"Este nevoie de informaţie şi pregătire..." - interviu cu Valentina ZAHARIA, director de dezvoltare al Fundaţiei "Copii în dificultate" -
Din 2003, Ministerul Educaţiei a aprobat înfiinţarea unei clase de şcoală şi a trei clase de grădiniţă pentru copiii cu autism. Cum se desfăşoară lucrurile în aceste clase? Faptul că Ministerul Educaţiei a aprobat, în urmă cu trei ani, înfiinţarea acestor clase este un lucru extraordinar, însemnînd recunoaşterea acestei categorii de copii cu probleme. Lucrurile nu se desfăşoară aşa cum ar trebui, în primul rînd pentru că nu există profesori/educatori titulari pe aceste posturi. În fiecare an trebuie să ne ocupăm de pregătirea educatorilor, iar dacă avem norocul să ni se repartizeze un suplinitor ieşit la pensie, lucrurile se complică şi mai mult. În al doilea rînd, nu există un curriculum naţional după care să se lucreze la aceste clase. Ministerul şi-a dat acordul ca noi să putem aplica la aceste grupe metodele terapeutice şi educaţionale care se aplică cu succes în străinătate. În România, multă lume crede că autismul este o boală legată de auz. Ce-ar trebui făcut pentru informarea, înţelegerea şi conştientizarea societăţii în privinţa autismului? Fundaţia noastră s-a confruntat cu această problemă încă în urmă cu cinci ani, de cînd am iniţiat acest serviciu - Centru de zi pentru copiii cu autism. De aceea, în fiecare an am organizat cîte un eveniment gen seminar, masă rotundă sau conferinţă, care să aducă un plus de informaţii şi să dea posibilitatea celor care se confruntă cu această problemă (părinţi, specialişti) să iniţieze discuţii şi să găsească răspuns la întrebările lor. Repet, aceste evenimente se adresează în mod direct celor implicaţi în îngrijirea copiilor cu autism. Pentru conştientizarea societăţii trebuie organizate campanii de informare prin mass-media, prin care să se explice, pe înţelesul tuturor, că aceste persoane (cu autism) nu au nici deficienţe de auz şi nu sînt nici "handicapate mintal". Ele devin persoane cu deficienţe asociate, dacă nu sînt tratate aşa cum trebuie sau nu se intervine la timp. Credem că o altă măsură importantă în acest sens ar fi să se aprofundeze informaţiile despre acest sindrom, în curriculum-ul universitar al facultăţilor de psihologie, asistenţă socială şi medicină. Conferinţa internaţională de anul acesta, organizată de fundaţia pe care o conduceţi împreună cu dna Monique Gruber, soţia ambasadorului Germaniei la Bucureşti, a avut un impact social, dar şi personal, extraordinar. Ce se va întîmpla în viitor? Veţi publica actele colocviului, veţi demara alte proiecte? Este adevărat că anul acesta am organizat evenimentul cu impactul cel mai mare. Ni s-a demonstrat încă o dată că este nevoie de informaţie şi de pregătire în domeniu. Lucrările conferinţei vor fi publicate pe un site... imediat ce acesta va fi gata. O primă acţiune este aceea că am început deja pregătirea evenimentului de anul viitor. Dar, pornind de la concluziile generale ale conferinţei de anul acesta, Fundaţia "Copii în dificultate" şi-a trasat un plan de proiecte pentru perioada ce urmează, plan pentru care s-au demarat discuţii cu prim-ministrul, cu autoritatea pentru protecţia copilului, Ministerul Educaţiei etc. Acest plan constă în înfiinţarea unui centru de formare pentru specialişti şi părinţi, înfiinţarea unui centru pentru diagnosticare timpurie, elaborarea unui curriculum naţional pentru clasele/grupele destinate copiilor cu autism, înfiinţarea unor centre pentru adolescenţi şi adulţi şi organizarea unei campanii de strîngere de date pentru formarea unei baze de date cu numărul persoanelor cu autism (copii şi adulţi), pentru a se cunoaşte amploarea fenomenului în România. Dl Matei Călinescu spunea că, în legislaţia românească, problema adulţilor cu autism este complet neglijată. Ce s-ar putea face? Din păcate, după vîrsta de 14 ani educaţia şi îngrijirea persoanelor cu autism devine o problemă. Mai mult decît atît, după vîrsta de 18 ani nici măcar nu se mai regăsesc în statistici ca persoane cu autism, ci automat devin schizofrenici. Trebuie înţeles că un copil cu autism devine un adult cu autism şi nu schizofrenic. Pînă nu se înţelege acest lucru, nu se poate face nimic. Autorităţile trebuie să sprijine iniţiativele ONG-urilor şi ale celor care înfiinţează centre pentru adolescenţi şi adulţi, cu scopul de a se asigura continuitatea educaţiei şi a terapiei, altfel tot ce se întreprinde pînă la această vîrstă se pierde în numai cîteva luni. Şi tot în acest sens, ne întoarcem la campaniile de conştientizare a comunităţii prin care trebuie să explicăm că aceşti oameni (autiştii) au nevoie de sprijinul nostru pentru a se integra, deoarece percep într-un mod diferit lumea. a consemnat Simona SORA