Eterna fascinaţie pentru sfîrşit

"Unii dintre cei mai înfocaţi profeţi ai sfîrşitului lumii sînt, de fapt, oamenii de ştiinţă. Billy Joy, cofondator şi cercetător-şef la Sun Microsystems, ne-a prevenit că, scăpaţi de sub control, nanoroboţii ar epuiza orice resursă de energie de pe planetă. Astronomul Martin Rees a făcut un pariu public că o catastrofă biologică – accidentală sau intenţionată – va ucide un milion de oameni pînă în 2020 (pînă acum, nici o victimă). Numeroşi climatologi sună alarma despre posibilitatea unei încălziri globale accelerate. Cu toţii se sprijină pe umerii unor uriaşi precum economistul britanic Thomas Malthus, care a prezis, încă din secolul al XIX-lea, că explozia demografică va conduce la o foamete catastrofică. Care nu s-a întîmplat, dar asta nu l-a oprit pe biologul Paul R. Ehrlich, de la Universitatea Stanford, să reia acest avertisment în cartea sa din 1968 – The Population Bomb, unde a prezis că foametea globală va lovi în mai puţin de două decenii. Catastrofa n-a venit atunci, dar asta înseamnă oare că nu va veni niciodată? Nu neapărat. Totuşi, oamenii exagerează cînd vine vorba despre astfel de dezastre...

Dorinţa de a trata evenimente teribile drept premonitorii pentru sfîrşitul civilizaţiei are rădăcini nu doar în cercetările ştiinţei, dar şi într-o trăsătură profund umană: vanitatea. Cu toţii credem că trăim în vremuri excepţionale, poate chiar într-un moment critic în istoria speciilor. Tehnologia pare că ne-a dat putere asupra atomului, a genomului, a planetei – cu consecinţe dintre cele mai directe. Această atitudine ar putea explica dorinţa de a ne plasa cu orice chip în centrul universului. «E normal ca, din perspectiva limitată pe care o avem, să credem că acest moment este unul critic, în orice sens, chiar şi în sensul sfîrşitului umanităţii» – spune Nicholas Christenfeld, psiholog la Universitatea San Diego din California. Să ne imaginăm sfîrşitul lumii ne face să ne simţim speciali.

Frica noastră de Apocalipsă este, în fond, imaginea fricii fundamentale: frica de propria mortalitate. Însă indiferent de ceea ce simţim noi, fluxul este însăşi natura lumii, iar sfîrşiturile sînt o parte inevitabilă – chiar dacă uneori trecută cu vederea – a vieţii.“

(din Scientific American, septembrie 2010)

Foto: L. Muntean