Ecourile de azi ale robiei

Identitatea actuală a romilor din România s-a structurat pe baza unei istorii de excludere socială şi rasism instituţionalizat, bazate pe o gîndire prejudiciată şi stereotip-negativă. Istoria stereotipurilor prezente în cultura românească poate începe cu falsul nume dat romilor: ţigan. În limba romani, cuvîntul ţigan nu există. Termenul, care se referea, la prima sa atestare, în Imperiul Bizantin, la o grupare considerată eretică de către sistemul religios oficial ortodox, provine din greaca medie, din athinganos sau athinganoy, înţelesul fiind acela de "păgîn", "de neatins" sau "impur". În Ţările Române, încă de la prima atestare din secolul al XIV-lea, semnalată în documentele mînăstireşti, termenul aţigan, care a devenit mai tîrziu ţigan, desemna starea socială de rob, nicidecum etnia. Se conturează astfel două sensuri ale cuvîntului ţigan: mai întîi erezie şi apoi statut social aflat în afara sistemului ierarhic al societăţii. Cuvîntul ţigan a rămas, în mentalul colectiv românesc şi în limba română, cu un sens profund peiorativ. Reflectarea robiei în mentalul colectiv Robia romilor, care a ţinut mai bine de jumătate de mileniu şi a fost numită de aboliţionişti "lepră socială", nu numai că i-a plasat pe romi în afara societăţii, ci i-a exclus din condiţia de fiinţe umane, ei fiind consideraţi bunuri mişcătoare, nicidecum persoane, servind totodată şi ca unitate de schimb. Obiect al dispreţului societăţii, robii au fost supuşi unei exploatări crunte, abuzurilor şi violenţelor care mergeau pînă la viol şi tortură. Robia era total diferită de celelalte forme de servitute cunoscute în epocă, ca iobăgia sau rumânia, care legau ţăranul de moşie, fără să-l facă însă pe boier stăpîn absolut al ţăranului: pe iobag, boierul nu-l putea vinde ca pe un obiect oarecare, pe rob, da. Familia de romi nu era recunoscută ca structură a comunităţii, ci ca metodă de înmulţire a robilor, similară prăsilei animalelor. Robia i-a afectat profund şi pe copiii romi, aceştia fiind despărţiţi de familiile lor după bunul plac al stăpînilor, schimbaţi, dăruiţi ori vînduţi, deseori la preţuri mai mici decît animalele, nefiind consideraţi suficient de buni pentru muncă. Abuzul sexual al proprietarilor de robi asupra fetelor rome şi torturarea robilor, nesancţionate de lege, ca şi multe alte abuzuri ale stăpînilor asupra robilor erau practici aproape generalizate. Consecinţele robiei se pot citi şi astăzi atît în mentalul colectiv rom, marcat de rejecţia sinelui şi internalizarea conştiinţei stigmatizate, cît şi în modelul mental colectiv moştenit de majoritari, care apasă asupra conştiinţei individuale a acestora, blocîndu-le uneori întreaga viaţă accesul la cunoaşterea şi înţelegerea romilor ca alteritate. Cultural şi social, romii au continuat să fie consideraţi o "subcultură" parazitară, un grup social exclus. Mentalul colectiv prejudiciat faţă de romi a construit stereotipul negativ, care a condus la proliferarea manifestărilor rasiste, culminînd cu Holocaustul din perioada celui de-al doilea război mondial - Deportarea romilor în Transnistria. Definitoriu pentru cultura dominantă a mentalităţii faţă de romi e stereotipul negativ, conducînd la stigmatizarea identităţii, la internalizarea stigmatului şi la rejecţia, de multe ori de către romii înşişi, apartenenţei la etnia lor. Nouă formă de robie este cea spirituală, pe care nici o lege nu o poate aboli fără contribuţia actorilor societăţii, de la autorităţile publice la formatorii de opinie. Stereotipurile unei identităţi stigmatizate Reprezentările despre romi, bazate pe prejudecăţile şi stereotipurile alterităţii, determină atitudini şi comportamente. De mai multe ori, în contextul unei moşteniri mentale negative şi a absenţei din programe şi manuale şcolare a informaţiilor despre romi, clişeele de gîndire şi de limbaj sînt singurele surse de cunoaştere care îi leagă pe romi de mediul social înconjurător. Romii par a fi o realitate familiară tuturor: aproape orice majoritar are o opinie, deseori categorică şi negativă, despre aceştia. Cu cît realitatea pierde mai mult în faţa imaginarului, cu atît romii sînt receptaţi mai mult în paradigmele ignoranţei percepute ca fiind cunoaştere. De-a lungul secolelor, un întreg set de imagini a fost construit şi dezvoltat, cristalizînd stereotipurile colective şi formînd un rezervor de reprezentări transferate din memoria colectivă în cea individuală. Fie că promovează respingerea sau asimilarea, aceste reprezentări se constituie ca un fundal de argumente şi justificări ale acţiunilor discriminatorii. În fapt, romii nu sînt niciodată definiţi aşa cum sînt, ci mai degrabă sînt percepuţi aşa cum ar trebui să fie pentru a justifica politicile şi comportamentele celorlalţi faţă de ei. Procesul de heteroidentificare a romilor trebuie să corespundă orizontului de aşteptare colectiv, eminamente negativ, de aceea orice deviere spre pozitiv e resimţită ca fiind o excepţie de la regulă. Aici se poate cita faimosul mit al prietenului rom din copilărie, prototipul binelui, excepţie de la norma "ţiganului" rău, evocat de aceia care îşi încep discursul cu stereotipul "Eu nu sînt rasist, dar ţiganii ăştia..." şi îl continuă cu la fel de stereotipul "am avut un prieten, ţigan, în copilărie, un om deosebit, dacă ar fi toţi ţiganii ca el...!" Marcat de toate regulile rasismului, între care disculparea avant le lettre, evocarea unui trecut pozitiv nedeterminat şi generalizarea atributelor negative la nivel de grup, acest tip de discurs se referă la copilărie ca vîrstă de aur, a toleranţei absolute, timp în care s-ar fi putut afla inclusiv "ţiganul" cel bun, cu siguranţă o excepţie de la norma răului. Mai mult decît atît, în condiţii de criză economică, de luptă pentru resurse, de criză socială a ierarhiilor şi conceptelor, de criză morală, a valorilor şi credinţelor, cine altcineva ar putea fi tras la răspundere pentru situaţia în care se află societatea, dacă nu foştii sclavi, romii, veşnici ţapi ispăşitori ai tuturor frustrărilor, nereuşitelor şi temerilor poporului majoritar. Urmînd acest sistem stereotip de gîndire, atitudinea şi politica dominantă a societăţii faţă de romi au oscilat între rasismul de excludere, care a condus la Genocid, şi rasismul de dominaţie, manifestat prin asimilare. La acest ultim curent, asimilaţionist, au contribuit, din păcate, dar avînd o explicaţie istorico-psihologică bine argumentată, romii înşişi, printr-o percepţie de sine negativă, consecinţa celor 5 secole de robie. Dezrobirea juridică nu a condus şi la o reală dezrobire spirituală. În contextul în care concepţia de sine se construieşte din suma percepţiilor celorlalţi, la care se adaugă ceea ce ai fost format să crezi despre tine însuţi, deci identitatea este un construct social, stima de sine scăzută a romilor ţine de stigmatul internalizat şi conduce la rejecţia sinelui etnic, ca unică formă de salvare individuală şi de includere în ierarhia societăţii. Autostigmatizarea Persistă în memoria colectivă ancestrală romă starea de rob, cu toate consecinţele acesteia pe plan psihologic. Expresii de tipul "nu ştiu carte pentru că sînt ţigan" sau "doar sîntem ţigani, ce să facem?" reflectă urmele profunde ale excluderii în paradigmele autostigmatizării. Datorită statusului social de exclus, grupul de referinţă al romilor nu e considerat un grup de prestigiu, nu deţine capital social pozitiv sau capital simbolic bine structurat, nu oferă individului un statut ridicat în societate şi o stare de siguranţă, drept pentru care membrii grupului îşi caută canale de fugă spre realizarea de sine în alte grupuri, iar pentru a fi acceptaţi acolo, le copiază cît mai fidel modelele. Pentru a înţelege modelul mental colectiv moştenit de romi care apasă conştiinţa individuală, blocîndu-le uneori întreaga viaţă accesul la sine şi la cultura din care fac parte, e mai mult decît necesar un excurs imagistic în spaţiul culturii vernaculare şi al modului în care aceasta, aflată permanent într-un proces de etnogeneză care exclude alteritatea, a înţeles să-şi construiască mentalitatea faţă de romi. Studiul unei părţi semnificative a folclorului românesc, în special al proverbelor, snoavelor şi basmelor, demonstrează o gîndire stereotipă, plină de prejudecăţi, marcată de ironie şi dispreţ la adresa romilor, văzuţi, de cele mai multe ori, ca reprezentanţi ai răului, perfizi, hoţi, criminali, spurcaţi. Acest model de gîndire prejudiciată e perpetuat în societatea românescă, fie printr-o poziţie explicită de rejecţie, fie printr-o distrugere sistematică a identităţii etnice, datorată unui model de existenţă monocultural, etnocentrist, în cadrul căruia atitudinea majoritarilor faţă de romi este de "asimilare culturală", considerîndu-se că romii pot fi "civilizaţi" numai "dacă devin români". Modelul unic de referinţă se circumscrie autarhic şi inflexibil valorilor majorităţii. Individul rom "obişnuit" să fie perceput ca locuitor al unei lumi marginale şi deviante, aparţinînd unui grup social "parazitar", unei "minorităţi infracţionale", "obişnuit" cu raziile şi amprentarea familiei, cu evacuările forţate, expulzările şi demolarea caselor (aflate deseori într-o stare de pauperitate absolută), departe de a deveni imun la stigmatizare, îşi proiectează viitorul ca ireversibil negativ, rezultat al unui destin implacabil, al unui blestem ancestral sau al "păcatului originar". Clivajele atitudinale se agravează în timp, printr-un dureros, dar acceptat ca salvator, proces de "purificare etnică", care, pe de o parte, "tînjeşte după sufletul cultural şi lingvistic" al individului - după cum ar spune Gellner -, pe de alta, stigmatizează definitiv, încarcerînd eul într-o predicţie autorealizatoare fals negativă. Prizonierii unei societăţi deformatoare În condiţiile acestei politici de colonizare culturală, bazate pe criteriul numărului şi inflexibilului "prototip" autarhic, majoritatea deţine toate pîrghiile de putere şi instituţiile de reprezentare, iar modelul cultural rom, supus stereotipurilor negative stigmatizante, e perceput ca deviant şi se recomandă, implicit, aculturaţia. Marea traumă vine din faptul că, pînă şi în condiţiile în care individul rom acceptă respingerea propriului sistem de valori şi norme, încercînd să-şi uite identitatea şi să devină cît se poate de "român", abandonarea etnicităţii nu-i e răsplătită cu o includere reală, el continuînd să fie "ţiganul". Ca un paradox aparent al rasismului de dominare, desolidarizarea de sinele colectiv şi convertirea la canonul educaţional majoritar nu ajută prea mult la "integrarea socială" a romului, acesta rămînînd un exclus. Înstrăinaţi de propriile reprezentări despre lume şi viaţă, romii se simt, chiar dacă de multe ori nu la nivel conştient, ci în profunzimile subconştientului, prizonieri ai unei societăţi deformatoare, în care nu se recunosc şi care, în loc să-i protejeze, îi respinge şi le înşală deja fragilizatul orizont de aşteptare. Se produce astfel un ireversibil derapaj existenţial, o ruptură între proiecţia eului individual - rezultată din imaginea de sine originară şi receptarea ca deviantă a acestei proiecţii de către alteritate - provenită din stereotipul stigmatizant cu care este perceput sistemul axiologic al spiritualităţii rome. Ruptura de eul colectiv rom, datorată internalizării stigmatului şi, prin aceasta, inferiorizării apartenenţei etnice, conduce la traumatizarea eului individual, la o profundă stare de disociabilitate şi la un inevitabil eşec existenţial. Pierzîndu-şi idealul spiritual al personalităţii, romii ajung să se nege pe sine, să-şi eufemizeze etnicitatea pînă la respingerea sa completă, unica alternativă de accedere la un status superior fiind naturalizarea sau mobilitatea socială individuală, salvarea individuală prin aculturaţie, asimilare culturală, abandonarea "Romanipen"-ului (legea romani), aşadar disoluţia propriei identităţi. Stigmatizarea identităţii amplificată de utilizarea sistematică a unui limbaj prejudiciat rasial şi stereotip, care cultivă şi amplifică atitudinile şi comportamentele rasiste ale publicului larg, se datorează nu numai moştenirii unei istorii de excludere, dar şi absenţei instituţiilor de formare şi reprezentare a modelului cultural rom. Soluţiile alienării de sine sînt, pe de o parte, reconstrucţia instituţională a identităţii rome pentru recîştigarea demnităţii etnice, pe de alta, eliberarea alterităţii de fantasmele despre romi prin cunoaşterea istoriei şi culturii rome.