nici măcar nu fac pronosticuri, așa că mi-e imposibil să răspund cu „da“ sau „nu“ la această întrebare. În sondaje, în ziua în care Macron își începea mandatul, La République en marche, partidul noului președinte, avea 29%. Cu un asemenea scor, ar putea participa la guvernare doar într-o alianță. E o formațiune abia creată, așa că n ar fi nimic excepțional. E foarte greu să ajungi de la zero mandate la o majoritate monocoloră.
Emmanuel Macron a reușit să seducă electoratul printr-un discurs moderat. Dar este centrismul o formulă cîștigătoare și la legislative?
Întrebarea dacă e posibilă o majoritate de centru va fi un test, în primul rînd, pentru Macron, dar și pentru regimul francez. Într-adevăr, cînd s-a făcut reforma constituțională care a scurtat mandatul președintelui de la șapte la cinci ani, s-a decis ca alegerile pentru Adunarea Națională să aibă loc imediat după cele prezidențiale. De ce? Pentru a evita situațiile de coabitare, cînd președintele și majoritatea parlamentară au culori diferite. Jacques Chirac, Nicolas Sarkozy, François Hollande au beneficiat de pe urma acestui dispozitiv electoral, obținînd un sprijin larg în Adunarea Națională, imediat după alegerea lor ca în cea mai înaltă demnitate publică. Dacă La Républiqe en marche nu va obține o majoritate, președintele Macron va trebui să negocieze o formulă de colaborare. Deocamdată, el l-a desemnat premier pe republicanul Edouard Philippe, un apropiat al lui Alain Juppé, iar în guvern regăsim miniștri din mișcarea creată de noul președinte, dar și de la Republicani sau socialiști. E evident că noul președinte vrea să folosească diviziunile din sînul partidului de centru-dreapta. El și-a propus să recupereze moderații, care nu au susținut apropierea de tezele extremei drepte nici în 2012, cînd Sarkozy voia să fie reales, nici acum, cînd François Fillon i-a fost preferat centristului Alain Juppé. Pe de altă parte, Macron transferă în propriul partid politicieni din PS. Nu pe toți. Pe fostul premier Manuel Valls, care i s a raliat înainte de turul întîi, nu l-a sprijinit pentru a fi candidatul La République en marche. Dar a promis să nu desemneze un concurent în circumscripția în care acesta se va prezenta.
Cum mai poate fi relansat Partidul Socialist după scorul infim atins de Hamon în primul tur al alegerilor prezidențiale?
Benoît Hamon a slăbit PS, la fel cum Fillon a diminuat încrederea în Republicani. Din păcate, alegerile primare organizate de cele două mari partide au condus la un dezastru electoral: pentru prima dată în istoria celei de-a cincea Republici, finala prezidențială s-a disputat fără reprezentanții socialiștilor și gaulliștilor. Dacă Fillon a strîns totuși aproape o cincime din voturi, în cazul PS scorul e un minim istoric: 6,3%. În schimb, candidatul situat la stînga stîngii – Jean-Luc Mélenchon, liderul formațiunii La France insoumise – a obținut de trei ori mai mult decît Hamon. Va avea el mai mult sprijin la legislative decît socialiștii? Imposibil de făcut predicții. Ce se vede cu ochiul liber este că în tabăra socialistă e mare derută. O exprimă foarte bine reacția unora dintre membrii PS la inițiativa susținută de Anne Hidalgo, Martine Aubry și Christiane Taubira, trei figuri emblematice pentru identitatea PS din ultimii ani. Acestea au propus o mișcare intitulată Dès demain, care s ar traduce prin: Începînd de mîine. Unii dintre colegi le-au răspuns: de ce începînd de mîine, și nu chiar de azi? Au trecut, însă, mai multe zile și nu s-a petrecut nimic, exceptînd apelurile la urgența schimbării. Uneori, ai impresia că francezii sînt puțin români: le place să se lamenteze și să amîne schimbarea pe care, altfel, o anunță ca absolut necesară.
S-a vorbit mult, în timpul campaniei electorale, despre „moartea“ celei de-a cincea Republici. Mai e valabilă această sintagmă?
Nu e prima dată cînd se anunță decesul Republicii fondate de Generalul de Gaulle. Și-n vremea lui Mitterrand, și cînd la Palatul Elysée s-au aflat Chirac, Sarkozy sau Hollande s-a vorbit despre dispariția Republicii a cincea! Ei bine, n-a murit nici de data asta! Dar nu toate anunțurile de deces spun același lucru: unii regretă că nu mai există azi lideri cu autoritatea generalului, alții au în vedere renunțarea la regimul semi-prezidențial. Pe de altă parte, cînd a fost ales Macron, el a fost comparat mai curînd cu Louis Napoléon decît cu Charles de Gaulle, fiindcă s-a ținut seama de vîrsta lui, nu de profilul politic.
Marine Le Pen a pierdut alegerile la scor, dar euroscepticismul rămîne un fenomen important în Franța și nu doar acolo. Ce pot face liderii politici pentru a restabili încrederea cetățenilor în UE?
Euroscepticismul e o parte a culturii politice din Europa. De fapt, sîntem atît de toleranți, încît îi acceptăm nu doar pe sceptici, ci și pe adversarii înrăiți ai Uniunii. Inclusiv în Parlamentul European, unde și deputații care se îndoiesc de UE, și criticii radicali ai acesteia sînt foarte vocali. În ultima vreme, familiile care erau în mod tradițional proeuropene au fost timorate. Au pierdut teren electoral, așa că au preferat să fie ambigue sau să nu mai vorbească deloc despre chestiuni importante. Cel mai bun exemplu e extinderea UE, despre care la nivel oficial nu se mai spune decît că va continua. De fapt, e amînată sine die. S-a ajuns aici fiindcă și partide de centru-dreapta, și unele de centru-stînga vînează voturile euroscepticilor, ale celor care afirmă că extinderea la Est a fost o greșeală. Exemplul acesta ne-ar putea da o sugestie despre ce-i de făcut. Două cuvinte ar putea rezuma atitudinea necesară: curaj și moderație. Cred că avem nevoie de curaj, ca să înfruntăm dificultățile, și de moderație, pentru a defini soluții practicabile. Dacă lipsește curajul, ești măturat de pe scena publică, iar dacă vrei să seduci (a se citi: să sfidezi) lumea cu radicalisme, mai devreme sau mai tîrziu ajungi să crezi că singura soluție e ghilotina. În Europa, această invenție franceză a fost abolită. Curajul moderației – iată soluția păstrării libertăților!
Cristian Preda este profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti. Este deputat european din 2009.
a consemnat Matei MARTIN