Efectul de telenovelă
Sînt lacrimogene. Durează mult. Nu prea contează calitatea. Fiind vorba mai ales de cantitate, de cele mai multe ori nici scenariul, nici regia și nici actorii nu sînt de top. Cu toate acestea, au un succes nebun. De la prima telenovelă, Sua vida me pertence, lansată în anii ‘50 în America Latină, în Mexic, serialele comerciale, cu sutele lor de episoade, cu poveștile lor încurcate de amor și cu pedala apăsată pe emotivitate și sentimentalism, au prins întreaga lume – publicul-țintă fiind, statistic, feminin.
Într-un articol din Australian Journal of Cultural Studies, Mary Ellen Brown, cercetătoare a curentului feminist, scrie: „Serialele soap opera, romanele de dragoste și filmele pentru femei au fost caracterizate, tot timpul, prin extreme: este multă vorbărie, multă emoție, extrem de puțină acțiune, vestimentație opulentă, mult sex sau multă iubire, multe personaje, multă intrigă. Cu toate acestea, în ciuda disprețului universal la care sînt supuse, aceste trei genuri sînt enorm de populare în rîndurile publicului feminin. Serialele au însă ceva care le separă de romane sau de filmele de lungmetraj. Se îndepărtează de forma clasică narativă. Nu se termină, iar subiectul nu este construit într-o ierarhie.“
În plus, susține cercetătoarea, serialele de tipul soap opera sau telenovelă contrabalansează fantezia cu realitatea. Pe de o parte, avem acea perspectivă din care dispar problemele existenței culturale a femeii – în seriale, femeile sînt independente, iar bărbații sînt sensibili –, pe de alta, însă, ne întoarcem în realitatea patriarhală cu toate problemele tradiționale la care sînt supuse femeile.
Publicul feminin, care este vizat de către producători, se transpune, astfel, de cele mai multe ori, în contextul scenariului. Chiar dacă femeile își regăsesc problemele de zi cu zi, își găsesc și rezolvările sau fanteziile, încercînd, mai ales prin acestea să evadeze din viața cotidiană. Fiind un consum de ficțiune televizată, este mult mai ușor de asimilat și, datorită periodicității episoadelor, telenovela îndeplinește și un rol de ritual, de tabiet, construind și un tipar mental al siguranței.
Ieșind însă din sfera cercetărilor, cineva chiar îmi spunea că, atunci cînd se „leagă“ de o telenovelă, se leagă de toate personajele, ca de o familie extinsă. Stai cu ele, zi de zi, le cunoști bucuriile și tristețile, iar pe parcursul sutelor de episoade personajele alea încep să facă parte din viața ta. Dacă plîng ele, plîngi și tu, pentru că, nu-i așa, sînteți prieteni. Dacă rîd și se bucură și au succes, atunci e și victoria ta. Ești îndreptățit, pentru că și tu ai pus umărul atîta timp la construirea poveștii.
O poveste plină de amor și de sentimentalisme – pentru că sentimentalismul este miezul acestor seriale fără pretenții, care vizează în primul rînd comercialul, oferind publicului ceva facil, o evadare dintr-un cotidian anost. Iar efectul scontat este unul de recreere – mai ales că, atunci cînd te emoționezi sau chiar plîngi la un film, conform unui studiu condus de Paul J. Zack, director fondator al Centrului de Studii în Neuroeconomie din cadrul Clearmont Graduate University, nivelul de oxitocină din sînge crește, conferind o stare de bine.
Cum telenovela este supusă ironiilor de tot felul, acest „efect de telenovelă“ a devenit și un termen tehnic: din cauza procesoarelor de ultimă generație, unele televizoare performante pot suferi un derapaj: chiar dacă pe ecran rulează un film de Oscar, imaginea apare ca fiind filmată de o echipă de amatori.