Europa și aerul condiționat

În 1998, un articol apărut în New York Times spunea: „Multe obstacole vor trebui să cadă înainte ca Europa să se răsfețe cu adevărat în nou găsita plăcere a marii răcori: energia electrică și aparatele de aer condiționat sînt scumpe, multe case nu au instalațiile electrice necesare, rețelele de distribuție electrică au putere redusă și mulți europeni văd aerul condiționat ca pe ceva nesănătos“. 

Totuși, mai presus de obstacolele enumerate în prestigiosul ziar american, reticența Europei față de aparatul de aer condiționat avea un temei solid. Aerul condiționat, invenție americană, nu se prea potrivea tradiției culturale în genere, inclusiv tradiției arhitecturale, și climei europene. Cele mai multe clădiri existente în Europa datează cu mult înainte de inventarea aerului condiționat. În plus, multe orașe europene sînt pline de clădiri cu ziduri groase, tavane înalte, ferestre largi – clădiri construite pentru a fi adaptate mediului în care se găsesc. Aceste clădiri nu au nevoie de sisteme de răcire a aerului, căci ele însele sînt construite astfel încît să realizeze natural acest lucru. Pe de altă parte, sistemele de aer condiționat nu au fost disponibile pentru piața europeană încă de la începutul comercializării lor. Astfel, nici măcar multe clădiri moderne nu sînt concepute pentru a primi aparate de aer condiționat. Provocarea principală pentru constructorii europeni era mai degrabă aceea de a construi sisteme de încălzire eficiente decît de a construi sisteme de răcire a aerului, căci europenii resimțeau mai degrabă ca pe o mare problemă iernile friguroase decît verile călduroase. De altfel, clima europeană a fost, probabil, cel mai important argument pentru indiferența europenilor față de mecanismele de răcire a aerului. Cu cîteva excepții, mai toate zonele Europei aveau o climă temperată, cu veri blînde și nu prea îndelungate. Sigur că apăreau și perioade ceva mai fierbinți, dar acestea erau relativ scurte. Această climă a favorizat adoptarea unor metode naturale de răcire a aerului, atunci cînd era necesar. Clădirile europene erau construite astfel încît să permită o ventilație naturală prin curenți de aer obținuți prin deschiderea ferestrelor ori a ușilor pentru ca aerul proaspăt sau briza să circule în încăperi. De asemenea, Europa cunoaște și o frumoasă tradiție a dispozitivelor de adumbrire. 

În general, Europa avea temperaturi mai scăzute (mai ales în nord) decît America pe tot parcursul anului. În regiunile mai calde, însă, cum sînt cele mediteraneene, s-a dezvoltat o arhitectură care asigura aerul răcoros folosind ziduri groase, curți interioare, străduțe înguste. Se adaugă, adesea, elemente precum obloanele, copertinele și umbrarele pentru a reduce căldura care provine direct de la soare. Aceste elemente contribuie la crearea unei atmosfere confortabile în interiorul clădirilor fără să fie nevoie de mecanisme suplimentare pentru răcirea aerului. 

Nu în ultimul rînd, infrastructura europeană care se regăsește în orașe, dintre care cele mai multe sînt vechi, nu este potrivită pentru instalațiile de aer condiționat. Există, pe de o parte, clădiri istorice a căror arhitectură este protejată de legislația monumentelor, iar, pe de altă parte, pentru celelalte clădiri vechi, remodelarea lor pentru a primi instalațiile de aer condiționat este extrem de laborioasă și de costisitoare. Se adaugă lipsa spațiului – notorie pentru orașele europene în comparație cu cele americane –, precum și aglomerația centrelor urbane, astfel că e dificil de găsit loc pentru instalații de aer condiționat centralizate.  

Însă creșterea globală a temperaturilor pune totul în altă perspectivă. Aparatul de aer condiționat începe să nu mai fie un lux, ci o necesitate în multe părți ale Europei unde sistemele de răcire mari consumatoare de energie au fost mereu primite cu reticență și considerate un răsfăț american. Europenii se uită cu dispreț la clădirile americane exagerat răcite, unde se păstrează temperaturi de cameră frigorifică și o adiere de vînt rece se simte pe trotuare cînd oamenii intră și ies din ele, iar întîlnirile din birouri necesită un pulover chiar și în toiul verii. 

Dimpotrivă, în Europa, organizatorii de evenimente oferă evantaie dacă se așteaptă ca evenimentul să se desfășoare la o temperatură mai ridicată. Vînzătorii se așteaptă să transpire în băcăniile nerăcorite, iar sălile de cinema nu sînt toate climatizate. Cei care ies seara pentru cină optează pentru mese afară tocmai ca să evite interiorul restaurantelor, care este rar prevăzut cu aer condiționat.

Ca să se descurce în aceste condiții, Italia și Spania închid, de regulă, orice fel de servicii cîteva ore după prînz (pentru riposo ori siesta), cei mai mulți pleacă în vacanțe în august, cînd multe afaceri și instituții se închid, practic, de tot, astfel încît familiile se pot bucura de vacanțe la munte sau la mare. Italienii, mai ales, sînt fericiți să lase turiștilor străini orașele lor artistice încinse, ceea ce reduce urgența unei investiții în aparate de aer condiționat. 

Totuși, pătrunderea aerului condi-țio-nat în Europa a crescut: dacă, în 2000, aproximativ 10% din locuințe aveau aer condiționat, în 2022 aerul condiționat se găsea în peste 19% din locuințele europenilor, arată un studiu al International Energy Agency. Asta este foarte departe de Statele Unite ale Americii, unde aproximativ 90% din locuințe au aer condiționat.  În Europa, mulți refuză încă să își pună în case aer condiționat invocînd costurile, impactul asupra mediului, dar și anumite suspiciuni cu privire la efectele medicale adverse ale acestor emițători de aer rece care ar putea cauza răceli, afecțiuni ale articulațiilor, inflamații sau altele asemenea.

Sistemele de răcire sînt încă și mai rare în țările nordice și chiar în Germania, unde persistența unor temperaturi de peste 30° C a ajuns să fie des consemnată. 

Dar chiar și zonele cu climă temperată pot trece pragul disconfortului dacă temperaturile cresc cu 1,5-2° C, conform unui nou studiu la Universității din Cambridge. În acest scenariu, oamenii care trăiesc într-o climă mai nordică, precum britanicii, norvegienii, finlandezii și elvețienii, vor face față unei creșteri relative mai mari a numărului zilelor fierbinți în care vor simți disconfortul termic. 

Nicole Miranda, una dintre autoarele studiului, spune că estimarea lor, care depășește ținta stabilită internațional de a limita creșterea temperaturii globale la doar 1,5° C, este „conservatoare“, pentru că această estimare „nu ține cont de efectul de insulă urbană“, care se întîlnește cînd orașele nu se mai pot răcori noaptea, iar suprafețele lor devin veritabile radiatoare. „Din punct de vedere științific, dacă dăm toți fuga la soluția aerului condiționat, intrăm într-o altă problemă, pentru că apare creșterea consumului de energie electrică și a emisiilor de carbon legate de funcționarea acestor aparate“, spune ea. Orașele ar trebui să ia în considerare soluții mai puțin intensive, precum clădirile umbroase sau incorporarea unor suprafețe de apă în clădiri. De asemenea, experta pledează pentru noua tendință de a ne concentra pe răcorirea oamenilor și nu a spațiilor, folosind mai degrabă soluții personale, precum gheața stocată în haine sau materiale textile high-tech, făcute să disipeze căldura corpului mai eficient.

În Italia, vînzarea aparatelor de aer condiționat a crescut de la 865.000 de unități în 2012 la 1,92 milioane de unități în 2022, e drept, mai ales pentru spațiile de lucru și mai puțin pentru locuințe. Consumatorii sînt mai ales atrași de aparatele duale, care răcoresc vara și încălzesc iarna. Retailer-ul italian de produse electronice Unieuro, care are peste 500 de magazine în întreaga țară, a anunțat că în ultima săptămînă a lunii iulie a acestui an a vîndut de două ori mai multe aparate de aer condiționat decît în aceeași săptămînă a anului trecut. 

În Franța, țară cu o populație ceva mai numeroasă, reticența e încă mare. Vînzările de aparate de aer condiționat au rămas de cîțiva ani la aproximativ un milion de unități pe an. Oricum, aceste aparate erau o raritate în Franța pînă în 2003, cînd un val de căldură a omorît mii de persoane, mai ales bătrîni. În general, aerul condiționat salvează vieți cînd e vorba despre oameni în vîrstă, cu afecțiuni care ar deveni fatale sub caniculă. Totuși, cele mai multe locuințe private din Franța nu au aer condiționat, la fel și multe baruri sau restaurante. Aversiunea pentru aerul condiționat persistă deopotrivă printre francezii conservatori, care consideră aceste aparate o frivolitate americană, dar și printre francezii de stînga, care consideră că aceste aparate dăunează mediului.

Într-un sondaj din 2021, peste 1.000 de adulți francezi au fost întrebați dacă vor să-și cumpere aparat de aer condiționat: două treimi au răspuns că nu au de gînd. Și totuși, nu toți francezii cred la fel. Un antreprenor care conduce o afacere cu aparate de aer condiționat moștenită de la tatăl său spune: „Cînd francezul nu poate plăti ceva, va găsi 10.000 de scuze. Au aer condiționat în mașini, au aer condiționat în birouri, dar continuă să considere aerul condiționat drept un produs de lux“. Ceea ce se vede atît în taxe, de vreme ce Guvernul taxează cu 20% aparatele de aer condiționat comparativ cu 5% taxă pentru orice instalație de încălzire, cît și simbolic, căci stînga vilifică aerul condiționat mai ales cu argumente care țin de mediu. 

În pofida îngrijorărilor legate de costurile determinate de consumul de energie electrică, aerul condiționat cucerește rapid și Spania, o țară care tradițional a favorizat tendința de a se folosi de evantaie și jaluzele. El Corte Inglés, unul dintre cei mai puternici retailer-i de pe piața spaniolă, a anunțat că pînă la jumătatea lunii iulie 2023 a vîndut cu 15% mai multe aparate de aer condiționat decît a vîndut anul trecut pînă la finalul lui august. Iar în Sevilla, unul dintre cele mai fierbinți orașe spaniole, numărul total de ore de funcționare a aparatelor de aer condiționat din oraș a crescut în iulie 2023 cu 26% față de iulie 2022.

De altfel, IEA estimează că numărul aparatelor de aer condiționat în funcțiune în Europa va crește rapid. Dacă în 1990 existau 110 milioane de unități de aer condiționat în funcțiune pe bătrînul nostru continent, în 2050 vom avea cel puțin 275 de milioane de unități.  

(Acest text a compilat informații și conținut provenit din următoarele surse: As the summer breezes fade, sweltering Europeans give air conditioning a skeptical embrace – publicat pe site-ul agenției Associated Press la data de 2 august 2023; Paris in burning. So, why won’t Europeans install A/C? de H. Grabar – publicat pe site-ul slate.com pe 10 august 2022; -Southern European splash out or air-con as heatwave drags on de C. Pons, E. Azolin – pe site-ul reuters.com, 24 iulie 2023; In Europe, new allure of air-conditioning de J. Tagliabue –în NYT din 9 august 1998; Why doesn’t Europe have A/C – de pe -site-ul storables.com)

După aprige discuții legate de oportunitatea introducerii aerului condiționat în sala de plen și după încă și mai aprige discuții legate de atribuirea contractului pentru această lucrare, Congresul SUA a adoptat o lege în acest sens, în decembrie 1928. N-a trecut mult și a apărut prima plîngere. John E. Rankin, un congresman democrat din Mississippi, este consemnat spunînd în ședința Camerei din 28 mai 1929: „Mi se pare obligatoriu să atrag atenția că temperatura este mult prea scăzută în această sală. Ieri erau aici 24 de grade în timp ce afară erau 33. Această diferență este mult prea mare. Nu știu cine este însărcinat să facă asta, dar cred că oricine ar pompa aer atît de rece în această încăpere cînd afară este atît de cald face o mare greșeală“. I-a răspuns imediat congresmanul La Guardia (da, viitorul primar de New York, de unde și numele cunoscutului aeroport): „Este totuși bine să avem ceva aer rece aici în timp ce purtăm aceste discuții“. Rankin a replicat imediat: „Da, asta este temperatura obișnuită pentru republicani, suficientă să omoare pe oricine îi este expus mai mult timp“. Evident, replica a fost imediat urmată de aplauzele entuziaste ale democraților din sală. Într-un parlament, bineînțeles, nimic nu există în afara politicii. (Sever Voinescu)