După dezastru
Accidentul nuclear de la Cernobîl a produs eliminarea în atmosferă a 12,5 x 1018 Becquerel (1 Bq reprezintă cantitatea de material radioactiv care se dezintegrează per secundă), reprezentînd următorii izotopi radioactivi: iod, cesiu, stronțiu, ruteniu, bariu, ceriu, neptuniu, plutoniu, curiu, xenon, kripton, americiu, carbon, cobalt, plus alte elemente transuraniene. Contaminarea puternic radioactivă în zona centralei a condus la evacuarea populației pe o rază de 30 km şi afectarea gravă a mediului pe o suprafață de 4.000 km2. Inventorul radioactiv de 20.000.000 Ci (pentru comparație, o sursă radioactivă de Cobalt-60 utilizată în cobaltoterapie are maximum 6.000 Ci) a trebuit acoperit cu o cupolă din beton, în acest inventor fiind cuprins și solul puternic contaminat din zona centralei.
În acele zile de 26-28 aprilie 1986, în ciuda faptului că autorităţile sovietice nu au anunţat accidentul, stațiile de monitorizare radiologică a mediului din țările nordice ale Europei au detectat prezența radionuclizilor care indicau un accident nuclear. Timp de o săptămînă, norul radioactiv din zona nordică a Europei, luînd în considerare şi factorii meteorologici (direcția vîntului și prezența precipitațiilor), a contribuit la poluarea radioactivă europeană extinsă. Ulterior, direcția vîntului s-a modificat spre sud, afectînd și alte țări.
În cei 30 de ani scurşi de la acest grav accident nuclear au avut loc transformări majore în domeniul nuclear. Astfel, au fost modificate cerințele de securitate încă din faza de proiectare a centralelor nucleare, impunîndu-se construirea de cupole din beton deasupra reactorului care să împiedice, în caz de accident, împrăştirea în atmosferă a radionuclizilor. S-a trecut la proiectarea de sisteme de securitate pasive, unde intervenția umană este minimă, accidentul de la Cernobîl petrecîndu-se ca urmare a unor grave greșeli ale operatorilor. S-au încetinit, iar în multe țări chiar s-au oprit programele de construire a noi centrale nuclearo-electrice. Mai mult, au fost oprite din funcționare centrale în vederea dezafectării, în primul rînd centrale de tipul celei de la Cernobîl. Au apărut noi reglementări în domeniul securității nucleare, în primul rînd în stabilirea interfeței om-mașină (operator-reactor); autorizarea operatorilor și a administratorilor fiind efectuată după parcurgerea unei pregătiri sistematice, atît în teorie, cît mai ales în practică. S-au stabilit mijloacele și modalitățile de informare reciproce, notificare, asistenţă în cazul unui eveniment nuclear; s-au îmbunătăţit și au fost uniformizate standardele de securitate, cu contribuția autorităților din toate țările, ale Agenției Internaționale pentru Energia Atomică și ale Comisiei Uniunii Europene, în cadrul Convenției de Securitate Nucleară.
Și în domeniul cercetării științifice și al dezvoltării tehnologice schimbările au fost majore. S-au desfășurat activități în cadrul unor proiecte vizînd noi tehnici și metode de determinare a migrării radionuclizilor în aer (fenomene de eroziune eoliană și ca urmare a precipitațiilor), în sol, în ape de suprafață și subterane, în faună și floră. Au fost elaborate modele prin care să se estimeze impactul prezenței radionuclizilor în factorii de mediu pe termen lung, avînd ca orizont de timp anul 2050. S-au efectuat studii și statistici medicale privind impactul accidentului asupra populației; studii privind viteza de migrare în sol a radionuclizilor poluanți, inclusiv determinarea coeficienților de transfer din sol către plante – rezultatele acestor studii stabilind care tipuri de plante pot fi cultivate, astfel încît recoltele obținute să poată fi comercializate. S-au efectuat şi studii pedologice, fizico-chimice și biologice vizînd ameliorarea solurilor contaminate. Au fost înființate rețele naționale de monitorizare radiologică a factorilor de mediu, pentru avertizarea timpurie a oricărui eveniment nuclear; s-au dezvoltat noi metode de decontaminare radiologică a solului și a clădirilor ş.a.
Au fost elaborate reglementări de către autoritățile naționale pe baza recomandărilor sau directivelor organismelor internaționale (Agenția Internațională pentru Energia Atomică (IAEA), Organizația Mondială a Sănătății (WHO), Organizația Mondială pentru Alimentație (FAO), Organizația Mondială a Muncii (ILO), Comitetul Științific al Organizației Națiunilor Unite privind Efectele Radiației Atomice (UNSCEAR), Comisia Uniunii Europene), bazate pe studii științifice efectuate de către echipe multidisciplinare, în domeniul nivelurilor maximale ale conținutului de radionuclizi în alimente şi hrana animalelor, în soluri agricole, apa potabilă şi în apa folosită la irigații în timpul și după un accident. Au fost elaborate analize de securitate ce țin seama de un accident produs nu doar de elemente tehnice, dar şi de fenomene naturale. Cu toate acestea, în ultimii ani, mai multe țări (Iordania, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită), care nu au avut pînă acum programe naționale nucleare, doresc să construiască centrale nuclearo-electrice, inclusiv partea instituțională care să susțină aceste programe.
Mitică Drăguşin este director de Securitate Nucleară la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei“ (IFIN-HH) din Măgurele.
Foto: R. Bassbar