„Educația nu se termină odată cu școala sau cu facultatea“ – interviu cu Sandra ECOBESCU, președinta Fundației Calea Victoriei
De unde a pornit această idee a Fundației Calea Victoriei de a organiza cursuri în domenii umaniste și artistice pentru adulți?
Ideea fundației a apărut într-o discuție cu sora mea, Irina (care acum trăiește în Germania), despre ce proiect am putea face pe Calea Victoriei, unde ea avea un apartament într-un bloc modernist, interbelic. Pentru că în acea perioadă citeam cărțile de istorie ale domnului Neagu Djuvara și eram fascinată de capacitatea domniei-sale de a explica lucrurile pe înțelesul tuturor, într-o manieră foarte documentată, dar deloc complicată, punînd evenimentele în context european, a apărut ideea de a crea un spațiu dedicat științelor umaniste și artelor. Atît eu, cît și sora mea am urmat educația din școlile din perioada comunistă (eu eram în clasa a XI-a cînd a fost „revoluția“) și am resimțit această lipsă a educației organizate în domeniile culturale. Altfel spus, ne-am propus să creăm un spațiu alternativ, comparabil prin abordarea temelor cu nivelul cursurilor sau seminariilor de la facultate, dedicat unor domenii cum ar fi istoria, literatura, istoria artei, muzica, pictura, filozofia, etnologia, istoria religiilor etc. Recunosc că am fost inspirată de atmosfera efervescentă din anii ’90 de la Facultatea de Litere, unde am avut șansa să cunosc cîțiva profesori excepționali care mi-au deschis mintea: Mircea Vasilescu, Ion Bogdan Lefter, Bogdan Ghiu, Mircea Cărtărescu, Nicolae Manolescu (care în acea vreme ținea un curs fabulos despre literatura de sertar) și alții.
Adulții au la dispoziție – mai ales în Capitală și în orașele mari – multe locuri unde să își completeze sau să își cizeleze cultura, educația, cum ar fi muzeele, teatrele, bibliotecile, revistele culturale, numeroasele conferințe și manifestări culturale, concerte de toate felurile, de la jazz, rock și pînă la muzica clasică de foarte bună calitate. Ceea ce aducem noi în plus este un sistem, o constelație, adică, mai precis, dacă cineva vrea să aibă cîteva repere clare într-un domeniu cum ar fi istoria religiilor, de exemplu, poate urma un curs care să îi traseze aceste direcții foarte utile, să îi ofere o baza. La fel și cu muzica clasică, domeniu în care lucrăm cu Tiberiu Soare, împreună cu care am organizat conferințe, transformate ulterior în două cărți foarte apreciate de public: Pentru ce mergem la Operă? și Nouă povești muzicale, un fel de manuale prietenoase pentru melomanii care vor să afle perspectiva unui dirijor asupra unor mari compozitori, curente și capodopere muzicale.
Care au fost cursurile inițiale și care sînt cursurile care au cel mai mare succes astăzi?
Primul curs de la Fundația Calea Victoriei a fost cel susținut de domnul Neagu Djuvara, numit „Cum am trăit secolul XX?“, urmat de cursul „Cum să ascultăm muzică?“ al lui Tiberiu Soare. Printre lectorii nostri de la început se numără cîțiva bursieri ai Colegiului „Noua Europă“ cum ar fi Mihail Neamțu, Ștefan Vianu sau Mirel Bănică. La scurt timp de la lansarea fundației a intrat în echipa de lectori doamna Georgeta Filitti, istoric charismatic și foarte pasionat de poveștile Bucureștiului, de destinele unor personalități marcante din istoria noastră recentă. Un moment foarte important, pentru mine și public, a fost conferința domnului Andrei Pleșu „Ce știe și ce nu știe Socrate?“. Am pus alături personalități marcante ale vieții culturale cu tineri cercetători și artiști care să prezinte publicului de toate vîrstele diverse domenii, subiecte sau tehnici practice din domeniul artelor plastice.
Cred că unul dintre punctele forte ale fundației, dincolo de calitatea cursurilor și selecția atentă a lectorilor, este varietatea foarte mare de domenii, care nu poate fi găsită în cadrul altor instituții culturale sau în programa unor ONG-uri care organizează cursuri. Domeniile în care sîntem activi și care acoperă, fiecare, unul sau mai multe cursuri/evenimente sînt: antropologie, folclor, actorie, arte plastice, istoria artei, astronomie, istoria Bucureștiului, istorie universală, design interior și arhitectură, psihologie și dezvoltare personală, filozofie, diplomație, fotografie, stil vestimentar, muzică (aici avem conferințe și concerte), religie și spiritualitate, scriere creativă și jurnalism.
Este foarte greu, în acest moment, să pot spune care sînt domeniile sau cursurile care se bucură de cel mai mult succes, pentru că publicul a ajuns să aprecieze, în timp, toate direcțiile. Pot spune că am reușit să facem foarte populare cursuri mai dificile, „mai deștepte“, cum le spun eu, cum ar fi istoria artei, istoria religiilor, istoria culturală a Europei sau cursurile de filozofie.
Cel fel de oameni se înscriu la cursuri și care sînt motivațiile lor? Dar așteptările?
Oamenii care participă la cursurile și evenimentele noastre sînt foarte diferiți, au vîrste cuprinse între 18 și 60 de ani, au profesii și preocupări foarte diverse: sînt avocați, corporatiști, publicitari, freelancer-i, angajați ai instituțiilor statului, medici, profesori, psihologi, chiar și artiști.
Ce au în comun este faptul că sînt persoane extrem de active, care se informează continuu, care au înțeles că educația nu se termină odată cu școala sau cu facultatea, și că în societatea actuală este nevoie, poate mai mult ca niciodată, de o continuă „updatare“ a informațiilor și abilităților noastre. Ei își doresc să învețe lucruri noi, să își consolideze cultura generală, să își dezvolte diverse abilități, dar, foarte important, doresc și să socia-lizeze cu oameni cu interese comune, să interacționeze cu lectori interesanți, să aparțină unei comunități și să se relaxeze.
În ce măsură astfel de cursuri pot schimba viața cursanților? Și în ce măsură rămîn doar un hobby?
Cred că un procent de cel puțin 30% din cursanții noștri fac schimbări semnificative în viețile lor, adică își schimbă locul de muncă, își dezvoltă o abilitate sau prind curaj pentru a începe o afacere pe cont propriu, își rezolvă probleme personale (mai ales dacă urmează cursurile susținute de psihologi și coaches). O altă mare parte se bucură de cursurile fundației așa cum ne bucurăm de o carte bună, de un film surprinzător, de o călătorie într-un oraș cu istorie. Avem cîteva povești frumoase, oameni care au urmat un master de antropologie după ce au prins gustul pentru acest subiect la cursurile noastre, tineri care au intrat la facultăți de arte, cu sprijinul nostru, după cursurile noastre, oameni care și-au început proiecte originale după urmarea unui curs la fundație (cum este cazul lui Ion și al Danei Georgescu, care au inventat „Moara de hîrtie“ de la Comana), oameni care ne-au spus că se simt la noi ca într-o oază de normalitate și care se bucură că existăm. Mie nu îmi place cuvîntul hobby, are un sens peiorativ, ca și cum eu aș spune că hobby-ul meu este să merg la concerte de muzică clasică, cînd de fapt este ceva care mă pasionează, mă transformă, mă definește ca individ.
Așa cum ați spus, în general, educația românilor și procesul de învățare se termină, din păcate, după cei 12 ani de școală, eventual după facultate. Avem nevoie de o educație continuă? Cum se poate realiza ea?
Educația continuă este utilă și necesară pentru orice persoană care dorește să se bucure de fiecare zi, dincolo de satisfacerea nevoilor primare. Altfel spus, eu cred că arta și umanioarele chiar ne fac viața mai frumoasă, chiar ne rafinează simțurile, ne oferă metode diverse și sofisticate de degustare a realității. Această bucurie este foarte vizibilă la concerte, de exemplu, cînd chipurile oamenilor sînt transfigurate, încep să zîmbească, chiar să plîngă de bucurie. Cred că acesta este rolul artei, să treacă dincolo de cotidian, să reinterpreteze realitatea și să ne îmbogățească experiența vieții. După cum spuneam, există numeroase forme prin care putem să ne continuăm educația, Internetul oferă, la rîndul lui, enorm de multe materiale pentru cei care nu au acces, poate, la evenimente numeroase, cum se întîmplă în București. Eu, de exemplu, m-am apucat la 44 de ani de Masterul de Studii Vizuale și Societate, din cadrul masterului de antropologie de la SNSPA, coordonat de Vintilă Mihăilescu, un profesor și un om excepțional. Este o experiență extraordinară să te întorci la școală după mai mult de douăzeci de ani.
În ce măsură procesul de învățare este mai dificil la adult decît la copil?
Nu cred că procesul de învățare este mai dificil la adulți, în cazul educației continue, adultul alege ce vrea să învețe, în cazul copiilor, este o programă prestabilită, deseori neinspirată și încărcată cu excesiv de multă matematică, pe care 80% din absolvenții de școală nu o vor folosi niciodată. În cazul fundației, asistăm la o seriozitate a adulților în a urma cursurile alese care ne impresionează și ne inspiră să mergem mai departe. Neagu Djuvara, pe care l-am cunoscut cînd avea peste 90 de ani, încă învăța lucruri noi, citea cu bucurie, venea la cursurile noastre, deci vîrsta poate fi doar un pretext pentru cei care nu vor să facă eforturi și se complac în lene, dușmanul nostru principal.
Ce fel de relație se creează între cursanți și lectori?
Relația dintre lectorii noștri și cursanți este mai democratică decît cea din școală, de aceea făceam comparația cu seminariile de la facultate. Punem mult accent pe interactivitate și dialog. Mulți lectori sînt foarte iubiți de cursanți, devin un fel de mentori pentru ei și îi susțin și dincolo de limitele unui curs, comunică în continuare. Contează foarte mult, dincolo de pregătirea unui lector în domeniul abordat, generozitatea profesorului, deschiderea către cursanți, dorința de a împărtăși, charisma, bucuria de a preda. Dacă există această bucurie, această pasiune pentru domeniul sau subiectul prezentat, transferul de informație se face pe nesimțite, ca într-o vrajă bună.
a consemnat Adina POPESCU
Foto: flickr