Emoţional sau academic?

La nivel academic şi ştiinţific, inteligenţa emoţională este un subiect controversat –  de la dilema că e o abilitate sau o trăsătură de personalitate, pînă la modalităţile concrete de măsurare şi validare a constructului. Un consens relativ îl găsim în descrierea componentelor inteligenţei emoţionale, în sensul în care majoritatea celor care s-au preocupat de subiect au vorbit despre cunoaşterea propriilor emoţii, despre gestionarea lor într-un mod constructiv, care să ne permită să folosim emoţiile potrivite pentru susţinerea activităţilor şi să minimalizăm efectele nedorite ale unor emoţii precum furia, frica sau tristeţea excesivă. Empatia este şi ea considerată un atribut al oamenilor inteligenţi emoţional, facilitînd înţelegerea celorlalţi şi o relaţionare de calitate.

Caracteristicile de care vorbeam ne sînt de folos cînd stabilim relaţii cu ceilalţi – profesionale, personale, familiale, de prietenie. Pentru a reuşi să stabilim contacte cu ceilalţi – într-un mod confortabil pentru noi şi stimulant pentru celălalt – avem nevoie să ştim ce simţim, cum ne gestionăm emoţiile, cum ascultăm empatic, cum insuflăm emoţii energizante celuilalt, cum rămînem în contact cu ce simţim, pentru a ajunge acolo unde ne dorim.

Dintr-o perspectivă mai comună, inteligenţa emoţională este privită ca un deziderat, dar are şi o valenţă uşor utopică, pentru că sub umbrela acestui termen sînt adunate multe atribute, pe care foarte puţini dintre noi le au dezvoltate într-o măsură care să ne definească drept oameni inteligenţi emoţional.

Oricare ar fi abordarea inteligenţei emoţionale în literatura de specialitate, ceea ce cred că este esenţial priveşte aspectul practic, aplicativ. Se vehiculează ideea că, în viaţă, inteligenţa emoţională poate conta mai mult decît inteligenţa academică. Personal, o consider o afirmaţie populistă.

Din experienţa mea în domeniul educaţiei nonformale, ca trainer şi facilitator de teatru forum, dar şi în calitate de consultant în comunicare relaţională, consider că dezvoltarea inteligenţei emoţionale face parte dintr-un proces de dezvoltare personală, bazat pe conştientizarea şi procesarea emoţiilor în diverse experienţe de învăţare. În atelierele de teatru forum se creează contexte în care poţi experimenta ipostaze şi trăiri diverse, care te pot ajuta să te înţelegi mai bine, să-ţi descoperi limitele, blocajele, temerile, zonele de confort. Prin interpretarea unui rol, ieşi din zona de confort personal al rolurilor cotidiene, ai şansa de a trăi emoţii diverse, care ulterior sînt împărtăşite într-un cadru sigur şi, astfel, poţi să le cunoşti şi să le accepţi.

Gestionarea emoţiilor care ne perturbă, care ne consumă energie şi care ne pot duce la conflicte este un subiect din aria inteligenţei emoţionale, pe care îl abordez la atelierele de comunicare relaţională. Şi cînd oamenii văd şi vorbesc despre ceea ce simt, îi îndrum mereu spre demersuri de eliberare, de acceptare şi de ascultare a emoţiilor prin mijloace concrete. De exemplu, furia poate fi scoasă din interiorul nostru prin modelarea plastilinei, prin ruperea unor hîrtii, prin scris, prin desen... Odată eliberată, furia va lăsa locul unei stări de linişte şi, eventual, unor emoţii constructive, care să ne permită să ne concentrăm într-o direcţie benefică.

Consider că inteligenţa emoţională poate fi dezvoltată prin educaţie doar în context nonformal (cel puţin în acest moment). Există, în alte ţări, programe ce au ca scop dezvoltarea abilităţilor de relaţionare, de gestionare a conflictelor în rîndul elevilor, care se axează în mod deosebit pe aspecte precum identificarea emoţiilor (numirea lor, sesizarea lor în interiorul persoanei), gestionarea emoţiilor care au un potenţial de producere a conflictelor (exprimarea lor verbală, eliberarea de acestea, în moduri acceptate şi benefice) şi stimularea emoţiilor care favorizează cooperarea şi rezolvarea conflictelor. În România, nu ştiu să existe astfel de proiecte/programe în instituţiile de învăţămînt.

Bineînţeles că nu numai şcolile sînt responsabile pentru dezvoltarea inteligenţei emoţionale, ci mai ales familia şi modul de relaţionare în familie. Înainte de a fi elevi, copiii învaţă din relaţiile cu părinţii. În cadrul atelierelor pentru părinţi, aceştia întreabă frecvent cum pot relaţiona cu copilul lor cînd acesta are o criză de furie sau cum pot să-i alimenteze stima de sine şi încrederea. Comunicarea în cadrul unor relaţii e o modalitate nonformală, o pedagogie relaţională la care adulţii apelează pentru a găsi mijloace potrivite să-şi gestioneze propriile emoţii, dar şi pe cele ale copiilor.

De cîteva luni, sînt implicată într-un proiect de teatru forum, în care elevii de liceu participă la o serie de ateliere, pentru a realiza şi juca o piesă de teatru forum. Am putut astfel să văd cum elevii învaţă să se exprime, să transmită stări, să-şi gestioneze temerile legate de a fi pe o scenă, de a vorbi în public. Totul, făcut prin exerciţii şi jocuri de educaţie nonformală. Teatrul forum este doar una dintre căile nonformale prin care elevii se pot dezvolta în orice activitate din sfera nonformalului, emoţiile fiind parte a procesului de învăţare.

Aş afirma, în final, că în locul ideii de „inteligent emoţional“ ar trebui folosit conceptul de „abordare inteligentă a emoţiilor“, pe care îl văd ca pe o cale de a ne folosi de emoţii pentru a relaţiona eficient şi armonios cu ceilalţi şi de a ne atinge obiectivele propuse. Această abordare poate fi deprinsă prin experienţă, prin testarea diferitelor contexte oferite de mediul nonformal, într-un mod sigur şi educativ.

Gabriela Dinu-Teodorescu este trainer, certificat CNFPA (Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor).

Foto: FDSC