Efectul sinoptic

Acum doi ani, pe cînd încercam să mă obișnuiesc cu strania senzație că tocmai îmi cumpărasem un bilet doar dus către Londra, am decis să întreb oracolul Google despre condiția imigrantului. Am dat peste un text foarte abrupt care dorea să spună un singur lucru: nimic nu va mai fi la fel și nu te vei mai putea întoarce niciodată. La vremea respectivă mi se părea o banalitate supremă să afirmi așa ceva (plus vag incorect), dar în acești doi ani m-am surprins regîndindu-mă adesea la această ireversibilitate. Ce înseamnă ea? Ce înseamnă ea pentru mine? Dar pentru cei din jur? Sînt diferențe între „generații de imigranți“? Ce mai înseamnă „sînt din România“ pentru toți aceștia? Ce rol mai are Facebook-ul în toate astea?

Mai întîi niște precizări: am 37 de ani, ceea ce înseamnă că am prins puțin din comunism (cît să-mi dau seama cu ce se mănîncă și să mă tranforme azi în arici cînd aud academici occidentali identificîndu-se ca marxiști), am prins din lumea de dinaintea computerelor (am început cu Sinclair ZX Spectrum, HC, Windows 3.1) și am făcut tot ce-am putut să-mi construiesc o viață în România tranziției, luptînd cu ministere, corupția generalizată și alte exasperări. Nu am contemplat cu multă convingere opțiunea plecării din țară, deși am văzut cum mulți dintre prieteni fie emigrau, fie își făceau un „sejur occidental“ și apoi se întorceau, de obicei cu o melancolie aparte în privire și eterne comparații.

Ca antreprenor, am avut de-a face, însă, și cu generații născute după Revoluție, oameni pentru care lumea începe de la Windows XP încoace. Ei au crescut în fața televizoarelor cu Cartoon Network nedublat, apoi cu MTV, apoi online prin toate rețelele sociale posibile. E ușor să îi recunoașteți: vorbesc engleza practic nativ (deseori cu accent puternic american), sînt sincronizați cu cei din aceeași generație din orice altă țară occidentală, au rădăcini extrem de scurte în solul românesc și pot fi transplantați cu succes asigurat în orice altă țară a lumii care are ce să le ofere. Cînd sînt întrebați, spun că vin din România, dar tind să îți considere întrebarea irelevantă: ei sînt de fapt europeni, ultimul refugiu identitar în calea către a fi cetățeni ai lumii. Lor, politicienii naționaliști și nativiști nu au ce să le ofere.

O vreme am privit cu condescendență această manieră de a diminua importanța faptului că la ruleta națiunilor s-a întîmplat să te naști român. Dar în acești doi ani am început să-i văd și avantajele. Cînd am plecat, în România apăsa depresia unui viitor politic dominat din nou de Ponta și restul prăpădului pesedist. Mi am jurat atunci că o să încerc să nu-mi pese, o vreme, măcar ca terapie. Mi am promis că nu mă mai uit pe HotNews, încerc cu BBC și o imersiune în temele locale. N-a mers. Sau a mers, dar într-un fel neașteptat. Nu doar că nu m-am lecuit de durerile naționale (au urmat apoi Colectiv, crizele din sănătate și acum protestele masive), dar am căpătat un set nou de dureri dinspre lumea britanică. Am descoperit că politicienii britanici, deși categoric mai articulați decît echivalenții lor români, pot fi la fel de ticăloși. Apoi cutremurul Brexit (încă aflat în deplină desfășurare). Apoi Trump, care a izbucnit ca un vulcan decis să măture lumea.

Cei despre care vă vorbeam mai sus („noile generații“) par clinic izolați de aceste cutremure. Reacționează la toate acestea cu o temperatură mult mai redusă, pentru ei sînt mai degrabă știri și informații, forme de a plasa lucruri pe o hartă. Nu sînt rană, isterie, prim-plan, cum sînt pentru noi. Cînd își ridică privirile din munca lor, supraveghează orizontul ca să vadă dacă ceva îi va perturba din planul lor de viitor. Se strică lucrurile în Londra? Poate se vor muta în Silicon Valley. Trump începe un război cu Silicon Valley? Poate se reorientează spre Tel Aviv sau Berlin sau Dublin. Lumea este tabla lor de șah și toate mutările lor sînt posibile.

Nu e nici un dubiu că toate aceste uriașe mutări de atitudine sînt posibile tocmai pentru că tehnologia reduce dimensiunile. Nu doar pe cele spațiale, ci și pe cele în timp. Ați auzit deseori spunîndu-se „sîntem cu 50 de ani în urma Occidentului“. Poate că așa este, dar aceste noi generații de imigranți (plecați fie cu burse de studiu, fie atrași de locuri de muncă decente pe măsura cunoștințelor lor) sînt în perfectă sincronizare. Tehnologia îi leagă în continuare de familiile din România, unde WhatsApp a înlocuit telefonia, și ajung să țină legătura mai strîns cu părinții decît o făceau cînd erau studenți la București. Tehnologia îi ține la zi cu tot ce se întîmplă în lume, în orice domeniu sînt interesați. Decalajele nu mai sînt externe (istorice sau de proveniență sau de acces la cunoaștere), ci doar cele pe care ni le punem singuri.

Se zice că fiecare cosmonaut care a văzut Pămîntul „de sus“ are parte de un cutremur interior denumit sec „overview effect“ (efectul sinoptic). Îmi închipui că este un fel a te lăsa smuls din istorie, adică din dramatica ei curgere de pe suprafața Pămîntului, acolo unde Trump și Farage contează. O spune bine Edgar Mitchell, Apollo 14: „From out there on the Moon, international politics look so petty. You want to grab a politician by the scruff of the neck and drag him a quarter of a million miles out and say, «Look at that, you son of a bitch.»“ („Privită de pe Lună, politica internațională pare atît de meschină. Îți vine să-l apuci pe omul politic de guler, să-l tîrăști un sfert de milion de mile în aer și să-i spui «Uită-te bine, nenorocitule!»“)

Așa îmi închipui că stau lucrurile și cu generațiile noi de imigranți români care au plecat în toate colțurile lumii. Ei au făcut cumva, altcumva, această experiență. Privesc lumea cu o detașare care, cîntărită dinspre noi, poate părea indiferență. Oare ce fel de lume va fi aceasta cînd generațiile lor vor ajunge să o conducă? Pînă atunci însă, oriunde vom fi, ne întoarcem la familiarul ghem din stomac al generației noastre de fiecare dată cînd deschidem Facebook sau HotNews sau BBC și aflăm despre grozăviile acestei lumi. Nu ne mai vindecă nici o distanță. 

Paul Balogh este antrepenor român în Marea Britanie, co-fondator al Learn Forward.